Interpretul Pasha Parfeny, care s-a remarcat în ultimul an printr-o implicare activă în viaţa socială şi politică a ţării, participând şi la protestele antioligarhice, i-a adresat un mesaj public lui Iurie Leancă.

„Stimate domnule Leancă, ne ştim personal şi am avut cândva o opinie foarte bună despre dvs. Mă întreb şi eu, ca şi mulţi oameni care iubesc această ţară, cu ce anume participarea dvs. la alegeri ne apropie de Europa? Personal, sunt convins că participarea dvs. în aceste alegeri nu face nimic altceva decât să crească şansele lui Igor Dodon. Sau dvs. puteţi cânta piese şi în duet cu Dodon, dacă este nevoie?”, scrie Pasha Parfeny, referindu-se la un clip apărut acum câţiva ani, în care Leancă, alături de mai mulţi interpreţi autohtoni, cântă piesa „O nouă zi”.

„Noi nu suntem proşti. Noi înţelegem că „producătorul” insistă pe alt gen de muzică. Şi, se vede, el este destul de convingător, pentru că el chiar poate să aranjeze cariera solo a domnului Leancă în stil chanson, de exemplu. Orice se vinde pentru oricine plăteşte – aşa sunt artiştii de la noi, aşa sunt politicienii de la noi, aşa exemplu ne dau nouă, tuturor. Poate schimbaţi totuşi producătorul? Poate reziliaţi acest contract? Nu uitaţi că principalul „producător” al oricărui politician este, în primul rând, poporul. #MAIAveţioşansă în politica moldovenească. Aveţi foarte puţin timp la dispoziţie să faceţi alegerea corectă”, a conchis Pasha Parfeny.