Semnatarii Declaraţiei de Independenţă spun că Maia Sandu este singurul candidat la prezidenţiale care este de partea poporului şi care nu va fi influenţată de nimeni. Deputaţii au lansat şi o declaraţie şi au îndemnat mai mulţi candidaţi la alegeri să se retragă din cursa electorală în favoarea Maiei Sandu.

„Momentul istoric al alegerilor prezidenţiale este mult prea important şi decisiv pentru orientarea Republicii Moldova, pentru demontarea sistemului oligarhic şi crearea condiţiilor pentru apariţia unei noi clase politice. După desemnarea candidatului comun, a apărut din nou speranţa că putem învinge sistemul corupt şi să avem şanse reale pentru a smulge din ghearele oligarhiei una dintre cele mai importante instituţii de stat – Preşedinţia. Candidatul comun, Maia Sandu, nu reprezintă un partid politic sau un grup de partide, ci voinţa fermă a tuturor cetăţenilor. Vrem să se înţeleagă cât mai clar că astăzi Maia Sandu este reprezentantul poporului, este vârful de lance în demontarea sistemului politic corupt, în modernizarea şi europenizarea Republicii Moldova. Ea îi reprezintă pe toţi moldovenii care vor să trăiască acasă. Ea reprezintă forţele sănătoase, responsabile”, se spune în declaraţia citită de către deputaţii primului Parlament.

„Concetăţeni, facem apel către toţi, ca pe 30 octombrie să ne mobilizăm exemplar, să votăm pentru Maia Sandu. Să întoarcem instituţia prezidenţială poporului. Insistăm ca acei candidaţi care se declară proeuropeni şi unionişti să se retragă din cursa electorală şi să facă front comun cu Maia Sandu, pentru a învinge mercenarul Moscovei – Igor Dodon”, au mai declarat legislatorii.

Deputaţii au lansat un apel către toţi moldovenii, îndemnându-i să voteze pentru candidatul comun al forţelor antioligarhice, care este adevăratul preşedinte al poporului. „Poporul şi Maia Sandu suntem pe o baricadă, iar oligarhii de cealaltă parte. Maia Sandu chiar este preşedintele poporului. Preşedinţia va fi prima instituţie, unde va fi adusă dreptate şi moralitatea”, a menţionat semnatarul Declaraţie de Independenţă Valentin Dolganiuc.

„Am avut o surpriză plăcută în ziua când Andrei Năstase a cedat în favoarea Maiei Sandu. Andrei Năstase a obţinut prima victorie din acest scrutin. Noi vom lupta, pentru că aceasta este unica noastră şansă pentru a schimba lucrurile în Republica Moldova. Dacă în turul II vor ajunge candidaţii pe care îi vor ei, cel care va câştiga îl va înainta pe Plahotniuc pentru funcţia de premier. Cu greu ne vom dezbăiera de el. Vreau să ne înţeleagă populaţia. Astăzi, funia este foarte aproape de gât, iar cuţitul foarte aproape de os. Cu această declaraţie vom merge în teritoriu”, a declarat ex-deputatul Vasile Şoimaru.
 
„Am impresia că cetăţenii se află într-un ţarc. Sărăcia îi face pe oameni să-şi piardă demnitatea. Populaţia trăieşte în sărăcie. Eu aş vrea ca nepoţii mei să trăiască pe această palmă de pământ. Acum a venit timpul ca generaţia tânără să preia puterea”, a declarat deputatul în primul Parlament Nadejda Brânzan.

Deputatul în primul Parlament Vasile Zgardan a afirmat că oamenii trebuie să fie atenţi şi să voteze corect, deoarece holdingul oligarhului Plahotniuc s-a activat şi lansează în spaţiul public informaţii manipulatorii. „Alegerea directă a preşedintelui este un merit al mişcării protestatare unite în jurul Platformei Demnitate şi Adevăr. Mă adresez către colegii din primul Parlament, unde ar fi, să se includă în această luptă preelectorală pentru a lămuri oamenilor ce unde a ajuns ţara. Fac apel către oameni, care sunt bombardaţi cu minciuni de la holdingul oligarhului corupt Plahotniuc. Oamenii trebuie să înţeleagă unde este minciună şi adevăr. Este un marasm moral să vezi astăzi mutrele lui Lupu, Ghimpu, Leancă, Dodon, acei care au adus ţara la acest dezastru, la această sărăcie, sponsorizate tot din miliardele furate. Măcar să aibă un pic de ruşine la aceşti aşa-zişi pretendenţi la funcţia de preşedinte. Lupu de 13 ani este la guvernare şi nu a făcut nimic, iar acum s-a trezit că aude şi ascultă. S-a trezit şi marele unionist Mihai Ghimpu şi cere anchetarea furtului miliardului, după ce a fost declanşată o anchetă internaţională. Leancă este primul om care trebuie să stea la puşcărie, dar nu să candideze în cursa electorală. Dodon a fost cu guvernarea comunistă”.

Declaraţia a fost semnată de către Alexandru Moşanu, ex-preşedinte al Parlamentului, Vladimir Beşleagă, Valentin Dolganiuc, Alecu Reniţă, Vasile Zgardan, Nadejda Brânzan, Anatol Ţăranu, Aurel Saulea, Gheorghe Ciobanu, Dumitru Noroc, Alexandru Arseni, Ion Mărgineanu, Mihai Patraşcu, Sergiu Chircă, Ion Negură, Dumitru Holban, Dumitru Postovan, Mircea Rusu, Anatol Şaragu, Vasile Şoimaru, Ion Hadârcă, Ion Neagu, Ion Madan, Elena Balan, Nicolae Moraru.