Cel mai recent caz este la limita bunului simţ şi chiar a codului deontologic. O replică făcută de analistul politic Victor Ciobanu la Jurnal TV a fost ruptă din context şi tirajată de Publika într-un context total opus. 

Este vorba despre o declaraţie făcută în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, în momentul în care invitaţii vorbeau despre faptul că acum, odată cu retragerea lui Andrei Năstase din cursa prezidenţială, holdingul lui Plahotniuc îşi va îndrepta toate tunurile spre Maia Sandu.

„Vă spun eu ce o să fie: acum Maia va fi calul de bătaie şi ea va fi atacată din două părţi. Deci, tunurile lui Plahotniuc şi campania se va desfăşura împotriva legăturilor „frauduloase” şi „conspiraţionale” între Maia, Andrei, Ţopi ş.a.m.d. Vor trage cozi lungi, se va arăta, poate, în discuţii telefonice „conspiraţionale” că există o legătură”, spunea istoricul şi politologul Octavian Ţîcu. 

În acest moment, analistul politic Victor Ciobanu a adăugat ironic: „Şi că Maia a furat miliardul”. Din această replică, Publika a dedus: „Şi invitaţii permanenţi ai trustului Jurnal TV o critică pe Maia Sandu”.

Or, în timp ce invitaţii vorbeau că acum „tunurile lui Plahotniuc” vor încerca s-o facă vinovată pe Maia Sandu de toate păcatele, inclusiv de furtul miliardului, Publika TV scoate din context anume citatul „Maia a furat miliardul”, drept critică la adresa preşedintei PAS, când, de fapt, sensul era exact opus. Cu alte cuvinte, Publika TV a demonstrat ceea ce trebuia de demonstrat.

Contactat de Jurnal.md pentru a comenta felul în care i-a fost trunchiată declaraţia, Victor Ciobanu a spus că este de aşteptat ca în campanii să se întâmple asemenea lucruri, doar că acest caz este ieşit din comun.

„Evident, este o manipulare crasă. De regulă, nu este o noutate ca în campanie să se recurgă la asemenea lucruri, altceva că acest caz este de-a dreptul ruşinos. Una e să mai scoţi din context, dar chiar să întorci cu totul invers sensul...”, a menţionat Victor Ciobanu.

Vedeţi mai jos fragmentul din ştirea difuzată de Publika şi fragmentul din emisiunea „Cabinetul din Umbră”, din care s-a tăiat replica analistului politic:

Amintim că Publika TV a fost prinsă de mai multe ori că minte sau manipulează telespectatorii. Printre cele mai recente cazuri a fost o ştire despre rezoluţia din Congresul SUA privind Republica Moldova. În rezoluţie, congresmanii americani cer printre altele pornirea unor investigaţii legate de furtul din sistemul bancar moldovenesc şi sancţionarea oligarhului Vladimir Plahotniuc, a finului său Andrian Candu, precum şi a unui şir de funcţionari de rang înalt din Republica Moldova, dacă se va demonstra implicarea acestora în „jaful secolului”.

Jurnaliştii de la Publika au spus însă că, congresmanul american, care a venit cu rezoluţia, este incompetent în ceea ce ţine de situaţia politică a ţărilor din Europa de Est. Ba mai mult, că acesta ar fi fost plătit pentru a înainta documentul în Congresul SUA. Jurnaliştii l-au citat mai întâi pe „congresmanul Richard Grenell”, care, de fapt, nu este congresman, ceea se poate vedea la o simplă căutare pe internet. Ulterior, cei de la Publika TV au modificat ştirea, declarând că, în realitate, acesta este un „fost diplomat american”.

Un alt caz recent a fost când cei de la Publika TV au minţit şi au întors pe dos declaraţiile liderului Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, referitor la casa sa. Dovada a fost înregistrarea audio a discuţiei liderului PPDA cu un reporter Publika TV, făcută publică de Andrei Năstase.

Reporterul de la Publika l-a telefonat pe Andrei Năstase şi l-a întrebat despre filmarea casei sale cu drona. Mai exact, „dacă locuinţa de pe Drumul Schinoasei îi aparţine”. Asta chiar dacă Ziarul de Gardă a realizat o investigaţie încă în decembrie 2015, publicând şi poze cu casa, şi documentul de la Cadastru în care este scris negru pe alb că Andrei Năstase deţine o casă pe strada Andrei Vînaru.

Deşi atât cei de la Today.md, cât şi cei de la Publika TV puteau să depună un minim efort pentru a verifica informaţiile de pe Cadastru pentru a afla pe ce stradă se află casa lui Andrei Năstase, din motive neclare aceştia au tirajat o adresă falsă.

Mai mult, în discuţia cu reporterul Publika TV Andrei Năstase spune explicit: „Nu ştiu ce a filmat Today. Nu am casă pe Drumul Schinoasei, casa mea este pe altă stradă.”

Astfel, în timp ce Năstase recunoaşte că are casă, doar că pe altă stradă, şi spune că NU ŞTIE ce a filmat Today cu drona, Publika TV a tălmăcit declaraţiile pe dos. „El a declarat că nu are nicio legătură cu locuinţa filmată”, scrie Publika, citând şi declaraţia lui Andrei Năstase, care spune doar că nu a văzut ce a filmat Today şi, respectiv, nu ştie despre ce este vorba. Mai mult, Publika a ignorat total declaraţia lui Andrei Năstase, care a spus că are o casă, dar nu e pe Drumul Schinoasei.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.