Potrivit reprezentanţilor organizaţiei ENEMO, aceasta este cea de-a 23 misiune de observare, în cadrul căreia şase experţi internaţionali vor monitoriza şi evalua cadrul legislativ şi politic din timpul scrutinul. De asemenea, 10 echipe, a câte două persoane, vor fi dislocate în diferite regiuni ale ţării în ziua alegerilor. Observatorii internaţionali vor raporta ulterior toată informaţia de la începutul alegerilor şi până la încheierea acestora.

„Vom face un raport până la alegeri şi până la al doilea scrutin şi după ce se vor încheia alegerile, vom realiza un raport cu recomandările noastre”, a declarat şeful misiunii ENEMO.

Reţeaua europeană a organizaţiilor de monitorizare a alegerilor (ENEMO) este o reţea internaţională de organizaţii civice locale imparţiale şi independente, care sprijină dezvoltarea democratică şi participarea cetăţenilor la procesele politice. Aceasta este compusă din 23 de organizaţii naţionale importante de monitorizare electorală din 18 ţări din Europa Centrală şi de Est şi din Asia Centrală, inclusiv trei ţări membre ale Uniunii Europene. ENEMO a fost creată pe 29 septembrie 2001, în Croaţia. Toţi membrii ENEMO s-au angajat să respecte principiile de non-partizanat, imparţialitate, transparenţă, obiectivitate şi precizie. ENEMO şi membrii reţelei respectă şi promovează standardele internaţionale pentru alegeri libere şi transparente, şi mecanisme pentru educarea civică, implicarea şi responsabilizarea oamenilor.

ENEMO Misiunea Internaţională de Observare a Alegerilor pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016 din Republica Moldova este susţinută financiar de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, în cadrul Programului de Fond cu Responsabilitate; şi Black Sea Trust, un proiect al German Marshall Fund al Statelor Unite ale Americii.