Într-o declaraţie semnată de legislatorii europeni, autorităţile RM sunt criticate dur pentru persecuţiile politice la care au fost supuşi Victor Ţopa şi Viorel Ţopa, precum şi Veaceslav Platon.

„Începând cu 2015, mii de moldoveni s-au unit împotriva fărădelegilor, a corupţiei şi dictaturii oligarhice şi au cerut ca cei implicaţi în furtul miliardului din sistemul bancar din Republica Moldova să fie aduşi în faţa justiţiei. Protestatarii au cerut independenţa instituţiilor de stat de influenţa oligarhilor. Martori cheie precum Victor Ţopa şi Viorel Ţopa, Veaceslav Platon-Kobalev, care au exprimat public dorinţa de a depune mărturii despre implicarea magnatului Plahotniuc în spălările de bani şi operaţiuni financiare ilegale, au fost supuşi unor persecuţii politice”, se spune în declaraţie.

Deputaţii APCE remarcă faptul că la 29 august 2016, Veaceslav Platon-Kobalev a fost extrădat ilegal în Moldova din Ucraina cu un avion charter, iar organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International şi-a exprimat îngrijorarea că acesta este ţinut în condiţii inumane de detenţie.

„În rezoluţia sa recentă nr 1955 (2013), Adunarea Parlamentară a dezvăluit disfuncţii grave ale Procuratura Generală şi alte instituţii de drept. Ea a subliniat necesitatea depolitizării instituţiilor de stat şi asigurarea separării puterilor în stat. „Instituţiile de stat nu ar trebui să servească doar uneia dintre părţi sau intereselor persoanelor fizice”, se spunea în rezoluţie. Facem un apel către autorităţile Republicii Moldova să respecte toate angajamentele în domeniul drepturilor omului şi să se abţină de la orice intimidare a politicienilor, activiştilor şi martorilor cheie”, se mai arată în declaraţia legislatorilor europeni.

Precizăm că victimele atacurilor raider, Victor Ţopa şi Viorel Ţopa, deposedaţi de Plahotniuc de acţiunile de la Banca de Economii, vor depune mărturii în cadrul investigaţiilor lansate de serviciile federale din Statele Unite. Despre aceasta a anunţat preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase.

Anterior, mai mulţi experţi şi chiar foşti demnitari au declarat de mai multe ori că jaful secolului era imposibil de realizat fără atacul raider de la Banca de Economii din 2011. Acesta a fost primul pas dintr-un scenariu bine pus la punct de a pune pe brânci sistemul bancar.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.