„Nu mă apuc să dau sfaturi cetăţenilor Republicii Moldova cu cine să voteze. Dar să spun că Vladimir Putin, ca fost KGB-ist, acţionează prin „operaţiunilor speciale” – el este montat să gândească astfel: dacă ajută o persoană – o face condiţionat, acelei persoane i se pune în faţă o misiune. Din experienţa Ucrainei pot să vă spun că, atunci când Viktor Ianukovici a câştigat alegerile cu suportul Rusiei, la Kiev a venit imediat Dmitri Rogozin şi a vizitat mai multe întreprinderi. Şi spunea deschis: noi vrem asta şi asta”, a comunicat expertul ucrainean pentru Report.md.

Potrivit lui Mihail Samus, faptul că Rusia se confruntă momentan cu anumite probleme economice nu ar trebui să-i facă pe moldoveni să creadă într-o eventuală implicare mai puţin activă a Kremlinului în electorala din Moldova: „Kremlinul are suficiente resurse şi pârghii pentru a influenţa cardinal alegerile şi politica din Republica Moldova şi din spaţiul ex-sovietic în general. Într-adevăr, Rusia trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, dar, pentru a influenţa alegerile din Moldova şi alte ţări din regiune, fiţi siguri că s-au pus bani de-o parte. De obicei, în astfel de scopuri, sunt atrase fonduri de la oamenii de afaceri conectaţi la Kremlin. Aşa s-a întâmplat în Ucraina”, ne-a spus Mihail Samus.

Potrivit lui, situaţia este agravată şi de „războiul hibrid” dus de Rusia contra Chişinăului prin intermediul propagandei. Expertul ucrainean a sesizat că presiunile mediatice ale Rusiei împotriva Moldovei au crescut după ce organele de anchetă de la Chişinău au dezvăluit aşa-numita „spălătorie rusească” (spălarea a 20 mld. de dolari) şi au început anumite acţiuni palpabile în ceea ce priveşte furtul miliardului de dolari din sistemul bancar. „Sunt convins că scandalul legat de „spălătoria rusească” are legătură cu războiul propagandistic pe care Rusia l-a îl duce în Moldova. Dar Rusia nu şi-ar fi putut radicaliza acţiunile în acest război fără suportul elitelor locale. Iar factorul determinant a fost interesarea economică a acestor elite locale de către anumite grupări de la Moscova”, crede Mihail Samus.