Adică unul dintre scriitorii care fac pe bune literatură de talie universală. Acum, Comitetul Nobel îşi admiră, probabil, decizia sa care i se pare al naibii de surprinzătoare. Nu e chiar aşa. Faptul că l-au premiat pe Robert Allen Zimmerman nu ne miră de loc. Dacă ar fi premiat-o, bunăoară, pe Zinaida Julea, uite asta, da, ar fi fost o surpriză de proporţii globale!
A doua ştire se referă la desemnarea candidatului unic la prezidenţialele din 30 octombrie. Nu sunt sigur că a fost luată cea mai bună decizie, dar ca şi în cazul lui Zimmerman, nu comentez nimic ca să nu supăr cele câteva mii de fani. Ceea ce ar trebui de comentat este comportamentul incalificabil al preşedintelui PLDM, Viorel Cibotaru. Miercurea trecută, el a ieşit ca păduchele în frunte (a doua oară în scurta lui biografie politică) şi a declarat că cele trei partide au luat decizia de a o desemna pe Maia Sandu. Cele trei partide nu luaseră o asemenea decizie. Mai funcţiona Memorandumul lansat de Platforma DA conform căruia candidatul unic era propus Andrei Năstase, iar în cazul în care până joi, ora 14.00, PAS-ul nu ar fi acceptat această condiţie, Andrei Năstase s-ar fi retras din cursă, Platforma DA urmând s-o susţină pe Maia Sandu.
Ce nu e clar aici? Ce mare tălmaci european trebuie angajat ca să-ţi arate pe degete cum funcţionează maşinica? Ce neuroni trebuie să fie clintiţi din locul lor ca să ieşi cu o declaraţie-provocare în stare să destrame firavul echilibru din interiorul coaliţiei? În momentul în care toată lumea aştepta reacţia Maiei Sandu, ce nelinişte sufletească te poate împinge în lumina proiectoarelor că să faci o afirmaţie preluată într-o admirabilă succesivitate sincronică de zilierii Piticului? Spuneam că Cibotaru se află la o a doua ispravă de acest fel, ceea ce înseamnă că omul recidivează. Ce se întâmplă, doctore? ar întreba Oana Cuzino. Oare Titanicul peledemist are nevoie de o asemenea faimă?
Astfel de incidente vorbesc despre cultura relaţiilor politice. Despre cumsecădenia liderilor care conveniseră să creeze o alianţă. Convieţuirea în cadrul unor coaliţii nu e deloc simplă: diferite idei, caractere, echipe, viziuni ş.a.m.d. În lumea civilizată, nu ştiu cum se face, dar se poate! La nemţi, în general, a fost posibilă o alianţă dintre cei de dreapta şi cei de stânga. Şi la Bucureşti există precedente, chiar dacă n-au durat mult. Atunci când intri în coaliţie cu alte partide este important să ştii că partenerii tăi au încredere în tine şi tu în ei. Să nu stai cu frica în sân că-ţi crapă de după colţ capul sau îţi bagă cuţitul în spate.
Prezidenţialele au să treacă peste două săptămâni. Mă întreb, însă, pe ce principii morale ale liderilor de partide va fi clădită coaliţia la viitoarele alegeri parlamentare? Cum au de gând să lupte cu Piticul cei cu neuronii zbuciumaţi? Câtă încrede se poate avea în ei? Cu cine salvăm statul capturat? De fapt, Piticul n-a capturat, ci a cumpărat statul cu tot ce are acesta: primari, deputaţi, procurori, judecători, piarişti, analişti, consilii, comitete, ministere, uniuni, asociaţii etc. Totul rezolvă banul. Sintagma principii şi valori a ajuns să fie bună numai ca prilej de zeflemea. Doar banii lui – asta e tot ce contează în această nefericită formaţiune statală!
Apropo de viitoarele alegeri parlamentare. În foarte scurt timp, Piticul îşi va cumpăra o lege prin care vom avea circumscripţii uninominale. Şi iarăşi se va umbla la sacul cu bani. Pentru a cumpăra masiv voturi. Cum să lupţi cu ciuma mafiotă fără a avea certitudinea că partenerul de alianţă nu-ţi va băga cuţitul în spate?
Val BUTNARU
Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.
Jurnal.md
