Plahotniuc, a fost ajutat să-şi realizeze schemele, de către o echipă formată din prieteni şi rude, cumnaţi, surori şi fini de cununie, cum ar fi Andrian Candu, finul său de la conducerea Parlamentului, sau actualul şef al Inspecţiei de Stat în Construcţii- Ghenadie Sajin. Surse bine informate susţin că, Plahotniuc, este foarte generos cu cei care-l slujesc, fapt care-i permite să aibă un anturaj de persoane docile şi credincioase.

Documentele prezentate de „Offshoreplaha”, demonstrează simplitatea schemelor utilizate de către Plahotniuc: Banii de provenienţă dubioasă sunt transferaţi pe conturile unor firme offshore create în acest scop. Ulterior aceste offshoruri fuzionează cu firme moldoveneşti, la fel create în acest scop, care pe parcurs îşi schimbă de câteva ori fondatorii şi administratorii, operează modificări la statut, dar îşi modifică şi capitalul statutar, în dependenţă de cum au fost pompaţi banii din conturile offshorurilor.

Dacă e să contrapunem faptele, este clar că, tranzacţiile de milioane ale celui care astăzi anunţă că vrea să facă ordine în toate domeniile din Moldova, nu au fost posibile fără susţinerea celor trei puteri constituţionale din stat.

Dosarul Angel- S 

La 6 ianuarie 2004, Aliona Serghienco, o tânără profesoară de 31 de ani din municipiul Chişinău, înregistrează la Camera Înregistrării de Stat, firma „Angel- S”, cu capitalul statutar de 5400 de lei, care are drept domenii de activitate servicii de fotografie, activităţi recreative, frizerie şi servicii de întreţinere corporală.

La 11 noiembrie 2005, fondatoarea firmei, operează modificări la statut privind adăugarea unor noi genuri de activitate, cum ar fi comerţul cu haine şi încălţăminte. La 5 decembrie 2005, Serghienco, renunţă la cota sa din firmă în favoare Olgăi Dnestrean, soţia lui Vladimir Dnestrean, administratorul Companiei „Argus –S”, despre care se spune că este controlată de către Plahotniuc.


Potrivit unui contract semnat de cele două femei, la 21 noiembrie 2005, Serghienco, i-a vândut întreprinderea Olgăi Dnestrean contra sumei de 5400 de lei, care constituie de fapt capitalul social, ceea ce ne aduce la concluzia că, „Angel- S” nu a avut activităţi.

La 8 decembrie 2005, Dnestrean o numeşte administratoare pe Veronica Peeva, o tânără de 28 de ani din Durleşti.

La doar câteva zile, Dnestreano eliberează din funcţie pe Peeva şi o numeşte administratoare pe fosta proprietară Aliona Serghienco.

Următoarea decizie de înregistrare a modificărilor din statutul întreprinderii nu întârzie să apară– la 23 ianuarie 2006, este schimbată adresa juridică a întreprinderii.

La 22 octombrie 2007 este numită o nouă administratoare a firmei, Nataia Petuhova.

La 18 ianuarie 2008, Dnestrean o numeşte din nou administratoare pe Serghienco.

La 6 octombrie 2008, administratoare este numită Tatiana Ceban.

La 6 februarie 2009, administrator este numit Popa Dorian, care figurează în calitate de asociat şi administrator a două firme: SRL Medis Sanatate şi SRL Serad Plus.

La 12 martie 2009, firma înregistrează un nou gen de activitate - prestarea serviciilor în domeniul publicităţii. La 23 aprilie 2009, Olga Dnestrean, vinde întreprinderea contra 5400 de lei, întreprinderii străine Entertainment&Publicity Investment Limited, un offshore înregistrat la 5 noiembrie în 2008 în Belize, Cipru. Reprezentantul companiei străine este Serghei Noscov, care mai apare şi în alte scheme cu offshoruri de-ale lui Plahotniuc. Numele lui Serghei Noscov, figurează şi în mai multe documente dezvăluite de Panama Papers.

Noscov, acţionează în baza unei procuri eliberată de către Lana Zamba, care se declară directoare a Entertainment&Publicity Investment Limited, documentul fiind autentificat de către un notar cipriot.

Începând cu 25 mai 2009, SRL Angel- S, devine întreprindere cu capital străin. La 19 iunie 2009, în lista asociaţilor este inclusă întreprinderea- Media Resources LLC, o altă companie offshore înregistrată în Boston, SUA la 10 aprilie 2009, cu doar două săptămâni înainte ca Dnestrean să vândă SRL Angel-S.

Tranzacţia care costă 5400 de lei, este autentificată de către notarul moldovean Olga Bondarciuc, iar contractul de vânzare-cumpărare este semnat de către mandatarii celor două offshoruri, Serghei Noscov şi Dorin Pavelescu.

Actualmente, Dorin Pavelescu este şeful de la Casa Media, companie de publicitate, care îi aparţine oligarhului Vladimir Plahotniuc. Documentar, Pavelescu, este şi unicul beneficiar al posturilor de televiziune CTC Moldova şi Super TV.



În calitate de persoană de contact al Companiei Media Resources LLC în SUA este Valentin Gurvits, care, la o conferinţă de presă desfăşurată la Chişinău în 2012, s-a prezentat drept avocatul lui Vladimir Plahotniuc în procesul intentat lui Sergiu Mocanu pentru defăimare.

La 31august 2009, în baza unui contract de rezoluţiune, Entertainment&Publicity Investment Limited, este inclus din nou în lista asociaţilor întreprinderii cu capital străin Angel-S.

În aceeaşi zi, 31 august, Serghei Noscov, anunţă decizia de a vinde cota Entertainment&Publicity Investment Limited, deţinută în ÎCS Angel- S, companiei Media Resources LLC. Dacă până acum, suma tranzacţiilor nu era mai mare de 5400 de lei, de data aceasta valoarea Angel- S s-a ridicat brusc la 400 mii de dolari.

În aceeaşi zi, este semnat şi contractul de vânzare-cumpărare, care este perfectat de către acelaşi notar, Olga Bondarciuc. Olga Bondarciuc, se numără alături de alte 20 de persoane şi entităţi, care în august 2012 au achiziţionat Unibank-ul de la Vienna Capital Partners. Specialiştii Kroll, notează că, aceste persoane au avut legături între ele şi au acţionat în urma unei înţelegeri. Drept argument, ei invocă faptul că, toţi au cumpărat pachete de acţiuni mai mici de cinci procente, împrumutându-se în acest scop cu bani de la aceleaşi firme din străinătate, sumele fiind virate prin aceleaşi bănci letone.

Amintim că, în tot acest timp, administrator al ÎCS Angel- S a fost Dorian Popa, iar de la 14 septembrie 2010, funcţia a fost preluată de Natalia Cojocaru din Chişinău.

Peste două luni, la 11 noiembrie 2010, Media Resources LLC, reprezentată de Pavelescu, vinde ÎCS Angel- S contra sumei de 300 de mii de euro offshorului olandez OTIV Prime Media B.V. OTIV Prime Media B.V. este fondatoarea companiilor lui Plahotniuc care administrează afaceri în domeniul media: „Media Production” SRL (fondatorul postului TV „Canal 3”, dar şi al mai multor emisiuni difuzate la „Prime TV”), „Telefe M International” SRL (fondatorul postului TV „2 Plus”), „Prime TV” SRL (proprietarul posturilor „Prime TV” şi „Prime FM”), „24h” SRL (fondatorul portalului de ştiri 24h.md). Aceeaşi companie off-shore este fondatoarea agenţiei de publicitate „Casa Media Plus” SRL, deţinătoarea drepturilor exclusive de vânzare a publicităţii de la posturile „Prime TV”, „2 Plus”, „Canal 3”, „Publika TV”, posturi de televiziune al căror beneficiar final este Vladimir Plahotniuc.

Întâmplător sau nu, OTIV pare să reprezinte iniţialele numelor membrilor familiei Plahotniuc – Oxana, soţia, Timofei, fiu, Inochentii, fiu, Vladimir, capul familiei.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat de către reprezentantul prin procură a OTIV Prime Media B.V., nimeni altul decât Andrian Candu.

Tranzacţia a fost legiferată la fel, de către notarul Olga Bondarciuc, doar că de data aceasta indică că, biroul se află pe bd. Cantemir 1/1, clădirea care aparţine aceluiaşi Vlad Plahotniuc.

La solicitarea lui Candu, adresa juridică a ÎCS Angel- S este transferată la bd. Cantemir 1/1. Actualmente ÎCS Angel- S, este una dintre cele mai prospere firme de publicitate din Republica Moldova, cu cifra de afaceri de cca cinci milioane de lei pe an.

Afacerea Finpar Invest şi hotelul Codru 

Finpar Invest, este cea mai veche şi cea mai influentă companie controlată de Vladimir Plahotniuc, care deţine în proprietate hotelul Codru.

De-a lungul activităţii sale, compania Finpar Invest, care are un capital social de peste jumătate de miliard de lei, i-a avut în calitate de acţionari şi reprezentanţi pe Oxana Childescu (soţia lui Plahotniuc), Vera Morozan (sora), Andrian Candu (finul), Ghenadie Sajin- şeful Inspecţiei de Stat în Construcţii, Andrei Ursachi- fiul fostului şef al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, şi Cezara Salinski- administratoarea Prime Management SRL, firmă de asemenea controlată e oligarh.

Şi în cazul Finpar Invest, pe parcursul anului au fost operate mai multe modificări la statut, după modelul Angel- S, fiind implicate mai multe offshoruri de pe conturile cărora au fost pompaţi bani grei în Republica Moldova, inclusiv şi pentru procurarea hotelului Codru.


Întreprinderea a fost fondată de către Plahotniuc în 1993, cu denumirea de Centrul de profilaxie a infracţiunilor şi reabilitare a minorilor „MINOR” SRL, cu un capital social de 35 mii ruble. În 1998, Oxana Childescu, soţia lui Vladimir Plahotniuc, devine acţionar cu 95% din capitalul companiei. În 2003, pachetul de 95% este transmis Verei Morozan, sora lui Plahotniuc, iar din 2005, acţionari majoritari au devenit mai multe companii offshore, reprezentate prin procură de mai mulţi interpuşi, printre care Olga Dnestrean şi Andrei Ursachi, soţul judecătoarei Corina Ursachi controlaţi de mogul.

Tot în 2005, capitalul social a fost modificat de la 35 mii de ruble la 11 milioane de lei. În 2008, Centrul de profilaxie a infracţiunilor şi reabilitare a minorilor „MINOR” îşi schimbă denumirea în Finpar Invest SRL.

Potrivit documentelor “Offshoreplaha”, la 10 iunie 2010, în calitate de asociaţi ai ÎCS Finpar Invest, figurau două firme offshore, Finpar Victoria Limited înregistrată în Nicosia, Cipru, cu cota de 88,9 %, 14 milioane 838 USD, şi Power Investment LLC, înregistrată în Florida, SUA, cu cota de 11, 09 la sută, ceea ce constituia un milion 848 de mii USD. Prima întreprindere era reprezentată prin procură de către cunoscuta Olga Dnestrean, iar cea de a doua, de către Andrei Ursachi. În calitate de administrator al ÎCS Finpar Invest, apare Petru Cangaş, soţul Nataliei Politov- Cangaş, Preşedintele Comitetului de conducere al Victoriabank, controlată de asemenea de către Plahotniuc. La 17 iunie, în calitate de reprezentant al firmei de milioane din Florida Power Inwestment LLC, apare Muntean Olesea, o tânără de 26 de ani din Chişinău.

Dnestrean şi cu Muntean, semnează la data respectivă un act adiţional privind majorarea capitalului social al Finpar Invest cu peste 20 de milioane de lei. 

La 21 iunie 2010, capitalul social al ÎCS Finpar Invest, este majorat cu peste 15 mii USD. La 24 iunie, capitalul este majorat cu încă 4342USD.

La 23 iulie 2010, la adunarea generală ÎCS Finpar Invest, se decide majorarea capitalului social al întreprinderii cu 65 de milioane 456 de mii de lei şi includerea în rândul asociaţilor a ÎCS Complexul hotelier “Codru”.

La 12 iulie 2010, administrator la Finpar Invest este numit Ghenadie Sajin, persoană din anturajul lui Plahotniuc şi cumnatul procurorului general de atunci, Valeriu Zubco.

Decizia de schimbare a administratorului a fost semnată de către Dnestrean Olga.

La 17 august 2010, este schimbată forma de organizare a întreprinderii Finpar Invest - din întreprindere cu capital străin în întreprindere mixtă.

În calitate de reprezentant al ÎCS Complexul hotelier Codru, apare Cristina Balan.

La 9 septembrie, Cristina Balan, semnează decizia privind vinderea Complexului hotelier Codru, întreprinderii Finpar Invest. Cristina Balan, a fost mandatată de către firma offshore Investment Development Group, care a preluat hotelul Codru de la compania Daranian Holdings Limited din Cipru, la trei săptămâni de la privatizarea frauduloasă a acestuia contra sumei de 50 de milioane de lei. 

Documentele mai arată că, în perioada martie-octombrie 2010, au fost operate 14 modificări la statutul Finpar Invest privind majorarea fondului statutar. Astfel în perioada respectivă din conturile offshore, pe contul Finpar Invest au fost transferaţi 14 milioane 783 de mii USD.

În noiembrie 2010, Power Inwestment LLC, vinde cota deţinută în Finpar Invest întreprinderii Finpar Victoria Limited, aceasta devenind unicul asociat al Întreprinderii Mixte Finpar Invest.

La rândul său, Finpar Victoria Limited, vinde peste o lună ÎM Finpar Invest, al cărui capital social constituia aproape 37 de milioane de USD, offshorului olandez OTIV Prime Real Estate B.V. contra sumei de 28 de milioane 218 mii USD. Contractul de vânzare-cumpărare este semnat de către Olga Dnestrean şi Andrian Candu.


Tranzacţia este autentificată de pe bulevardul Cantemir 1/1 de către notarul Olga Bondarciuc.

La începutul anului este schimbată din nou forma de organizare, revenindu-se la statutul de întreprindere cu capital străin. În decembrie 2011 mandant al OTIV Prime Real Estate B.V. devine Cezara Salinski. Ulterior Cezara Salinski, ajunge membru al Consiliului de administraţie al BC Victoriabank.

Analiştii politici susţin că, toate aceste operaţiuni au fost efectuate pentru a şterge urmele privatizării ilegale a hotelului Codru, care, potrivit Curţii de Conturi, a prejudiciat statul cu cel puţin 160 de milioane de lei.

„Noi spunem Finpar Invest, dar în spatele lor se ştie destul de bine că stă acest personaj care este o molimă şi este o mare pecingine pe trupul Republicii Moldova. Privatizarea hotelului Codru s-a făcut totalmente ilegal, dar sigur că Plahotniuc s-a înconjurat de persoane destul de şmechere”, afirmă Valentin Dolganiuc.

„Plahotniuc face jocuri acum cu mai multe active ale sale, şi de la Victoriabank, şi de la Codru, pe care el le mută sau le vinde de la o structură la alta, fie că sunt proprietatea lui, fie că aparţin unor parteneri de afaceri de-ai săi. O face cu simplul scop de a pierde urma proprietarului final. Plahotniuc până la urmă vrea să demonstreze că nu mai are acţiuni, că nu mai este deputat, că nu mai deţine hotelul Codru. Dar, aceste acţiuni vor fi controlate tot de el şi aceste proprietăţi vor fi controlate tot de el”, a comentat şi analistul politic Bogdan Ţîrdea.

Colaborarea dubioasă dintre Vladimir Plahotniuc şi Petro Poroşenko. Potrivit raportului anual pentru anul 2013 al Casei de Comerţ Gemeni, acţionar este OTIV Prime Real Estate B.V – 47,86%, în spatele căruia se spune că se află controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc. Alt acţionar important la Gemeni, este firma Geomold SRL, despre care se spune că ar aparţine miliardarului ucrainean, ajuns şef de stat, Petro Poroşenko. Geomold SRL este acţionară la Gemenii cu o cotă de 47,86%.

În 2013, Casa de Comerţ Gemeni, a avut o cifră de afaceri de 48,9 de milioane de lei, cu 500.000 de lei mai mult ca în 2012. Profitul a însumat 39,2 milioane de lei mai mult cu 3,5 milioane de lei faţă de 2012. În anul 2014, Bursa de Valori a Moldovei a înregistrat vinderea a 47,87% din acţiunile Casei de Comerţ Gemenii din centrul Chişinăului, la un preţ de 95,3 mil. de lei offshorului din Cipru, Kroniaco Management Limited, despre care se spune că ar fi înfiinţat tot de Plahotniuc.

Potrivit documentelor „Offshoreplaha”, actualul preşedinte ucrainean, în complicitate cu Petru Madan, fost subaltern şi persoana sa de încredere, ar fi organizat în perioada 2001-2005 şase grupări criminale care i-a deposedat de acţiuni pe 50 de mii de acţionari ai SA Gemenii, iar Plahotniuc ar fi fost cel care i-a ajutat.

Poliţia a intentat 53 de dosare penale pentru delapidarea averii proprietarilor.

Într-o notă a Ministerului de Interne, se menţionează că, deşi au fost pornite dosare, ele ajungeau în mod inexplicabil la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC, actualul CNA), rămânând fără finalitate.


În schimb, CCCEC a început urmărirea penală a victimelor deposedate de bunuri de către grupările conduse de Poroşenko, cum ar fi cazul avocatului Ilie Rotaru.

Menţionăm că începând cu 2004 până în 2008, şef al CCCEC era Valentin Mejinschi, actualul administrator al firmei de pază „Argus- S”, situată într-o clădire care-i aparţine firmei „Finpar” SRL a lui Vladimir Plahotniuc.

Atât Mejinschi, cât şi Alexei Roibu, care ocupase funcţia de şef al CCCEC înaintea acestuia, apar într-o listă publicată pe acelaşi site, în care se arată că ar fi încasat de la Plahotniuc premii pentru anumite servicii „ în valoare de 30 şi, respectiv, 10 mii de dolari.

Atât Plahotniuc, cât şi Poroşenko, s-au lăudat în repetate rânduri că sunt prieteni. Ultima dată prietenia dintre Plahotniuc şi Poroşenko a fost confirmată prin extrădarea fulger a lui Veaceslav Platon, în pofida faptului că acesta deţinea cetăţenie ucraineană.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.