- Lipsă de cvorum sau uzurpare de putere?
Oficial, Guvernul Sturza-2 a plecat în istorie din lipsă de cvorum. A plecat înainte să se nască, fără să i se ofere mila rostirii primului şi ultimului cuvânt în forul în care guvernele se nasc şi mor. Nemilos, ca despotul Irod de teama naşterii unui Hristos mai bun şi mai drept, forul a dispus uciderea lui.
Pregătit minuţios în spaţii hoteliere, chiuretajul nu a durat în Parlament decât două minute. Precum în avortarea din sistem a lui Filat la 15 octombrie 2015, rolul specialistului principal în operaţia din 4 ianuarie 2016 i-a revenit şi de această dată omului de încredere Candu. Ca umilirea să fie şi exemplară, şi dureroasă, Candu a avut sarcina să-l convingă pe Sturza că un cvorum îi este asigurat şi că prim-ministrul desemnat va avea posibilitatea să-şi expună programul-manifest de la tribuna principalei instituţii a statului.
Nu a fost să fie: Candu l-a minţit pe Sturza, iar piese au fost prezente în Parlament exact atâtea, câte au trebuit ca speakerul să întrerupă mandatul premierului desemnat fără a mai deschide şedinţa. Punct ochit, punct lovit. Bucuria prost ascunsă şi trufaşă a lui Candu s-a contopit cu euforia deschisă a lui Ghimpu, ambele stări contrastând puternic cu nedumerirea soră cu indignarea a lui Sturza.
După ce şi-a rodat mecanismele în cazurile arestării din considerente sanitare a oligarhului-concurent, Filat şi a înlăturării cosmetice, din raţiuni de siguranţă, a premierului proscris, Streleţ, statul oligarhic stăpânit de Plahotniuc a vrut să demonstreze o dată în plus potenţialul său în expansiune de control asupra statului. Disidenţa anti-sistem a Preşedintelui Timofti şi intrarea sfidătoare în prima linie a luptei politice anti-oligarhice a ezitantului până acum ex-premier Sturza, a fost o ocazie excelentă pentru capii sistemului să recurgă la acţiuni dintre cele mai îndrăzneţe.
Să le scoatem în evidenţă în ordinea punerii lor în aplicare. Pentru care folos? Cel puţin pentru stenogramele istoriei, cum se precizează în Parlament în cazul rectificărilor tehnice, dacă nicio instanţă nu le înregistrează cumva din datorie instituţională pentru eventuale, imediate sau ulterioare, verificări a corespunderii lor literei şi spiritului legii.
Ø Prima şi cea mai gravă acţiune a fost presiunea neconstituţională asupra Preşedintelui Republicii care a hotărât să numească drept candidat la funcţia de prim-ministru o persoană integră şi credibilă, dând astfel ascultare cererilor insistente ale societăţii. Recurgerea la şantajul direct şi la ameninţări în adresa Preşedintelui a lăsat indiferentă Procuratura Generală. Inacţiunea o face complice la acest atac. În apărarea Preşedintelui a sărit în schimb corpul diplomatic al partenerilor de dezvoltare, contrariat de impertinenţa cu care oligarhul se pregătea să dea o lovitură de palat;
Ø A doua acţiune a fost antrenarea Curţii Constituţionale în fixarea şi impunerea următorului pas al Preşedintelui după prima respingere (hotărâtă în spaţii hoteliere) de către Parlament a candidatului propus de el. Rapiditatea cu care Curtea a reacţionat şi a executat comanda a stârnit valuri de nedumerire amestecate de o fireasca indignare. Societatea şi observatorii străini au obţinut o dovadă în plus a gradului avansat în care statul a ajuns să fie captiv.
Ø A treia acţiune a fost asigurarea „majorităţii parlamentare formale” ca măsură dictată Preşedintelui prin Curtea Constituţională în cazul în care candidatura desemnată de el este respinsă de Parlament, iar Preşedintele ar dori să o desemneze repetat. Ruperea bine controlată şi cu voie de la Voronin a celor 14 deputaţi comunişti şi aderarea lor la aşa numita platformă social-democrată, alcătuită ad-hoc cu deputaţii PD, a intrat în logica, devenită normală deja, a marilor excrocherii politice, marca PD (Plahotniuc), săvârşite în anul 2015;
Ø A patra acţiune s-a consumat în regizarea şedinţei Parlamentului din 4 ianuarie, cu toată trupa actoricească pusă pe roluri. Chiar dacă unii dintre actori nu s-au arătat în avanscenă (Dodon, Voronin), rolurile lor din culise au fost la fel de importante ca şi cele jucate în lumina reflectoarelor ale lui Ghimpu, Candu şi a ciracilor comunişti cumpăraţi cu ridicata şi la mare discount de An Nou.
Aşadar, prima parte a vodevilului învestirii unui Guvern, aşa numit tehnocrat, s-a încheiat cu efectele scontate ale unei majorităţi parlamentare fundamentată pe pradă şi corupţie. Cel puţin aşa li s-a părut autorilor acestui spectacol provincial. Nu şi spectatorilor de prin sate şi oraşe. Ei l-au găsit indecent şi ofensator; jocul actorilor – o farsă, iar aria de final cu o durată de mai puţin de două minute, interpretată solo la microfon de Candu – un fals demn de incidenţa mai multor articole ale Codului Penal. Oripilate de cele întâmplate în Parlament, organizaţii ale societăţii civile îi cer să se convoace repetat într-o şedinţă specială pentru a se pronunţa asupra Programului de activitate şi a listei Guvernului propus de Ion Sturza. O cere Constituţia, precizează ele, denunţând falsul acord de final al ne-şedinţei trucate din 4 ianuarie 2016.
Mai mult, spunem noi, o investigaţie juridică profesională şi imparţială, cuprinzând capetele tuturor acţiunilor/inacţiunilor comise de demnitari şi instituţii, ar putea stabili prezenţa unui amplu rechizitoriu de fapte ce pot fi calificate drept tentativă de uzurpare a puterii în stat ori, conform Art. 2 (2) al Constituţiei Republicii Moldova, „Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”.
Jurnal.md
