Ţinem să amintim, că în acea zi, Parlamentul Republicii Moldova, uzurpat de Partidul Democrat, a încercat să fenteze mulţimea protestatară şi, într-o şedinţă fulger, convocată pe ascuns de „suprema instituţie” a statului capturat – Hotelul Nobil – să pecetluiască luarea în posesiune a Executivului.

Fenta a reuşit, dar masele protestatare, indignate de dispreţul cu care au fost tratate, au împresurat Parlamentul şi până în miez de noapte l-a tot urat de mama focului. Indignarea poporului a fost atât de sincer exprimată încât unul dintre cei care au sfidat-o, Iuda-Ghimpu, un fidel salahor al construcţiei lui Plahotniuc, abia a scăpat teafăr de îmbrăţişările pătimaşe ale mulţimii.

Din mărturiile făcute până acum cunoaştem că cei mai mulţi demnitari au ieşit din Parlament, „bărbăteşte”, printr-o galerie. Subterană sau nu, urmează să aflăm. Alţii, s-au strecurat „eroic” prin ieşirile bine securizate de la suprafaţă. Aceştia erau împodobiţi în haine de poliţişti, încadraţi vârtos în careurile acestora şi urcaţi în maşini speciale ale poliţiei. Numărul poliţiştilor formatori de careuri a depins de greutatea specifică a corpurilor politice delicte care trebuiau protejate şi scoase din încercuirea alegătorilor cuprinşi de emoţii nu tocmai paşnice. În topul priorităţilor s-au aflat, desigur, corpurile deputaţilor PD, urmate de cele al PL şi apoi cele ale resturilor. Gurile rele spun că cele mai netrebuincioase în acea noapte s-au dovedit a fi trupurile dezgolite de grija statului ale celor 14 deputaţi ex-comunişti lăsaţi de infidelul lor peţitor democrat să tremure de unii singuri lângă taraba social-democrată.

De zece zile presa încearcă fără succes să stoarcă din Lupu şi Candu mărturia evadării lor de la locul faptei în noaptea de 20 noiembrie. Stoic în faţa adevărului, precum îl ştim, Candu se abţine să facă destăinuirea. După mulţumirile fierbinţi aduse poliţiştilor ieri, în cadrul unui briefing, am putea deduce că salvarea celui mai important fin al ţării se datorează anume lor.

Lupu, un maestru recunoscut în materie de duplicitate şi vorbă goală, nu poate nici dânsul inventa ceva patetic pe această temă, tace, de parcă ar fi chemat să divulge o mare taină de stat. Întrucât nimic nu poate fi ascuns de ochii lumii, nici măcar tainele zbuciumatei nopţi a marii ruşini, aflu ieri, cu totul întâmplător, de la o persoană bine informată, istoria salvării „celor doi metri de bulbuci”, precum a fost botezat Lupu de însuşi părintele lui politic, Voronin.

Se zice că niciunul dintre deputaţi sau miniştri nu au creat probleme mai serioase ca Marian Lupu. Evacuarea lui nu se putea face în condiţii aplicate masei obişnuite de deputaţi şi proaspeţi miniştri. Asta, pentru că niciuna din uniformele poliţiste aflate la îndemână nu-l încăpeau pe bietul Marian şi chiar dacă s-ar fi găsit vreo manta mai pe potrivă să acopere cei doi metri, ei, metrii, ar fi sărit în evidenţă mult de-asupra capetelor careului de poliţişti de statură mediocră. Şi atunci nu ştii cum se manifestă dragostea pătimaşă a alegătorilor dornici în acea noapte să strângă cât mai tare în braţe un ales de talia lui Lupu.

Gabaritele lui impuneau, deci, o altă abordare. Nu ştim dacă a fost creat un careva Consiliu ad-hoc de salvare a ilustrului om politic şi bărbat al neamului. Soluţia la care s-a ajuns sugerează însă că acesta a existat. Pentru că doar o gândire colectivă foarte bine concentrată, un think-tank profesional de criză ar fi fost capabile să o găsească şi să o pună în aplicare.

În Rezultat, asta a însemnat că Marian Lupu, faţa şi expresia în metri moderni a tot ce înseamnă azi Partidul Democrat, să fie evacuat din clădirea asediată a Parlamentului pe… targă. Da, lungit pe targă, el, Marian Lupu, fost preşedinte de Parlament, fost preşedinte interimar al Republicii Moldova, candidat (aproape permanent) la funcţia de şef al statului Republica Moldova, actualmente liderul celui mai important partid din Parlamentul Republicii Moldova, butonul politic al oligarhului Plahotniuc şi executorul fidel a voinţei acestuia. O evacuare care nu a fost altceva decât o dezertare ruşinoasă şi laşă, pe braţele vlăguite de inaniţie ale bieţilor poliţişti.

Nimic mai simbolic şi mai sugestiv: liderul de partid care s-a crezut învingător în acea noapte şi se vedea ieşit din Parlament pe calul alb al învingătorului, este scos de acolo deghizat în victimă, în poliţist suferind, jertfă demnă de milă şi compasiune.

Întâmplarea descrisă de sursa mea este incredibilă dar nu şi neverosimilă. Între toate câte s-au întâmplat în noaptea de 20 ianuarie, fuga pe targă a lui Marian Lupu se încadrează pe deplin în firescul debordant al evenimentelor. Cu atât mai mult că opinia publică nu cunoaşte nici varianta oficială şi nici cea personală a deputatului-lider de partid.

Mai trebuie să reţinem că între drama arderii în prezenţa antieroului nostru a Declaraţiei de Independenţă în Parlamentul devastat al anului 2009 şi tragicomedia dezertării lui pe targă din Parlamentul asediat al anului 2016 există un numitor comun – şi acesta este protestul, nemulţumirea, revolta, indignarea oamenilor faţă de rolul devastator al unor asemenea indivizi, care îşi zic politicieni, în viaţa cetăţenilor Republicii Moldova.

Simbolul descifrat al situaţiei ne spune, că lumea scoasă în stradă de comportamentul politicienilor de teapa lui Marian Lupu este adusă din ce în ce mai des la punctul de pierdere a răbdării. Ea nu se va linişti decât atunci când asemenea comportament va fi scos cu picioarele înainte din politica autohtonă laolaltă cu cei ce îl practică.

Apropo de frază: am întrebat sursa dacă nu a reţinut cum a fost târât din Parlament bravul nostru politician lungit pe targă, cu capul ori cu picioarele înainte. Nu a reţinut acest detaliu, dar ar fi fost interesant să-i citim simbolul. Poate îşi aminteşte cineva dintre cei care l-au scos afară din Parlament în noaptea de 20 ianuarie?

Valeriu Saharneanu