„Premierul desemnat al Republicii Moldova, Ion Sturza, a prezentat lista candidaţilor pentru funcţiile de miniştri care urmează fie învestiţi dacă vor obţine, luni, majoritare voturilor în Parlament, precum şi programul de guvernare pentru 2016-2018. Din echipa de miniştri ai lui Sturza desemnaţi fac parte 14 bărbaţi şi patru femei, toţi având studii superioare, şapte cu diplome de masterat şi şase cu studii de doctorat. Vârsta media membrilor este de 46 de ani, cel mai tânăr având 31 de ani, iar cel mai în vârstă 60 de ani”, notează agenţia de ştiri Mediafax.

„Candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, a prezentat duminică lista cu candidaţii pentru fotoliile de miniştri şi a spus că viitorul cabinet va fi unul tehnocrat, format din oameni integri şi patrioţi”, informează Agerpres.

„Chiar dacă mulţi consideră acest proces ca fiind unul fără finalitate, eu îl cred o schimbare la faţă a ţării. Mi-am dorit un guvern care ar fi expresia dorinţei poporului şi a reprezentării acestuia în Parlament, numai că Moldova nu se află acum într-un moment de înflorire a democraţiei, ci într-o profunda criză, în primul rând morală. Din acest motiv prezint un guvern tehnocrat care este o mare responsabilitate a mea”, a spus Sturza, citat de agenţia de ştiri agerpres.ro.

În premieră pentru Moldova: Toţi miniştrii propuşi de Ion Sturza au semnat declaraţie de integritate” este titlul articolului publica de Epoch Times România despre procesul de semnare a declaraţiei de integritate de către echipa prim-ministrului desemnat.

Totodată, Epoch Times România publică şi lista potenţialilor miniştri.

„Toţi cei propuşi de Ion Sturza pentru funcţiile de miniştri au semnat „pe proprie răspundere” declaraţia de integritate concepută de societatea civilă. La rândul său, premierul desemnat a menţionat că şi-ar dori un guvern politic, care ar fi expresia voinţei poporului prin reprezentanţii săi în parlament. Asta ar fi o normalitate pentru orice ţară care respectă normele democratice. Numai că Republica Moldova astăzi nu se află într-un moment fericit de înflorire a democraţiei, se află într-o profundă criză în primul rând morală şi după aceea politică, economică”, adaugă sursa.

Precizăm că toţi cei 17 miniştri desemnaţi au semnat Declaraţia de integritate pe propria răspundere. Documentul a fost elaborat de un grup de reprezentanţi ai societăţii civile.