Răspunsul lui Filip pentru cetăţenii care contestă legitimitatea guvernului pe care îl conduce şi cer alegeri parlamentare anticipate este un nu ferm.
„Acum aceste revendicări s-au rezumat la una singură alegeri anticipate şi aici vreau să vă spun un NU ferm din partea mea care reprezintă Guvernul RM, având ca argumente că ar însemna un haos şi o criză mai profundă”, declară Filip.

Asta pentru că: „Avem o responsabilitate pentru faţa clasei politice eu ziceam mai în glumă mai în serios că poate acesta este guvernul ultimei şanse al acestei clase politice, acestei majorităţi care a fost constituite în Parlamentul RM. Considerăm că această majoritate este formată din cei mai responsabili deputaţi şi i-a unit împreună doar obiectivul de a nu admite alegeri anticipate”, spune acesta.

Amintim că în urma unui nou protest desfăşurat duminică, 24 ianuarie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la care au participat zeci de mii de oameni, manifestanţii au lansat un ultimatum celor de la putere şi au cerut ca până joi, 28 ianuarie, ora 17:00, să fie făcut un anunţ privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate nu mai târziu de luna aprilie 2016. În caz contrar protestatarii au ameninţat că vor recurge la blocarea drumurilor naţionale şi la alte acţiuni de nesupunere civică. Solicitaţi să comenteze răspunsul premierului, reprezentanţii Platformei Demnitate şi Adevăr au declarat că vor continua lupta.

„Acest răspuns al primului ministru nu este al lui Filip, ci este al lui Plahotniuc. Noi ştiam deja în ziua de luni după toate protestele de duminică că Plahotniuc a dat indicaţii ca să se meargă până la capăt, el a dat indicaţii ca cei 1500 de oameni înarmaţi să fie pregătiţi. I-a înarmat, i-a dotat ca să poată riposta poporului RM, protestatarilor ca să-i doboare atunci când aceştia vor încerca să-şi ceară dreptul înapoi şi să scoată statul din captivitatea lor. Lupta pe viaţă şi pe moarte dintre cetăţenii RM şi grupul criminal organizat de la guvernare, bandiţii de la guvernare care au pus pe puterea de stat continuă şi fac un apel către instituţiile internaţionale, către partenerii de dezvoltare, către Bucureşti, către Klaus Iohannis ca să ia în calcul toate situaţiile care sunt create să se salveze RM din ghearele acestor criminali în frunte cu Plahotniuc”, a afirmat Valentin Dolganiuc, reprezentant al Platformei DA.

Oligarhul Vladimir Plahotniuc nu a răspuns la telefon pentru a oferi o reacţie. Ceilalţi doi organizatori ai protestelor de duminică, Igor Dodon şi Renato Usatîi nu au fost de găsit pentru a oferii comentarii. Precizăm că manifestaţii în masă au început să fie organizate la Chişinău încă în primăvara anului trecut, atunci când în Piaţa Marii Adunări Naţionale s-au adunat zeci de mii de oameni indignaţi de jaful din sistemul bancar, de corupţia din justiţie, dar şi de faptul că cei care s-au făcut vinovaţi de violenţele din 7 aprilie 2009 nu au fost pedepsiţi nici până în prezent. De-a lungul timpului revendicări au fost mai multe, iar pentru că au fost ignorate - manifestanţii au început să ceară alegeri anticipate şi schimbarea clasei politice.