Liderii celor două tabere de protestatari s-au adresat partenerilor externi ai Republicii Moldova şi liderilor de opinie să nu mai împartă poporul Republicii Moldova în pro-europeni şi pro-ruşi, iar donatorilor externi le-au cerut să nu trimită bani „acestei guvernări criminale”, asigurând că populaţia va rezista. „Geopolitic, ne vom bate la alegeri – să aleagă poporul. Acum, însă, trebuie să fim uniţi, să-i dăm jos şi să obţinem alegeri anticipate. Să nu ne mai împartă în pro-ruşi şi pro-europeni. Suntem un popor!”, a declarat Vasile Năstase, unul din liderii Platformei „Demnitate şi Adevăr”. „Ne-am unit forţele împreună cu Platforma DA, pentru că avem acelaşi scop – alegeri parlamentare anticipate. Protestăm fără drapele de partid”, a declarat, în faţa mulţimii, liderul socialiştilor, Igor Dodon.

Confirmare: Premierul a fost desemnat prin şantaj!

Reacţia liderilor protestatari vine după ce mai mulţi diplomaţi europeni, americani şi români au salutat învestirea Guvernului condus de democratul Pavel Filip, un apropiat al controversatului oligarh Vlad Plahotniuc. Într-un mesaj postat joi seara pe o reţea de socializare, ex-preşedintele României, Traian Băsescu, a scris că o colaborare a Platformei „Demnitate şi Adevăr” (partid pro-european – n.n.) cu liderii pro-ruşi Igor Dodon şi Renato Usatîi „este o greşeală”. „Dodon şi Usatîi vor instabilitate, pentru că numai aşa pot să îşi păcălească electoratul”, consideră Băsescu. El mai susţine că „ţara are nevoie urgentă de stabilitate, iar un guvern, fie şi cel condus de Pavel Filip, va asigura acest lucru”.

Unii analişti politici de la Chişinău consideră că prietenii externi ai Republicii Moldova s-au grăbit să salute învestirea Guvernului Filip, mai ales în contextul declaraţiei făcute joi seară, la un post de televiziune de Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al şefului care şi-a anunţat joi demisia. Vlad Ţurcanu a confirmat că preşedintele Nicolae Timofti a fost şantajat în momentul în care urma să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru: „I s-a propus o candidatură şi i s-a adiat, de către cine nu ştiu, că nu se vor întâmpla lucruri prea bune cu cei doi fii ai săi. Cei doi ar fi fost urmăriţi. Nu li se dorea binele”, a menţionat Vlad Ţurcanu. Mai mult, el a spus că Nicolae Timofti „a fost convins” să primească jurământul guvernului miercuri seară, după ce cu puţin timp înainte se stabilise ca ceremonia de depunere a jurământului să aibă loc a doua zi. Într-un astfel de context, mesajele de susţinere a Guvernului, blamat de protestatari şi ajuns să fie învestit pe furiş şi prin şantajarea şefului statului, riscă să dezamăgească populaţia cu viziuni pro-europene din Republica Moldova, consideră unii analişti politici de la Chişinău.

Vlad Ţurcanu a oferit detalii noi şi în ceea ce priveşte desemnarea lui Ion Păduraru la funcţia de premier şi retragerea lui suspect de rapidă din joc: „Timp de aproape 8 ore, preşedintele Nicolae Timofti a purtat discuţii asupra a două candidaturi - cea a lui Ion Sturza şi cea a lui Ion Păduraru. Nu ştiu de ce şeful statului s-a oprit asupra candidaturii lui Păduraru. Noi ne-am bucurat, că e colegul nostru. Nu am fost prea fericit, însă, când Ion Păduraru şi-a retras candidatura în favoarea lui Pavel Filip. Nu ştiu de ce a făcut-o. Nu am discutat. Ştiu că Păduraru nu este un om prea sentimental”, a comentat Ţurcanu.

Andrian Candu: „Nu există motive de a avea alegeri anticipate”

Joi, liderii protestatari s-au întâlnit cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, finul oligarhului Vlad Plahotniuc, cerându-i alegeri anticipate. După întâlnire, s-a anunţat că Andrian Candu va oferi un răspuns până vineri la ora 12.00. La scurt timp, însă, Candu a declarat că „nu există motive de a avea alegeri anticipate”. Totodată, acesta a adăugat că organizatorii protestelor poartă răspundere pentru caracterul paşnic sau violent al acestora, iar Procuratura a declanşat deja dosare penale pe faptul organizării protestelor violente de miercuri din faţa Parlamentului.

La rândul său, premierul Pavel Filip a insistat, într-o declaraţie oficială, asupra „soluţionării problemelor printr-o comunicare constructivă şi sinceră”. El a adresat un apel populaţiei „să manifeste vigilenţă, să nu reacţioneze la manipulări şi la provocări, să raporteze forţelor de ordine orice abuzuri şi încălcări ale legii pe care le observă”.

Politicienii se solidarizează cu manifestanţii

Vineri, din componenţa fracţiunii PLDM au fost excluşi deputaţii care au votat pentru Guvernul Filip. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei fracţiunii parlamentare şi a fost anunţată printr-un comunicat de presă. Astfel, grupul parlamentar al PLDM a rămas cu 11 deputaţi care s-au solidarizat „cu protestul paşnic al cetăţenilor”.

Şi liderul Partidului Liberal-Reformator (extraparlamentar), Ion Hadârcă s-a solidarizat cu mişcarea protestatară şi a pledat, în faţa mulţimii, pentru alegeri parlamentare anticipate, iar vineri, în mulţime, a fost observată şi Maia Sandu, care se ocupă de construcţia Partidului Acţiune şi Solidaritate şi pe care sondajele o dau drept lider naţional.

Într-o postare pe Facebook, Maia Sandu menţionează că „protestele începute la Chişinău după învestirea Guvernului Filip ar trebui să continue, dar pe o platformă care să reunească toate forţele democratice - pe o platformă civică”: „ O platformă care să permită tuturor cetăţenilor, ce împărtăşesc aceleaşi valori democratice, să îşi apere drepturile, mai presus de interesele de partid. Şi asta pentru că democraţia nu poate fi scoasă la tocmeală. Viaţa oamenilor nu poate fi subiect de târguri politice. Moldova trebuie scoasă de sub terapia de şoc, care i-a tot fost aplicată de regimul oligarhic, şi adusă în albia normalităţii”, menţionează Maia Sandu. „Regret că s-a ajuns la violenţe. Dar aşa cum oamenii au forţat uşa Parlamentului, aşa aţi forţat şi voi, dragi parlamentari, uşa politicii în ultima vreme. Este clar pentru toţi că această guvernare nu mai este legitimă, că nu mai reprezintă voinţa poporului. Modul în care a fost creată aşa-zisa majoritate parlamentară, modul în care a fost votat guvernul nu au nimic în comun cu practicile democratice. Mă întreb cui au jurat credinţă membrii guvernului la miez de noapte? Cetăţenilor de care s-au ascuns şi pe care i-au înşelat?”, se întreabă Maia Sandu. „E firesc să le fie frică după ce au minţit şi au furat poporul. E firesc ca oamenii să fie înrăiţi şi revoltaţi”, a menţionat ea, precizând totuşi că violenţe nu trebuie admise: „Violenţa dezbină, în loc să unească, şi ne face mai slabi, în loc să ne facă mai puternici. Situaţia în care ne aflăm este foarte dificilă. Pe de o parte, ne confruntăm cu un regim corupt care ne-a sărăcit şi care acum atentează la libertăţile pe care cu atâta greu le-am obţinut. Pe de altă parte, există riscul ca de supărarea noastră să beneficieze forţe care nu neapărat împărtăşesc valorile democratice”, a conchis Maia Sandu.

Vineri, protestatarii din centrul Chişinăului au mers în marş spre Televiziunea Publică, acolo unde liderii protestatari i-au cerut şefului televiziunii câte o oră de emisie zilnic, „pentru a informa populaţia despre protestele populare”. În mod surprinzător, directorul televiziunii, Mircea Surdu, a dat indicaţii ca în 15 minute protestul să fie mediatizat în direct la televiziunea publică.