„În Republica Moldova se instaurează o dictatură, o dictatură feroce care va dura ani şi ani. Unica soluţie de scoatere a Republicii Moldova din această stare de coma sunt alegerile anticipate. Prin urmare, noi, cei de la Platforma Civică Demnitate şi Adevăr de la Consiliul Marii Adunări Naţionale, vom face apel când va veni ziua X, vom face apel, vom informa oamenii şi vom cere ca în mod masiv să vină cetăţenii Republicii Moldova la Parlament să oprim acest dezastru pentru că învestirea noului guvern înseamnă încă trei ani de chin, înseamnă încă trei ani de hoţie, asta înseamnă că cursul european al Republicii Moldova va fi deturnat de aceşti bandiţi prin urmare fiţi atenţi, urmăriţi-ne şi vom da această bătălie, sper să fie ultima bătălie pe care o va da poporul Republicii Moldova împotriva oligarhiei criminale”, a declarat Vasile Năstase.

„Mişcarea protestatară în ansamblu este un factor politic extraordinar de important în neadmiterea oligarhizării definitive a Republicii Moldova, ceea ce ar însemnă că noi, cetăţenii moldoveni, nu mai controlăm statul. Statul nu ne mai aparţine. El aparţine unei grupări de tip mafiot, unei grupări oligarhice în frunte cu Plahotniuc”, a subliniat politologul Nicolae Chirtoacă.

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, nu a răspuns la telefon pentru a comenta declaraţiile invitaţilor emisiunii „Ora expertizei”. Amintim că, sâmbătă, mii de oameni au participat la un miting de amploare în centrul capitalei. Manifestanţii s-au pronunţat împotriva candidaturii lui Pavel Filip pentru funcţia de prim-ministru şi au cerut alegeri anticipate. Ei şi-au exprimat nemulţumirea faţă de decizia preşedintelui Nicolae Timofti de a anula decretul prin care l-a desemnat premier pe Ion Păduraru, astfel încât să fie nominalizat pentru această funcţie candidatul Partidului Democrat Pavel Filip.