„Ceea ce încercăm să facem noi - să contrapunem unei formaţiuni de esenţă criminală un protest paşnic. Este sortit eşecului. Noi încercăm pe căi democratice să dăm jos o clică criminală. Aşa ceva este greu de făcut. În puşcărie cei care dictează legile deţin puterea. Cred că trebuie să încercăm cel puţin să facem un exerciţiu. Aşa cum a organizat Plahotniuc lipsă de cvorum la şedinţa în care urma să fie învestit Ion Sturza, acelaşi exerciţiu trebuie să-l facem noi, să vorbim cu cei şase deputaţi PLDM, să-şi retragă încă o dată semnăturile, pentru ei este un exerciţiu simplu - au pus, au retras, au pus, au retras. Să facem apel către deputaţii liberali, pentru că cu Ghimpu nu mai avem ce face, pentru că i s-au julit ambii genunchi de când îl slujeşte pe Plahotniuc. Dar sunt câţiva deputaţi liberali care mai cred în ideea naţională, care ar putea să se alăture protestatarilor. Şi când va fi şedinţa, să nu existe cvorum. Al doilea pas imediat după asta - să numim o persoană din rândul protestatarilor la funcţia de prim-ministru pe care preşedintele Timofti nu va avea încotro şi va nominaliza”, a mai declarat Butnaru.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.