Ion Păduraru a transmis deja solicitări fracţiunilor parlamentare de a se întâlni cu acestea. Potrivit lui, discuţiile cu Partidul Democrat vor avea lor în format restrâns, doar cu conducerea formaţiunii, transmite IPN.

Candidatul desemnat se aşteaptă că pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă să aibă discuţii cu toate fracţiunile.

Totodată, Păduraru a spus că la consultările cu deputaţii se va conduce de principiul evitării alegerilor anticipate şi că va face tot posibilul ca acestea să nu aibă loc. După consultările cu fracţiunile parlamentare, candidatul va purcede propriu-zis la crearea echipei guvernamentale şi a Programului de activitate pe care speră să reuşească să le prezinte în Parlament săptămâna viitoare.

Ion Păduraru a fost desemnat aseară candidat pentru funcţia de prim-ministru de către preşedintele Nicolae Timofti, după ce şeful statului l-a respins pe candidatul Partidului Democrat, oligarhul Vladimir Plahotniuc, pe motiv că acesta nu ar corespunde criteriilor de integritate.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.