„Până la urmă, a câştigat Republica Moldova. Domnul Timofti, în calitatea dumnealui de preşedinte, este un om informat. După câte cunosc eu, dumnealui a avut acces nu numai la dosarele despre care s-a vorbit în presă, dar a avut acces şi la alte informaţii, inclusiv despre ultimele escapade ale domnului Plahotniuc în Dubai, după nişte „argumente” pentru Republica Moldova.” Nu cred eu că a venit doar cu bronzul de pe faţă de acolo. E tot un lucru care e cunoscut şi a fost mediatizat la Chişinău. Domnul preşedinte are informaţii destul de serioase vizavi de candidatura respectivă. Şi cel mai important, cred că are nedumeriri şi temeri că nu se va încadra cerinţelor şi nu va semna acea declaraţie de integritate, pe proprie răspundere”, a declarat Ion Sturza într-un interviu pentru Europa Liberă

Fostul candidat pentru funcţia de premier afirmă că şeful statului are suficiente argumente pentru a-l respinge repetat pe Plahotniuc, ţinând cont inclusiv de modul corupt şi nelegitim în care a fost formată majoritatea parlamentară care îl propune.

„Dumnealui poate să decidă, luând în consideraţie cum s-a format această majoritate, în ce condiţii foarte suspecte de corupere politică, de traseism, care nici pe departe nu este legitimă şi nu respectă voinţa poporului de la alegeri. Deşi parlamentarii sunt la noi independenţi, dar nu suverani de propriul popor. Dumnealui are variante. Nu-l cunosc atât de aproape pe domnul preşedinte, dar cred că după evenimentele cu nominalizarea mea, a recăpătat încrederea şi în sine, şi a oamenilor în dumnealui”, a adăugat Ion Sturza.

Referindu-se la cele două proteste organizate ieri în Chişinău, unul de promovare a lui Plahotniuc, organizat de PD, şi altul al Platformei DA, împotriva nominalizării oligarhului drept candidat pentru şefia Guvernului, Ion Sturza a menţionat că segmentul conştient de populaţie care ştia pentru ce luptă să afla în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

„Să nu credeţi că cei care au venit cu autobuzele îşi vor rupe măcar un nasture pentru Plahotniuc. Aceasta să fie absolut clar şi cert. Ei au luat ce au luat de la patiseriile de la Chişinău şi s-au întors în satele lor, cum au venit pe „raznareadkă”, aşa şi au plecat pe „raznareadkă”, dacă nu au băut o bere în plus şi nu au rămas în urmă de autobuz. Însă este o parte foarte activă şi foarte conştientă de populaţie care era în altă piaţă”, a spus omul de afaceri.

Întrebat dacă ar accepta să fie nominalizat repetat drept candidat pentru funcţia de premier de către şeful statului, Ion Sturza a menţionat că este posibil din punct de vedere legal, dar că nu ştie încă ce decizie ar lua.

„Am primit câteva analize juridice şi legal vorbind nu s-a consumat. Dar noi avem o Curte Constituţională care eu cred că noaptea aceasta poate să se strângă să dea o decizie în acest sens. Ei, ca de obicei, sunt foarte rapizi la decizii şi sper că acum şi ei vor veni în suportul preşedintelui şi a constituţionalităţii în Republica Moldova. Au o şansă”, a afirmat Sturza.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.