Oligarhul rămas la libertate îşi dă seama că pentru el, înaintarea Republicii Moldova pe un trend pro-european accelerat şi necontrolat, riscă să-i întreruptă categoric această stare dacă nu insistă să-şi ducă Planul până la capăt.
Însuşi Planul prevede aducerea la finalitate a următoarelor trei sarcini tactice de etapă – componente ale unui obiectiv strategic major:
- Impunerea în 2015 a Partidului Democrat în rol de forţă politică-hegemon în Republica Moldova şi preluarea controlului asupra Parlamentului, Puterii Legislative – sarcină realizată;
- Obţinerea în 2016 a controlului asupra puterii Executive – Guvernului şi Preşedinţiei (după luarea în captivitate, între 2009-2013, a Puterii Judiciare), sarcină în curs de realizare;
- Instaurarea, cel puţin pentru următorii trei ani, în Republica Moldova a unei dictaturi disimulate a lui Plahotniuc sub umbrela politică a Partidului Democrat (model – Putin şi umbrela politică a partidului „Rusia Unită”) şi „asigurarea de condiţii” în vederea perpetuării cât mai îndelungate la putere pe acelaşi model putinist rusesc „a democraţiei controlate” de esenţă oligarhică – sarcină pentru perioada 2016-2018.
Ca să ajungă aici, oligarhul a „lucrat” întregul an 2015. Operaţiunea era imposibilă fără ajustarea la propriile interese a componentelor politice ale Parlamentului.
Urmărirea (filarea), hăituirea, umilirea cu dejecţii şi arestarea ritualică a prostănacului, înfumuratului pungaş de Filat şi distrugerea Partidului Liberal Democrat a fost una dintre operaţiunile de succes ale anului.
Cazul a luat multă vreme şi ar fi luat şi mai multă dacă nu-l avea în slujbă pe Ghimpu. Anume Ghimpu l-a ajutat pe Plahotniuc să-l atragă în capcană pe Filat, acesta jucând în decembrie 2014 masca politicianului preocupat de lupta cu corupţia, interpretată „graţios” în sceneta aducerii în R.M. a unui procuror european, ca precondiţie a formării AIE-3.
„Principialitatea” lui Ghimpu l-a ajutat pe Plahotniuc să-l atragă pe Filat în mrejele unei guvernări de alianţă disimulată cu comuniştii. Filat a crezut că alianţa este un fel de cartel încheiat între cei doi oligarhi cu scopul 1. Asimilării (fiecare pe partea lui) a Miliardului furat din Banca Naţională şi a Aeroportului Internaţional Chişinău; 2. Creării unui culoar de stabilitate fragilă de guvernare numai bun extragerii altor miliarde din Bugetul de Stat, drept „combustibil” pentru alegerile locale din vară şi 3. Concentrarea (fiecare pe partea lui) pe asaltul asupra puterii locale în alegerile din iunie, ca test a viitoarelor (re)distribuiri de „competenţe şi responsabilităţi” la nivel central. Era acceptată şi „vacanţa” din careul de aşi a clovnului Ghimpu, căruia i s-a îngăduit să-şi asigure (cu ajutorul lui Dodon şi Usatîi) prelungirea mandatului lui Chirtoacă la primăria capitalei.
De dragul cimentării înţelegerii de cartel cu Plahotniuc, Filat a acceptat să plătească mai întâi tributul de sânge al partidului său prin sacrificarea pidosnică a lui Iurie Leancă şi scoaterea urâtă din echipa de guvernare a Maiei Sandu, precedată de alungarea batjocoritoare din „echipa Gaburici” a candidatului la funcţia de ministru al Justiţiei, Oleg Efrim. Cu gândul că va fi lăsat în continuare să fure cum a furat şi, poate, cine ştie, să fie lăsat să revină în una dintre cele două funcţii-cheie ale Puterii Executive – prim-ministru ori Preşedinte, Filat nu a ezitat să-şi jertfească, în modul cel mai josnic, colegii.
Această alianţă pe dos (Filat + Plahotniuc (Ghimpu, Voronin, Dodon) a lucrat cu mare succes pentru Plahotniuc şi Ghimpu, mai puţin pentru Filat.
Partidul Democrat şi sateliţii lui i-au aplicat lovituri dureroase, strâmtorându-l categoric, dar şi obraznic în multe teritorii pe care le controla. Filat a simţit că îi fuge pământul de sub picioare, dându-şi seama că înţelegerea de cartel nu este dintre dânsul şi Plahotniuc, ci dintre Plahotniuc şi Ghimpu cu Voronin.
Era însă prea târziu. Plahotniuc nu numai că la umilit în alegeri pe Filat, el l-a lăsat să se expună şi să-şi manifeste instinctele de borfaş, din noiembrie 2014 şi până în 15 octombrie 2015 a avut o perioadă extrem de preţioasă şi rodnică pentru acumularea de fapte compromiţătoare şi completarea arsenalului său de bază în lupta pentru dominaţia politică – dosarele.
Dosarele sunt praful de puşcă din care se face arma şantajului – cea mai eficientă în lupta politică a lui Plahotniuc contra concurenţilor săi şi asigurarea dominaţiei lui în Republica Moldova, construind modelul Putin de administrare.
Prin şantaj, Plahotniuc şi l-a pus la picior pe Filat, ca până la urmă să-l trimită după gratii. Prin şantaj Plahotniuc i-a domesticit pe Ghimpu, Voronin şi Dodon, transformându-i în valeţi supuşi şi buni servitori. Prin şantaj şi corupere şi-a construit imperiul mediatic şi a pus stăpânire pe tot domeniul judecătoresc şi de justiţie.
Am putut observa pe parcursul anului 2015 câte „minuni” poate face arma şantajului.
Prima condiţie ca această armă să funcţioneze este disponibilitatea materialului şantajabil. În Republica Moldova, funcţionari şi politicieni şantajabili sunt în cantităţi mult mai mari decât humusul proslăvit al Basarabiei şi tendinţa de creştere a primului şi descreşterii a celui de-al doilea este invers proporţională.
A doua condiţie este existenţa unei forţe criminale care sub acoperirea activităţii politice să „administreze” acest material, convertindu-l în armă de atac şi asigurându-şi în prealabil „imunitatea” în faţa legii, prin acapararea instituţiilor care ar trebui să o vegheze. Această forţă este întruchipată astăzi de Partidul Democrat şi acoliţii lui din PL, PCRM, PSRM, toate subordonate intereselor lui Plahotniuc.
Într-un stat acaparat de bande oligarhice, un stat eşuat, cum bine au observat mai multe personalităţi politice şi analişti de peste hotare, dosarele asigură puterea acestei forţe criminale, sparge zidurile de rezistenţă ale concurenţilor politici şantajabili şi cu resturile acestor ziduri se fac treptele de înălţare către culmile unei puteri autocrate – antidemocratice, antieuropene şi antinaţionale. Ele sunt 56 la număr, aceste trepte zămislite din tina murdară a şantajului.
Azi, 13 ianuarie 2016, Partidul Democrat, lăsându-şi slugile în aşteptare la poarta lui cea nouă, va „decide” cine să fie candidatul la postul de prim-ministru pe care cele 56 de trepte plămădite din şantaj vor avea „onoarea” să îl înalţe în fruntea Executivului.
Că va fi Plahotniuc, că va fi Candu, că va fi oricine din banda PD, nouă ne este totuna – nimeni nu va lucra pentru cetăţeni pentru că nimeni nu se va abate de la Planul strategic al oligarhului. Marian Lupu, sluga cea mai perfidă a păpuşarului se arată optimist în privinţa numărului de trepte. El spune că s-ar putea să fie mai multe. Îl credem pe cuvânt. În Parlament există încă destul material şantajabil din care să se construiască trepte de „nădejde” către Preşedinţie – ultima redută din rămăşiţele încă necucerite ale statului pro-european Republica Moldova care, aşa cum prevede Planul, trebuie să cadă.
Va lăsa oare poporul ca o majoritate şantajabilă să guverneze Republica Moldova?
Articol semnat de Valeriu Saharneanu
Jurnal.md
