Potrivit unor surse din cadrul unor primării conduse de reprezentanţi ai Partidului Democrat, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, funcţionarilor din teritoriu li s-ar fi ordonat să racoleze cât mai multe persoane care să fie aduse în capitală pentru a participa la un protest. Manifestaţia ar urma să se desfăşoare la Preşedinţie. Contactat telefonic de către un reporter Jurnal TV, care s-a prezentat drept membru al Partidului Democrat, primarul satului Malcoci din raionul Ialoveni, ales în această funcţie cu suportul PD, a confirmat că participă la pregătirea unei manifestaţii de protest.

„În total 20 de persoane vor fi între dânşii vor fi şi mai tineri şi mai învârstă. Ieri abia ne-au informat nu am învăţat niciun slogan, nu ne-au învăţat. Ne-au învăţat doar ce să spunem dacă cumva se apropie vreun jurnalist de noi şi atât, o să spunem că am venit în susţinerea preşedintelui. La opt la Ialoveni şi la ora nouă, opt şi jumătate o să fim în Chişinău”, a declarat primarul satului Malcoci, raionul Ialoveni, Sergiu Puiu.

Contactat mai târziu, însă, şi anunţat că vorbeşte cu un reporter Jurnal TV, Sergiu Puiu a negat informaţia oferită anterior.

„Eu prima dată aud de aşa ceva. Credeţi-mă informaţia este greşită. Eu cel puţin nu am aşa informaţie şi nici nu particip la aşa ceva. Eu chiar prima dată aud de la dumneavoastră”, a anunţat Sergiu Puiu.

La numărul de telefon din anticamera primăriei din oraşul Sângerei, instituţie condusă de Gheorghe Braşovschi, membru al Partidului Democrat, a răspuns o femeie, iar după ce reporterul Jurnal TV s-a prezentat drept un membru al PD şi a solicitat informaţii referitoare la manifestaţia pregătită pentru mâine, aceasta l-a informat că protestul ar putea fi amânat pentru miercuri.

„Nu mai mergem mâine, că ne-au spus că s-a anulat pentru mâine, de aceea că poimâine trebuie să fim şi mai mulţi. Pentru ziua de mâine gata, am primit „la loc comanda”, dar pe poimâine trebuie să fim mai mulţi. Eu mă pricep, presupun cred că au fost ai noştri şi au propus preşedintelui ţării candidatura, cred că el a acceptat şi el le-a zis că-l va desemna, dacă nu va anunţa mâine candidatura înseamnă că va trebui să ieşim miercuri. Noi trebuia să ne ducem 350 de oameni mâine, Sângereiul, dar pe poimâine 1500. Eu sper că totul o să fie bine, o să numească mâine, o să voteze şi nu va trebui să ieşim poimâine”, a declarat secretara primăriei Sângerei.

Ulterior, persoana care a răspuns la acelaşi număr de telefon l-a redirecţionat pe reporterul Jurnal TV către viceprimarul raionului Sângerei, Maria Condorache, şi ea membru al PD. Funcţionara a negat că s-ar pregăti vreun protest.

„Nu este aşa ceva. Nu ştiu de unde aţi luat aşa informaţie, idee nu am. Eu nu am vorbit cu dumneavoastră astăzi, poate cu altcineva aţi vorbit”, a comentat aceasta ulterior.

Fără să ştie că vorbeşte cu un jurnalist şi consilierul local din Călăraşi, ales pe listele PD, Simion Dodon a confirmat faptul că racolează locuitori din raion pentru a participa la o manifestaţie în Chişinău. Mai mult, acesta ne-a spus şi ce sloganuri vor răsuna.

Potrivit surselor confidenţiale care ne-au furnizat informaţiile, acţiuni de racolare a persoanelor pentru a participa la un protest în capitală ar avea loc şi în raioanele Hânceşti, Anenii Noi, Criuleni, Edineţ şi Orhei. Scopul acestora ar fi exercitarea unor presiuni asupra şefului statului în contextul desemnării viitorului candidat pentru funcţia de premier.

Reprezentanţii Serviciului de presă al Partidului Democrat nu au răspuns la telefon pentru a oferi o reacţie, iar liderul formaţiunii, Marian Lupu, avea telefonul deconectat.