Nu mă interesează ”argumentele juridice”. Ele pot fi alineate frumos de orice birocrat bine instruit în a găsi argumentare la orice punct de vedere. Desenarea argumentelor juridice pentru orice scop pus de sus sunt principala problemă a administraţiei noastre. Totul e ”conform procedurii”. Deseori – doar ”conform procedurii”, nu şi conform logicii. Miliardul tot ”conform procedurii” s-a dus, apropos. Am uitat de buna credinţă şi pe alocuri de logică.

Decizia Curţii Constituţionale de a obliga Preşedintele să înainteze în calitate de Prim-ministru pe oricine întruneşte majoritatea deputaţilor sfidează în primul rând logica şi bunul simţ. Tot asta ambalat frumos cu ”argumente juridice”. Este următorul caz în care Curtea Constituţională a tratat Constituţia drept o sugestie.

Să vedem câteva consecinţe dar şi raţionamente ce reies din această decizie:

1. Urmare a acestei decizii, fără a stârni tărăboi, parlamentul, prin majoritate absolută, poate obliga Preşedintele să numească pe cine vor ei, chiar dacă în Constituţie scrie clar că Preşedintele numeşte candidatul. Trei săptămâni în urmă se vehicula că preşedintele ar putea fi demis dacă nu înaintează ”pe cine trebuie”. S-a decis că asta va stârni tărăboi. S-a decis asupra opţiunii birocratice şi s-a utilizat Curtea Constituţională într-un mod urât. Şi-au dat seama că demiterea preşedintelui ar crea prea multă zarvă. Lor zarva nu le place. Lor le place prin uşa din spate, pe sub covor, de dorit noaptea. Deci, s-a recurs la următorul truc birocratic cu utilizarea Curţii Constituţionale.
2. Pentru că sunt nişte fricoşi, ce nu vor să fie responsabili de nicio decizie, niciun pas ferm (iar pe parcurs cumva-cumva să bage ceva, totuşi, în buzunare) această ipotetică majoritate parlamentară nu că nu vrea să meargă pe faţă şi să demită Preşedintele, ei nici măcar nu vor să se developeze modificând Constituţia. Cât acolo? Dacă tot ai majoritatea (noi ştim că o ai), ia şi schimbă Constituţia. Dacă chiar crezi că aşa este corect, ridică mâna şi modifică Legea Supremă. Ah. Te temi să îţi asumi chiar şi atâta responsabilitate? Va fi prea multă zarvă?
3. Deşi în Constituţie scrie clar că preşedintele ”se consultă” (o acţiune mai ambiguă care poate fi efectuată mai mult sau mai puţin productiv) şi ”numeşte” (o acţiune rigidă, extrem de clară) candidatul la Prim ministru, Curtea Constituţională a luat şi a permis Parlamentului să se bage peste puterea constituţională a Preşedintelui. Sintagma “după CONSULTAREA cu fracţiunile” aşa cum e acum în Constituţie a fost transformată de Curtea Constituţională în OBLIGAŢIA de a înainta candidatura desemnată de majoritatea parlamentară. Constituţia a fost redactată fără a fi redactată. O majoritate oportunistă poate dicta preşedintelui pe cine să numească Prim-ministru. Practic, Preşedintelui i se dă indicaţie. Principalul din gaşcă să fie. Lor foarte, foarte tare nu le plac outsiderii, după cum se vede.
4. Orice deputat se teme de alegeri. Odată ajuns deputat, nu vrei să te ciocneşti cu incertitudinea anticipatelor, cât de sigur în poziţia ta nu ai fi, uneori indiferent de interesul partidului din care faci parte (poate partidul şi va lua ceva mai multe voturi, dar…eşti sigur, absolut sigur, că vei fi şi tu pe liste?) Drept rezultat al deciziei curţii constituţionale, din frică de alegeri, parlamentarii vor putea totdeauna să dea indicaţie Preşedintelui pe cine să înainteze în calitate de Prim-ministru, transformând tot acest proces stipulat în constituţie într-un detaliu birocratic. Obligaţia Preşedintelui de a numi pe cine decid parlamentarii nu poate fi altceva decât limitarea drepturilor constituţionale ale Preşedintelui de a numi un candidat.
5. Deci, parlamentarii care vor constitui o majoritate parlamentară pentru a înainta preşedintelui candidatura pe care acesta va trebui să o înainteze parlamentului (da, da – iată aşa calambur iese, da), vor încălca bunul spirit al Constituţiei. Din comoditate, ei preferă să citească interpretarea Curţii decât însăşi Constituţia. Da cam de ce mai au nevoie de preşedinte? De ce nu-şi numesc deodată Prim-ministrul fără să-l deranjeze pe Preşedinte? Măcar să vedem direct, pe faţă cum ăştia încalcă Constituţia. Umblăm cu chiţibuşuri birocratice. ”Conform procedurii tot corect”, dar ca efect, Constituţia este încălcată.
6. Şi mă întreb eu: ce fel de om, candidat la Prim ministru ar reuni o majoritate parlamentară absolută, însă nu ar putea câştiga alegeri, nu ar avea un suport popular masiv, astfel încât Preşedintele, dacă şi s-ar ţicni să încerce o lovitură de stat şi să nu-l desemneze pe cel extrem de dorit de oameni, să se înece în presiunea străzii? Un om cu un suport enorm al oamenilor (să zicem un rating pozitiv de 70%)? Nu, desigur. Cel mai probabil, asta ar fi un om extrem de dubios detestat de toată ţara, dar care şi-a imaginat că poate fi Prim-ministru, şi-a cumpărat suficienţi deputaţi, şi este acum protejat de instituţii de genul Curtea Constituţională. Sau, dacă nu el, atunci un satelit de al său. Şi acest om e foarte surprins şi enervat că un Preşedinte care până acum nu presupunea niciun risc, acum a devenit o greu de controlat.
7. O majoritate parlamentară care, luaţi împreună, întruneşte încrederea la vreo 5-10% din populaţie şi care vrea să propună un om cu 90% rating negativ (cu 90% din oameni care îl detestă), sau pe cineva 100% controlat de acest om. Frumos, nu? Am ajuns la nivelul Americii Latine în anii 70. Din cauza acestei mâini de oameni. Din câte înţeleg, în comunicarea Curţii Constituţionale se vehicula termenul de ”majoritatea absolută”, deci o fi vorba nu de majoritatea cea simplă de 51 de voturi, dar cine ştie cum au s-o învârtă în săptămâna asta.
8. Simplificând lucrurile, Curtea Constituţională a acordat dreptul parlamentului de a numi Prim-ministrul, lucru ce vine în contradicţie cu prevederile Constituţiei. Ambalajul, detaliile şi ”argumentele juridice” trebuie să ne intereseze doar în al doilea rând. Acesta este efectul principal.
9. Da. Şi tu, cetăţeanule de rând, plăteşti pentru tot asta. Pentru salariile lor, pentru maşinile şi şoferii, pentru birourile luxoase ale acestor judecători. Ei merg în deplasări din banii tăi şi au o armată de funcţionari care îi ajută să ”activeze”. Ei până şi cafeaua de dimineaţă şi-o beau din banii tăi. Simţi cumva că ei au acţionat în interesul tău prin această decizie? Merită banii, nu-i aşa? Dacă te interesează cum ţi s-au cheltuit banii, poţi vedea aici doar o informaţie extrem de sumară din 2012. Cred că în 2013, 2014 nu au cheltuit nimic dacă nu e pe site. Şi nici în 2015 nu planifică. Dacă te interesează câţi bani te-a costat nota la electricitate în clădirea Curţii Constituţionale în 2014, sau achiziţiile de combustibil pentru maşini, sau biletele de avion cumpărate din banii tăi, îmi pare rău, această informaţie nu e disponibilă online. Trebuie să scrii demers oficial şi au să îţi răspundă, probabil, ”conform procedurii şi normei legale”.

Dragi judecători ai Curţii Constituţionale, nu e prima dată când trataţi Constituţia ca pe o sugestie. Este trist şi greţos ceea în ce transformaţi legea supremă. Am repetat nu o singură dată – argumente ”juridice” se găsesc pentru a justifica orice punct de vedere. Există specialişti ”talentaţi”. Voi cu asta vă ocupaţi, însă voi nu cu asta trebuie să vă ocupaţi. Voi trebuie să protejaţi bunul spirit al Constituţiei şi să o faceţi cu bună credinţă. Unicul lucru pe care îl faceţi voi este să creaţi foarte mult de lucru pentru o eventuală altă Curte Constituţională cu judecători oneşti şi bine intenţionaţi (ceea ce voi nu sunteţi) ca să descurce, revizuiască sau anuleze isprăvile voastre neruşinate.

Dumitru Alaiba