„Platforma DA organizează un miting de protest de mari proporţii, care trebuie să exercite presiuni asupra acestei guvernări. Înţeleg că în societate există aşteptări că oamenii au ieşit o dată în stradă şi au rezolvat toate problemele imediat. Este fals, greşit. Ceea ce facem noi deja de mai bine de jumătate de an este că arătăm că rezistăm şi încetul cu încetul demonstrăm că această mişcare protestatară este consolidată şi ştie ce vrea.

Şi ajungem la momentul în care spunem: „Guvernanţilor, ceea ce faceţi voi este ilegitim. Nu există altă soluţie decât să plecaţi. Noi vom exercita aceste presiuni pentru a vă determina să plecaţi de pe scena politică, pentru că aţi capturat acest stat, l-aţi jefuit şi aţi pierdut încrederea partenerilor internaţionali”. Noi am ajuns în momentul în care susţinătorii vectorului de integrare europeană trebuiau să înţeleagă: cu această guvernare nu poţi îndeplini integrarea în UE”, a declarat unul dintre liderii Platformei DA, politologul Igor Boţan, în cazul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, la Jurnal TV.

Membrii Platformei au mai precizat că, pe lângă dezideratele revendicate la protestele anterioare, în cadrul marii adunări de duminică, 6 septembrie, vor fi înaintate noi condiţii guvernării.

„Demisia lui Nicolae Timofti, alegeri anticipate, preşedinte ales de popor, demisia Guvernului. Este clar că acest guvern este emanaţia aceluiaşi regim şi trebuie să plece. Din punct de vedere juridic, am făcut tot posibilul ca protestele să aibă un caracter permanent. Dacă pe 6 septembrie nu vom reuşi să epuizăm agenda de la 12:00 până la 22:00, poate continuăm pe 7, pe 8 septembrie. Cetăţenii trebuie să vină să-şi ia ţara înapoi, aşa cum e şi îndemnul secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland”, a precizat avocatul Andrei Năstase, unul dintre liderii Platformei DA.

„Crede cineva că cei care ne-au adus pe muchie de prăpastie vor schimba ceva în ţara asta? Cerem alegeri anticipate pentru că am demonstrat pe degete că această guvernare nu are legitimitate. A fost furat un miliard şi instituţiile nu şi-au făcut meseria, pentru că au aşteptat clasa politică să se manifeste. Acest lucru este deja suficient. Vom cere remanieri astfel încât procesul electoral să fie credibil şi corect”, a adăugat Igor Boţan.

Totodată, liderii Platformei au vorbit despre alternativa politică pentru Republica Moldova. Astfel, la această etapă, Platforma DA poartă discuţii cu mai multe personalităţi notorii care sunt gata să se consolideze într-o forţă politică.

„Platforma va rămâne una civică. De unde au apărut discuţiile despre partid? După cele trei mitinguri, noi, organizatorii, eram înconjuraţi de oamenii, care ne întrebau ce va urma, ne spuneau că trebuie să-i înlocuim pe cei de la guvernare. La care noi le spuneam: dacă v-am dat cuvântul că vrem să fim o platformă civică, să exercităm presiuni, şi vedem deja cum se exercită acestea, noi vrem să înţelegeţi că dacă există cerinţă de schimbare a clasei politice, noi ne angajăm în dialog cu reprezentanţii societăţii civile, a partidelor extraparlamentare. Noi am analizat ce se întâmplă în RM. Există cerere. Cei de la guvernare au profanat vectorul european în aşa măsură că nu pot niciodată îndeplini criteriile de la Copenhaga privind integrarea în UE.

Noi am identificat persoane, oameni de o calitate extraordinară, din spaţiul public. Oamenii sunt gata să se angajeze şi să formeze o forţă politică. Avem o strategie şi un plan foarte foarte clar. Ca să se materializeze ce ne dorim şi să dăm elan acestei alternative trebuie să arătăm că există cerere printr-un miting masiv. Haideţi să arătăm acestor oameni că există cerere pentru ei”, susţine Igor Boţan.

Deocamdată însă membrii Platformei nu divulgă despre ce personalităţi este vorba. „Vedeţi cum pe noi ne inferează pentru nişte lucruri nevinovate, că cerem miliardul înapoi. Şi câte zoi sunt aruncate. De ce să expunem acum aceşti oameni? Sunt sigur că aceste personalităţi vor deveni un centru de cristalizare, după care va veni multă lume bună”, a adăugat observatorul politic.

Cât despre speculaţiile privind asocierea cu alte partide politice, cele conduse de Igor Dodon şi Grigore Petrenco, liderii Platformei DA spun că nu le-au comentat pentru a nu da apă la moară celor care atât şi aşteptau – să atragă membrii Platformei în polemici.

„Întotdeauna am considerat că faptele noastre contează. Orice am spune, se va interpreta altfel, pentru că 80% din mass-media din RM este capturată. Noi de fiecare dată ne-am ţinut de cuvânt. Pe tot parcursul activităţii noastre am spus cine suntem, care sunt dezideratele noastre, pe cine vrem să consolidăm, care sunt opţiunile geopolitice. Dacă într-un anumit moment doi lideri de partid au declarat că susţin protestele noastre este problema lor. Cât de expliciţi putem să mai fim? Nu am dat mare atenţie pentru că am fi dat apă la moară celor care aşteptau să intrăm în tot felul de polemici. Noi avem parcursul nostru, agenda noastră civică, nu se intercalează cu interesele de partid, de grup”, a declarat avocatul Andrei Năstase.

Liderii Platformei DA s-au referit şi la pericolul unor eventuale provocări în timpul manifestaţiei de duminică. În viziunea membrilor Platformei, nimeni nu ar avea de câştigat dintr-o asemenea situaţie, iar maşinăria de propagandă a oligarhului Vladimir Plahotniuc nu urmăreşte decât să sperie lumea, ca să nu iasă în stradă.

„Cei care au tot vorbit despre riscuri au fost tot solda lui. Nici măcar Plahotniuc nu este interesat de provocări. Acest individ a scos la 7 iunie camioanele lui Ghimpu şi pe Ghimpu, dar nu a recurs la violenţe. Acum s-a vorbit despre tancuri, parade. Fals. Aşa ei sperie lumea să rămână acasă”, afirmă Andrei Năstase.

De aceeaşi părere este şi Igor Boţan. „Există aşa o teorie - predicţie creatoare, atunci când oamenii consideră reale nişte situaţii care prin consecinţe pot fi reale. Când se spune că vor fi provocări, oamenii încep să se teamă. Pe de altă parte, cei dezechilibraţi parcă sunt invitaţi, hai, acum e momentul. A ne lua ţara înapoi nu este metaforă. Dacă ţara este capturată, aşa cum spune şi dl Jagland, noi ce putem? S-o luăm înapoi. Nu trebuie neapărat să recurgi la violenţe ca să obţii rezultat. Vom obţine ţara atunci când va avea loc depolitizarea organelor de drept, alegeri anticipate şi un preşedinte pe care şi-l doreşte ţara”, a menţionat Igor Boţan.

În concluzie, invitaţii „Cabinetului din Umbră” au adresat câte un mesaj cetăţenilor.

„Am fost prin raioane şi am văzut ce e acolo. Toată lumea este conştientă că mai departe nu se poate continua aşa. Aceşti oameni nu mai pot să mai rămână la guvernare pentru că riscăm să ne fure totul. Nici populaţia, nici UE nu au încredere în aceşti guvernanţi. Ei pur şi simplu trebuie măturaţi. În Olanda sau Danemarca era suficient să iasă 10 mii ca să cadă o guvernare. Dacă la noi n-au fost suficienţi 50 de mii, o să facem corp comun şi o să ieşim 100 de mii”, a declarat avocatul Andrei Năstase.

„Stimaţi concetăţeni, vă îndemnăm să participaţi duminică, la ora 12, la mitingul numit Marea Adunare Naţională. Nicio altă întrunire nu a fost atât de subminată ca aceasta. Faceţi un exerciţiu. Cei identificaţi de cele mai importante instituţii europene drept oligarhi care au capturat statul pot să schimbe lucrurile spre bine? Absurd. La festivităţi ne place să ne numim urmaşii lui Ştefan cel Mare. Dar oare chiar au ajuns urmaşii lui Ştefan să pună coada între picioare şi să se ascundă ca nişte şoricei? Dacă îi lăsăm încă trei ani, ce se va schimba? Ştiţi ce o să zică ei? „Dacă i-am jefuit, am luat un miliard şi ei au înghiţit totul, ce pot ei să ne facă? Numărul impunător de oameni pe care îi aşteptăm trebuie să determine guvernanţii să îndeplinească dezideratele noastre”, a conchis politologul Igor Boţan.

Precizăm că mitingul de protest al Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr” va avea loc duminică, începând cu ora 12:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.