Lista cu 19 candidaţi care ar fi propuşi pentru fotoliile de ambasadori a fost publicată de Ziarul Naţional. Funcţiile au rămas vacante după ce mandatele foştilor diplomaţi au expirat.

Şefa Serviciului de presă de la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ana Taban, a confirmat, pentru Jurnal.md, că ministrul Natalia Gherman, a prezentat astăzi candidaţii pentru posturile de ambasador în cadrul Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană. Totodată, sursa a refuzat să precizeze numele candidaţilor.

„Conform cutumei diplomatice, numele candidaţilor poate fi făcut public abia după ce va exista agrementul din partea ţărilor în care urmează să-şi desfăşoare activitatea. În conformitate cu prevederea Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice şi a cutumei diplomatice, până la obţinerea agrementului statului acreditar, statele acreditante trebuie să se abţină de la nominalizarea publică a candidaţilor la posturile de şefi ai misiunilor diplomatice”, a menţionat Ana Taban.

Lista cu cele 19 candidaturi publicată de Ziarul Naţional:

Mihai Gribincea – Ambasador în România
Vitalie Rusu – Ambasador în Cehia
Valeriu Frija – Ambasador în Lituania
Ruslan Bolbocean – Ambasador în Ucraina
Oleg Serebrean – Ambasador în Germania
Oleg Ţulea – Ambasador în Ungaria
Veaceslav Dobândă – Ambasador în Suedia
Dumitru Socolan – Ambasador în Portugalia
Vasile Bumacov – Ambasador în Japonia
Gabriela Moraru – Ambasador în Israel
Iurie Reniţă – Ambasador în Belgia
Valeriu Ghileţchi – Ambasador în SUA
Aurel Ciocoi – Ambasador în China
Dumitru Braghiş - Ambasador în Federaţia Rusă
Eugen Revencu – Ambasador în Letonia
Lilian Moraru – Ambasador în Franţa
Ştefan Gorda – Ambasador în Bulgaria
Tudor Ulianovschi – Ambasador în Elveţia
Corina Călugăru – Ambasador, Reprezentant Permanent pe lângă Consiliul Europei.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.