„Este o încercare de a pleca din prima linie a vieţii publice pentru a diminua atacurile asupra propriei persoane. Chestii din astea s-au mai produs şi în 2013, când a plecat din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului. De fapt, el sarcina şi-a îndeplinit-o, are un Guvern la cheremul lui, controlat de el. Acum începe o altă operaţiune - de alegere a sa în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Eu cred că s-a făcut o înţelegere că viitorul preşedinte nu trebuie să facă parte din nicio forţă politică din cele care constituie această alianţă. Nu o să mă mir dacă, la un moment dat, el va declara că pleacă de la Partidul Democrat, imitând că se distanţează de acest partid, ca la momentul necesar să apară drept candidat la postul de preşedinte al Republicii Moldova”, a declarat, pentru Jurnal, analistul politic Alexei Tulbure, fost ambasador la ONU şi la Consiliul Europei.

De aceeaşi părere este şi analistul politic Valentin Dolganiuc, care califică gestul lui Plahotniuc drept parte a unui plan diabolic.

„Se va retrage în umbră, ca mai apoi să revină peste jumătate de an la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Cred că are un plan foarte bine pus la punct, are în spate o echipă de PR care îi va face imaginea şi care l-a sfătuit că trebuie să facă acest pas înapoi şi, la momentul respectiv, mai exact în luna martie, să fie propus de Parlament. Sigur că se va implica şi va cumpăra masiv voturile alegătorilor la acel referendum despre care se vorbeşte că ar trebui să fie peste şase luni în Republica Moldova, prin care să se micşoreze numărul de mandate pentru vot, de la 61 la 51”, a menţionat Valentin Dolganiuc.

De cealaltă parte, jurnalistul Vasile Năstase afirmă că depunerea mandatului de deputat de către oligarhul şi afaceristul Plahotniuc nu înseamnă nimic altceva decât o încercare de a-şi spăla imaginea sa şi cea a PD.

„Face parte dintr-un scenariu pe care l-au pus la cale oligarhii din Republica Moldova pentru a-şi salva pielea. Această plecare este însă absolut previzibilă, ea nu va aduce niciun pic de imagine în plus, nici pentru Plahotniuc, nici pentru PD. Şi asta pentru că toată lumea cunoaşte că anume el a stat în spatele tuturor schemelor mari de corupţie. Cred că această tentativă de a-şi spăla anumite urme nu va face ca societatea noastră să se lase manipulată. Eu cred că oamenii vor înţelege că, de fapt, ambiţiile oligarhului sunt de a acţiona în continuare în spatele cortinei, aşa cum îi place lui mai mult, mai departe de ochii presei, mai departe de ochii opiniei publice, să continue să divizeze sistemul captiv al Republicii Moldova. Soluţia pentru aceşti indivizi este nu să-şi depună mandatul, dar să fie anchetaţi de o justiţie corectă, pe care noi, din păcate, nu o avem. Doar atunci când vor fi condamnaţi pentru crimele săvârşite, doar atunci vom putea şti că acţiunile lor sunt legale”, spune jurnalistul Vasile Năstase.

Amintim că Vladimir Plahotniuc a anunţat astăzi, în cadrul şedinţei de acordare a votului de încredere Guvernului Streleţ, că renunţă la mandatul de deputat, fără să precizeze din ce cauză o face.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.