„Sunt foarte dezamăgit de faptul că procesul de vot nu a avut loc. Reforma Comisiei Naţionale de Integritate este o prioritate fundamentală pentru Uniunea Europeană şi pentru asistenţa noastră. Regret foarte mult că nu s-a votat. Este important ca această lege să ajungă cât mai curând în Parlament”, a declarat şeful Delegaţiei UE la Chişinău Pirkka Tapiola, pentru Jurnal TV.

Pachetul de legi, care conţine trei proiecte privind schimbarea modalităţii de funcţionare a CNI-ului, nu a întrunit numărul necesar de voturi după ce miniştrii PD au refuzat să-l voteze pe motiv că mai mulţi deputaţi nu ar susţine conceptul proiectului.

Pachetul legislativ privind reforma CNI include proiectul de Lege privind declararea averii şi a intereselor personale, proiectul de Lege cu privire la Centrul Naţional de Integritate şi proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, care reprezintă continuarea pachetului larg de reglementări anticorupţie, ce fac parte din Strategia de Reformare a Sectorului Justiţiei pentru anii 2011-2016 şi Planul de Acţiuni al acesteia. 

Proiectele de legi au fost elaborate şi definitivate de către Ministerul Justiţiei, datorită asistenţei oferite de ABA ROLI Moldova, Proiectului PNUD „Consolidarea capacităţilor instituţionale a Comisiei Naţionale de Integritate", finanţat de Ministerul Afacerilor Externe a României, Proiectului „Misiunea Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova", Transparency International-Moldova şi au fost supuse expertizei STAR Initiative/Banca Mondială şi a Consiliului Europei.