Oficialul de la Washington a declarat că sectoare importante în ţara noastră se află sub controlul unor persoane care obstrucţionează reformele şi nu permit Republicii Moldova să se dezvolte.

„Guvernul trebuie să înceapă să aplice legile anticorupţie, investigând şi pedepsind pe cei implicaţi în actele de corupţie. Deocamdată, au eşuat să facă acest lucru. Eu cred că sistemul judecătoresc de aici nu funcţionează deloc şi se află sub controlul unei minorităţi. Ca rezultat, corupţia continuă să înflorească. Astfel, investitorii evită să vină aici cu bani, pentru că le este frică că nu vor primi dreptate în instanţă. Lipsa seriozităţii în soluţionarea actelor de corupţie este o problemă, iar schimbările se pot face doar cu voinţă politică. (...) Eu cred că toţi din această ţară cunosc conceptul de „stat capturat”. Acest concept se referă la faptul că există sectoare importante care se află sub controlul câtorva persoane. Atât timp cât această situaţie va continua, este dificil ca ţara să prospere. Democraţia înseamnă că dorinţele cetăţenilor se îndeplinesc şi nu depind de deciziile unor oameni”, a declarat James D. Pettit în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV.

Ambasadorul american a specificat că se referă la statul captiv în mâinile oligarhilor, care au pus mâna pe putere pentru a se îmbogăţi şi a-şi promova interesele şi că în Republica Moldova sunt câţiva indivizi care se potrivesc acestei descrieri.

„Persoanele la care ne referim atunci când vorbim despre stat captiv, eu cred că ele obstrucţionează progresul în ceea ce priveşte lupta contra corupţiei şi alte reforme, în măsura în care reformele pot afecta ambiţiile cuiva”, a spus diplomatul din SUA. 

În cadrul aceleiaşi emisiuni, ambasadorul a anunţat că din cauza lipsei unui progres în lupta anticorupţie, Republica Moldova riscă să rateze asistenţa financiară din partea Guvernului SUA prin intermediul programului Compact, în cadrul celei de-a doua etape. „Din nefericire, Moldova nu a făcut progrese. De fapt, este mai jos decât era”, a mai spus ambasadorul SUA.

James Pettit a adăugat că protestele din Piaţa Marii Adunări Naţionale reprezintă un semn foarte clar al nemulţumirii existente printre cetăţenii Republicii Moldova. „Cred că există o presiune asupra Guvernului, nu doar din partea protestatarilor, ci şi presiune financiară, pentru că Guvernul are nevoie de această asistenţă financiară care a fost suspendată de FMI. Există suficientă presiune internă şi externă care să inspire Guvernul să înceapă implementarea rapidă a reformelor”, a menţionat Pettit.

Diplomatul din SUA a adăugat că Republica Moldova se confruntă cu o problemă sistemică în domeniul bancar, iar autorităţile ar fi trebuit să iniţieze imediat investigaţiile jafului de miliarde de la cele trei bănci, aşa cum s-ar fi întâmplat în SUA, de exemplu.

„Este important să găsim rapid cine este responsabil. Guvernul întreprinde măsuri pentru a lichida cele trei bănci, însă întrebarea este ce ar trebui de întreprins ca acest lucru să nu să se mai repete cu alte bănci. Sunt şi alte bănci sub supraveghere specială. Acest lucru pune în gardă instituţiile financiare internaţionale”, a accentuat James Pettit.

Diplomatul american s-a referit şi la domeniul mass-media, în special la proiectele de lege privind audiovizualul, promovate insistent şi criticate de experţi, care spun că acestea vor institui un monopol pe piaţa media. James Pettit a accentuat că presa nu trebuie să fie controlată şi subordonată vreunui partid.

„Trebuie să existe o diversitate şi nu e bine ca un partid să controleze totul. Este important să avem posturi de televiziune independente. Proiectul legii audiovizualului este foarte complicat. Ar putea exista nişte consecinţe neintenţionate, prin scoaterea din afacere a unor posturi TV mai mici, astfel consolidând monopolul celor care deja au în proprietate anumite posturi. Transparenţa e importantă, trebuie să ştim cine este proprietarul şi care interese sunt reprezentate. Rolul presei e foarte important şi ea trebuie depolitizată. Mass-media trebuie să ofere ştiri, nu propagandă. Trebuie să fie acces egal la publicitate, pentru că aşa se finanţează posturile TV şi pericolul de a avea un interes care controlează posturile e că acolo va merge publicitatea”, a remarcat James Pettit.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.