Mai exact, la sfârşitul anului 2013, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un pachet de legi anticorupţie, menite să combată corupţia în sistemul judiciar. Proiectele de legi, inclusiv cel al Legii privind testarea integrităţii profesionale, au fost avizate pozitiv de către Consiliul Europei. Experţii europeni au declarat atunci că această lege ar putea consolida măsurile anticorupţie, dar au menţionat că aceasta necesită o îmbunătăţire pentru a nu admite influenţarea sistemului judecătoresc.

În urma unei sesizări, Curtea Constituţională a decis să solicite un aviz şi din partea Comisiei de la Veneţia cu privire la Legea testării integrităţii.

Răspunsul Comisiei nu a fost unul negativ, în el fiind relevată necesitatea îmbunătăţirii prevederilor Legii care vizează judecătorii.

În paragraful 88 al avizului, Comisia de la Veneţia reţine o concluzie exclusiv referitoare la aplicabilitatea legii judecătorilor. Textul integral al paragrafului 88 în versiunea engleză prevede doar textul: „88. Există o serie de standarde europene şi internaţionale, garanţii şi bune practici în ceea ce priveşte procedurile disciplinare (privind comportamentul etic) cu privire la judecători, pe care Legea nr.325 urmează să le abordeze cu mai multă atenţie.”

În versiunea în limba română, publicată pe pagina oficială a Curţii Constituţionale, după fraza de mai sus, CC a adăugat şi următorul text: „Această lege apare ca un instrument extrem de discutabil, oportunitatea căruia în vederea luptei cu fenomenele de corupţie atât de larg răspândite în sectorul public este discutabilă.”

Frază care însă nu există în răspunsul original al Comisiei de la Veneţia.

Semnalul de alarmă vine din partea Transparency International – Moldova, care acuză Curtea Constituţională de manipulare a opiniei publice şi califică acest caz drept teren favorabil pentru declararea neconstituţionalităţii Legii privind testarea integrităţii profesionale, ceea ce ar împiedica prevenirea şi combaterea corupţiei nu numai în rândul judecătorilor, dar şi în întreg sectorul public.

„Se creează impresia că prin acţiunile sale Curtea Constituţională a încercat o manipulare a opiniei publice cu privire la conţinutul adevărat al avizului Comisiei de la Veneţia, fapt ce trezeşte îngrijorări cu privire la obiectivitatea cu care Curtea Constituţională urmează să examineze sesizarea în cauză. Această frază nu numai că a dat o apreciere negativă clauzelor ce ţin de testarea judecătorilor, dar şi a extins-o asupra întregii legi aplicabile mai multor categorii de angajaţi ai sectorului public, opinia publică fiind indusă în eroare”, se spune într-un comunicat de presă.

Totodată, Transparency îşi exprimă îngrijorarea că „prin acţiuni de manipulare a opiniei publice se creează un teren propice pentru declararea neconstituţionalităţii Legii privind testarea integrităţii profesionale, ceea ce ar împiedica prevenirea şi combaterea corupţiei nu numai în rândul judecătorilor, dar şi în întreg sectorul public”.

„Transparency International – Moldova se arată alarmată şi în privinţa examinării de către Curtea Constituţională şi a altor prevederi importante incluse în pachetul de legi anticorupţie, cum ar fi cele referitoare la instituirea mecanismului confiscării extinse şi a îmbogăţirii ilicite în Codul penal al RM”, se mai spune în declaraţie.

Contactată de Jurnal.md, secretarul general al Curţii Constituţionale, Rodica Secrieru, ne-a spus că este vorba despre o greşeală tehnică, versiunea în limba română fiind, de fapt, traducerea unui răspuns preliminar al Comisiei de la Veneţia. „Pe site a fost publicată traducerea unui răspuns preliminar expediat de Comisia de la Veneţia, în care se conţinea şi această frază. În răspunsul final această frază a fost eliminată, însă pe site-ul Curţii a fost publicată traducerea acelui răspuns preliminar. Este o eroare tehnică care nu influenţează în niciun fel concluziile finale ale Comisiei de la Veneţia”, a declarat Rodica Secrieru.

Legea privind testarea integrităţii profesionale în sectorul judiciar face parte dintr-un pachet de iniţiative legislative, menit să prevină şi să combată corupţia din justiţie. Pachetul de legi a fost elaborat în conformitate cu prevederile Strategiei de Reformă a Sectorului Justiţiei, orientată spre descurajarea actelor de corupţie şi sancţionarea mai severă în asemenea cazuri. Pachetul legislativ mai prevede testarea la poligraf a candidaţilor la funcţiile de judecător şi procuror, dar şi testarea integrităţii profesionale a acestora.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.