Deşi începând încă din 2009, în toate instanţele de judecată din Republica Moldova dosarele trebuiau distribuite aleatoriu şi automat, prin intermediul unui program integrat pentru care s-au cheltuit milioane de lei, până nu demult, această repartizare nu era utilizată deloc, a accentuat ambasadorul SUA.
 
„S-a zvonit că unii o fac pe gangsterii şi încearcă să distribuie dosarele unor anumiţi judecători, despre care oamenii cred că pot fi corupţi sau pot fi influenţaţi. O funcţie importantă a acestui program o reprezintă posibilitatea de a înregistra audio şedinţele de judecată, fapt care se întâmplă în unele judecătorii din ţară, deci, oamenii pot găsi pe internet aceste înregistrări şi le pot asculta ca să vadă ce se face în sala de judecată”, a declarat William H. Moser la Europa Liberă.

În acest context, ambasadorul american a îndemnat cetăţenii simpli să monitorizeze dacă judecătorii utilizează sistemul de înregistrare audio a proceselor.

„În cazul în care acest lucru se întâmplă să nu ezite să-şi expună poziţia faţă de comportamentul judecătorilor. Republica Moldova are nevoie de mai multă democraţie, însă cheia este în mâna cetăţenilor activi. Activismul civic nu începe şi nu se termină odată cu alegerile parlamentare, trebuie manifestat zilnic. Când cetăţenii se vor implica şi vor monitoriza ce se întâmplă în Parlament şi în societate, lucrurile se vor schimba. Acest aspect este unul crucial pentru dezvoltarea Republicii Moldova ca democraţie”, a mai spus Moser.
 
Diplomatul american susţine că le-a spus liderilor politici de la Chişinău că, în loc să caute în noul Guvern oameni loiali partidelor politice, trebuie să se axeze pe găsirea unor funcţionari competenţi şi oneşti.

„Vrem să vedem că Republica Moldova duce la bun sfârşit reformele necesare pentru a se integra în Uniunea Europeană şi credem că acest lucru reprezintă prioritatea numărul unu pe agenda viitoarei guvernări. De asemenea, în paralel, ne aşteptăm la continuarea reformei din justiţie, reforma sectorului bancar, astfel încât să nu mai vedem probleme financiare cu care s-au confruntat cei de la Unibank, Banca de Economii sau Banca Socială, probleme regretabile. Deci, trebuie întreprinşi paşi importanţi pentru a înlătura problemele sistemice care au permis acestui colaps bancar să aibă loc”, a mai spus ambasadorul SUA la Chişinău.

Anterior şi şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a atenţionat autorităţile de la Chişinău că Acordul de Asociere va aduce beneficii Republicii Moldova, doar dacă vor fi implementate reforme şi dacă se va ţine cont de recomandările UE. Oficialul european a menţionat că fenomenul corupţiei şi situaţia din sistemul justiţiei blochează implementarea Acordului semnat cu Uniunea Europeană.

Potrivit Raportului Global al Competitivităţii pentru 2014-2015,  Republica Moldova ocupă locul 141 din 144 de state la capitolul independenţa sistemului judiciar şi pe locul 130 la capitolul favoritismul deciziilor autorităţilor guvernamentale.

Ambasadorul William Moser a fost numit în funcţie în septembrie 2011, pe un termen de trei ani. Preşedintele american Barack Obama a nominalizat deja noul ambasador al SUA la Chişinău. Acesta este  James D. Pettit, un diplomat american cu experienţă la Kiev şi Moscova.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.