Negocierile privind formarea unei coaliţii de guvernare sunt în impas. Potrivit prim-vicepreşedintelui Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, negocierile nu s-au desfăşurat de o săptămână şi nu se ştie sigur când acestea ar putea avea loc.
„Noi nu am mai avut întâlniri de săptămâna trecută, când ne-am văzut ultima dată. Din câte cunosc, urmau să aibă loc discuţii la nivelul liderilor de partid. Nu este vorba de un blocaj, doar că nu au mai continuat discuţiile”, a declarat Dorin Chirtoacă.
„Se discută despre un mod european de formare a coaliţiei, ca în Germania. În momentul în care avem această formulă de lucru, se ştie ce avem de făcut mai departe. Sper că vom avea coaliţie până la Anul Nou, dar depinde de lucrul concret care trebuie să se desfăşoare în cadrul negocierilor”, a mai spus Dorin Chirtoacă.
Liberalii le-au propus viitorilor colegi de coaliţie ca primul fotoliu să fie ales de formaţiunea care a obţinut cele mai multe mandate, cea de-a doua şi a treia funcţie să le revină partidelor cu mai puţine voturi şi tot aşa până la epuizarea fotoliilor.
„Atunci când se formează o coaliţie, contează să nu dureze la nesfârşit negocierile. Tot ce se face acum trebuie făcut cu gândul la ce va fi făcut peste patru ani, chiar dacă aceste negocieri trebuie să dureze cu o lună mai mult. Mai bine să dureze ceva mai mult şi să avem un rezultat bun, decât să fie făcute negocieri în pripă”, a menţionat Dorin Chirtoacă.
Negocierile între PL, PLDM şi PD privind formarea unei coaliţii de guvernare au început acum trei săptămâni. Acestea au loc în mod secret, iar reprezentanţii formaţiunilor refuză să declare ce subiecte sunt abordate şi cum vor fi partajate funcţiile în stat. Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au cerut transparenţă şi au criticat partidele negociatoare.