Experţii o evaluează la peste 7 milioane de lei. Asta în condiţiile în care, potrivit declaraţiei de avere, Botnari are un venit lunar de puţin peste 8 mii de lei, adică aproximativ 100 de mii de lei anual.
 
Fotografiile cu locuinţa impunătoare a lui Botnari au fost postate pe internet de către activistul Andrei Donică. 
 
Într-o zonă rezidenţială din Durleşti numită simbolic „Poiana Domnească”, muncitorii ridică de zor o casă ca în poveşti. De departe, locuinţa aminteşte de Casă Albă de la Washington.
 
Amploarea construcţiei atrage toate privirile. Poarta din fier are o înălţime de cel puţin trei metri, iar faţada este din piatră albă. Potrivit activistului Andrei Donică, locuinţa aparţine secretarului Partidului Democrat, Constantin Botnari.
 
Contactat de Jurnal TV pentru a confirma acest lucru, Botnari ne-a rugat să revenim peste o oră, iar ulterior nu a mai răspuns la telefon.
 
Totuşi potrivit datelor prezentate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale, Botnari deţine o casă aflată în construcţie tocmai în zona cu pricina. Locuinţa are o suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi (524 metri pătraţi) iar în curte se construieşte un garaj de 159 de metri pătraţi. Unii muncitori au fost deranjaţi să vadă camerele de luat vederi în preajma locuinţei luxoase.
 
Experţii evaluează locuinţa la peste 7 milioane de lei. Asta în condiţiile în care, Botnari declară un salariu anual de puţin peste o sută de mii de lei (101,008 lei). Potrivit declaraţiei de avere, acesta a cumpărat lotul de pământ în 2012, ceea ce înseamnă că şi-a construit casa în doi ani de zile. Totodată, Botnari are un apartament de 172 de metri pătraţi în capitală şi două maşini luxoase: un BMW estimat la aproape un milion de lei şi un Mercedes de 460 de mii de lei. 
 
Întrucât era văzut des în preajma oligarhului Vladimir Plahotniuc, pe când acesta era deputat, Constantin Botnari a fost poreclit de unii legislatori „purtător de borsetă”.
 
Numele lui Constantin Botnari apare în scandalul de la Nisporeni, unde mai multe familii au împrumutat unui individ pe nume Ion Moţpan sume mari de bani, pe care acum nu le pot recupera. Potrivit păgubiţilor, Moţpan s-ar bucura de protecţia unor persoane de la conducerea Partidului Democrat. Drept dovadă, ei au prezentat o înregistrare telefonică care ar surprinde o discuţie între soţia lui Ion Moţpan, Maria, şi secretarul PD, Constantin Botnari, în timpul căreia femeia i-ar mulţumi pentru ajutor. Întâmplător sau nu, aceste mulţumiri au venit imediat după ce Procuratura Generală a clasat dosarul penal intentat pe numele soţilor Moţpan. Constantin Botnari a refuzat atunci să comenteze acuzaţiile care i se aduc.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.