Cum e să intri pe teren fără să ştii câte reprize are meciul, câte schimburi de jucători poţi efectua pe parcursul partidei, ce este considerat fault şi ce doar contact fizic în limitele acceptate de regulament, ori dacă golul marcat prin henţ e o infracţiune sau doar un artificiu tehnic? Un meci fără reguli de joc clare e un non-sens. Cum poate fi recunoscută o victorie obţinută prin fraudă, adică prin ignorarea învăţămintelor din partea unor foruri internaţionale de mare autoritate şi mai ales prin nesocotirea bunului-simţ?

Exact în situaţia asta ne aflăm în Republica Moldova. Am intrat într-un an electoral, dar regulile după care se va alege noul parlament sunt vagi şi puternic contestate. Chiar în aceste zile, la invitaţia partenerilor internaţionali, la Chişinău se află o misiune comună a Comisiei de la Veneţia şi OSCE care-şi propune să evalueze îndeplinirea recomandărilor europene cu privire la legislaţia electorală. Deşi guvernanţii pretind că le-au realizat în proporţie de 95%, Opoziţia şi ONG-urile specializate în problematica juridică şi electorală afirmă că lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Din cele 32 de observaţii ale Comisiei de la Veneţia au fost îndeplinite doar 12, dar şi ele nu sunt aplicate cum trebuie. Vom reaminti la rândul nostru câteva lacune majore ale noii legi.

Regimul de la Chişinău a sfidat principala obiecţie a Comisiei de la Veneţia, care a spus că sistemul mixt este nepotrivit pentru Republica Moldova din cauza pericolului de corupere politică a deputaţilor aleşi pe circumscripţii uninominale şi a debilităţii/slăbiciunii instituţiilor.

O asemenea schimbare a legislaţiei nu poate fi înfăptuită decât printr-un larg consens în societate, au subliniat magistraţii de la Veneţia. Guvernanţii afirmă că au obţinut un „consens politic în parlament”, în realitate a fost un troc între PD şi PSRM. Vocea opiniei publice, vocea altor forţe politice semnificative a fost totalmente neglijată, iar organizarea unui referendum, adică o testare a consensului naţional în această problemă, promovată de un grup de activişti civici în spiritul recomandărilor veneţiene, este sabotată de actuala putere.

Membrii societăţii civile au semnalat numeroasele improvizaţii din noua lege electorală, potrivit căreia 51 de deputaţi vor fi aleşi pe circumscripţii uninominale, iar 50 pe liste de partid. Mai întâi e vorba despre geografia complet arbitrară a „şotronului” uninominal, croit după interesele PD şi PSRM. Comisia responsabilă de trasarea circumscripţiilor nu este independentă, aşa cum solicită Comisia de la Veneţia, ci controlată de guvern. O altă nepotrivire este disproporţia locurilor pe circumscripţii uninominale oferite Transnistriei – 2 faţă de cele doar 3 rezervate numeroasei diasporei moldovene – 1 pentru CSI şi 2 pentru Occident.

E greu să-ţi imaginezi cum vor participa la alegeri cetăţenii din Transnistria separatistă. Vor fi aduşi din nou cu autobuzele în partea dreaptă a Nistrului printr-o înţelegere tripartită Plahotniuc - Dodon - Krasnoselski? Se va putea face campanie electorală în Transnistria şi cine o va face acolo, în mijlocul unei populaţii obsedate de mitul Uniunii Sovietice, care a votat în repetate rânduri pentru alipirea la Rusia, o populaţie pentru care Moldova şi elitele ei sunt „fascişti români”, agresori „euro-unionişti”? Aceeaşi tabără care s-a folosit în mod cinic de transnistreni, la ultimele alegeri prezidenţiale, va pune în aplicare schema rodată în 2016.

Un alt obiectiv important al acestei legi strâmbe este neutralizarea forţei de vot a concetăţenilor noştri din Occident, cei care în alegerile prezidenţiale din 2016 au susţinut-o masiv pe Maia Sandu. Prin obstrucţionarea dreptului de vot al diasporei occidentale, puterea de la Chişinău le spune moldovenilor expatriaţi: sunteţi buni de trimis bani acasă, dar n-avem nevoie de votul vostru, de implicarea voastră în destinul naţional. Aşadar, dacă nu eşti în ţară, nu contezi din punct de vedere politic şi electoral!

Pe lângă votul pe liste, PSRM-ului i se garantează, clar, un deputat uninominal votat de alegătorii din Rusia. În diaspora occidentală Plahotniuc îşi va promova oamenii cu ajutorul ambasadorilor culanţi şi al preoţilor care-i primesc cu urale pe Dodon şi pe trimişii PD-ului. Va fi o bătălie inegală, în care partidele de opoziţie vor miza nu pe coruptibilitatea concetăţenilor noştri, cum va face puterea, ci pe conştiinţa lor democratică, pe educaţia lor europeană.

Votul într-un singur tur în circumscripţiile uninominale îi avantajează net pe socialişti, care conduc în preferinţe în toate raioanele. Partidul Democrat le-a oferit acest bonus, probabil pentru a-i convinge să susţină „mixtul” de care actuala putere are nevoie ca de aer pentru a supravieţui politic. De dragul acestui obiectiv guvernanţii s-ar putea să nu se lase impresionaţi de sancţiuni sau de unele suspendări de finanţare. Opt luni de „post” (nici măcar „negru”) în relaţiile cu Occidentul până la alegeri, nu-i mare pagubă, după care altfel vor discuta ei cu Bruxellesul!...

Pe fundalul acestor pregătiri de campanie electorală, se remarcă activitatea prodigioasă a unor membri din cabinetul Filip 2 – nume de rezonanţă pe scena politică. Ei fac vizite în capitale occidentale, relansează reforma în domeniile lor de resort, adună fonduri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri prin contractare de granturi americane. La Bruxelles, bunăoară, vicepremierul Iurie Leancă, un diplomat cu experienţă, a încercat să convingă partenerii vestici că puterea de la Chişinău rămâne proeuropeană şi că trebuie susţinută. Alexandru Tănase care, în mod poate surprinzător pentru unii, se arată foarte critic faţă de ceea ce s-a numit impropriu „reforma justiţiei” în Moldova, promite o drastică remaniere a domeniului. Noul ministru şi-ar dori o mai mare eficienţă şi credibilitate a actului de justiţie, care înseamnă nu doar simplificarea procedurilor, ci mai ales scoaterea justiţiei din mlaştina corupţiei şi a subordonării politice.

Însă pentru că, vorba ceea, „abisul păcatului” e fără fund, ce se poate face în mod real şi cuantificabil într-un an electoral şi sub imperiul unui mandat limitat în timp, este deblocarea unor procese judiciare de răsunet, cum sunt cele legate de frauda bancară. Consemnăm chiar în aceste zile autorecuzarea mai multor judecători care refuză să preia dosarul Şor, trimis la Curtea de Apel după îndelungi tergiversări. Dl Tănase consideră că derobarea magistraţilor reprezintă un proces natural de selecţie: până la urmă acest „dosar fierbinte” va ajunge pe masa unui judecător competent şi integru. Alţi comentatori, din contră, văd în eschiva magistraţilor prezenţa unui puternic factor extern, perturbator, care-i descurajează în a-şi dori „gloria” condamnării definitive a primarului de Orhei, protejat politic. Toată povestea asta seamănă cu un film hollywoodian, în care se caută un complet de juraţi incoruptibili care să-l condamne pe Al Capone. Îi vom găsi?

Pentru noua imagine a justiţiei moldovene, susţinută de ministrul Alexandru Tănase, este important ca vinovaţii de furtul miliardului să nu aterizeze oportun pe băncile viitorului parlament, ci să-şi primească verdictul cuvenit într-o sală de tribunal.

În caz contrar, Opoziţia anti-oligarhică va obţine o bună teză de campanie electorală: „Pe timpul guvernării autoritare a Partidului Democrat, cel care a avut şi are întregul control asupra justiţiei, nu s-a făcut nimic pentru recuperarea miliardului furat, pentru demascarea autorilor şi beneficiarilor fraudei. Asta face actuala putere complice la jaf şi dezinteresată de suferinţele oamenilor.”

Vitalie Ciobanu/Europa Liberă