Stupefianta aventură a „banilor negri” din Rusia are toate şansele să capteze atenţia realizatorilor de la Hollywood pentru un nou thriller financiar, după producţiile inspirate de criza bancară din 2008. Dar ceea ce ar putea frapa între altele publicul neiniţiat din Moldova – în această poveste cu multiple ramificaţii şi „planuri narative”, cum ar spune un prozator – este că pe contul unei singure persoane, judecătoarea Svetlana Mocan, aşa cum o atestă investigaţia jurnalistică, au fost viraţi 17 miliarde de dolari. Să reţinem cifra: 17 miliarde de dolari, adică mult peste PIB-ul Republicii Moldova! Şi nimeni din conducerea băncii respective, nimeni dintre şefii de la BNM, de la SIS, Procuratură, CNA, nemaivorbind de politicienii de la putere, nu s-a sesizat.

A fost o haiducie obraznică, în care cei implicaţi erau foarte siguri de impunitatea lor: instituţiile statului au contemplat filozofic aventura gangsterilor cu guleraşe albe, n-au mişcat un deget. De ce?... RISE Moldova susţine că 24 de milioane de dolari au ajuns pe conturile a şase firme ale lui Ilan Shor, principalul suspect în cazul furtului miliardului moldovenesc, ca plată pentru servicii de intermediere. Au pus umărul la fraudă şi parlamentarii moldoveni care în 2010 au modificat legislaţia, pentru a înlesni „debitul” fluxurilor financiare ilegale.

Aşadar, încă o dată: nimeni nu a spus „Stop!”, nimeni nu a aprins becul roşu al alertei financiare, nu a fost activat sistemul de verificare a tranzacţiilor cu multe zerouri, niciunul dintre colegii judecătorilor-infractori nu a vorbit, la un ceai, la o agapă, aşa ca să fie auzit şi de alţii, îmboldit măcar de banala invidie omenească, despre combinaţiile ilicite ale colegilor săi magistraţi. Să mai invocăm patriotismul, etica profesională cu care erau datori aceştia prin jurământul depus la învestire?

Şi pentru că au făcut exact ce li s-a cerut, adică n-au făcut nimic, fostul procuror general, Corneliu Gurin – ne aducem aminte – s-a bucurat la plecarea din post de ovaţii şi mulţumiri cordiale, încât personajul părea sincer uimit că nu i se oferă şi Ordinul Republicii pentru slujire devotată. Elogii la fel de generoase, la încheierea mandatului, a primit şi fostul guvernator al Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu, elogii pentru care Andrian Candu şi-a întrebuinţat din greu imaginaţia şi vocabularul. „Drăguţanu ne-a salvat ţara!” – asta am înţeles din spusele spicherului.

Dacă asemenea tranzacţii, orori şi jafuri monstruoase se întâmplau nestingherit, să ne mai mirăm că atât de târziu a fost descoperit şi un „trădător de ţară”, după cum sună acuzaţia procurorilor? Noi am ştiut că trocul deputaţilor are loc „în familie”, ca să zicem aşa, am văzut migraţii politice în Parlament, darnic răsplătite, şi am auzit discursuri ipocrite care le justificau. Într-un asemenea context, când mandatele de parlamentari se vând şi se cumpără ca la piaţă, nu e deloc o surpriză că cineva s-a gândit să câştige nişte bani, livrând secrete de stat străinilor, mai ales că dinspre Rusia au venit mereu oferte de acest fel. Nu ştim cum vor evolua lucrurile, câte detalii vor fi afişate în cazul lui Iurie Bolboceanu, fost deputat PD reţinut pentru înaltă trădare (există voci care afirmă că acest dosar îi convine lui Plahotniuc şi Partidului Democrat, pentru a mobiliza populaţia, a o alinia în interes propriu – vezi urgenţa votului uninominal). E clar însă că momentul deconspirării şi arestării n-a fost ales întâmplător şi că episodul are menirea să contribuie la redresarea imaginii actualilor guvernanţi.

Trebuie spus însă că deconspirarea unor politicieni sau funcţionari moldoveni care-şi vând ţara contra unor onorarii de mii de euro FSB-ului rusesc nu e singura pistă pe care se poate „broda” tema trădării. Noţiunea e mult mai extensibilă decât activitatea subversivă a unui ins racolat de serviciile străine. Cum altfel decât „trădare de ţară” poate fi numit, de exemplu, furtul miliardului şi protejarea complicilor acestui jaf? Dar atacurile raider, dar preluarea ostilă a unor afaceri, dar încrengăturile cu firmele-căpuşă din Transnistria, care scot din buzunarele moldovenilor suprataxe la curentul electric, dar retransmiterea posturilor TV ruseşti de propagandă toxică, antieuropeană şi antinaţională, dat susţinerea în alegeri a unui preşedinte pro-rus, care vrea să federalizeze Republica Moldova, să o transforme într-o gubernie rusească, toate acestea pot fi numite „iubire de ţară”?...

Corupţia, capturarea instituţiilor statului sunt pericole majore la adresa siguranţei naţionale. Războiul hibrid, declanşat de Putin împotriva fostelor republici sovietice şi a lumii occidentale, mizează tocmai pe vanitatea, lăcomia, lipsa de scrupule, pe setea de putere şi influenţă, uneori patologică, a politicienilor şi patronilor media din aceste ţări. Cele 22 de miliarde de dolari pompaţi prin băncile din Moldova, scrie presa internaţională, sunt folosite pentru subminarea democraţiilor europene şi pentru îmbogăţirea anturajului preşedintelui rus.

Câte alte „cârtiţe” ruseşti, câţi alţi agenţi de influenţă ai Moscovei s-au cuibărit în Moldova? Politicienii cu simpatii pro-Kremlin sunt la vedere, dar pe „acoperiţii Rusiei” din aparatul de stat şi din presă îi ştie SIS-ul, îi cunoaşte Procuratura, îi monitorizează? Ne pot garanta actualii guvernanţi de la Chişinău că ţara va fi apărată în cazul unei agresiuni străine? Şi, mai ales, au ei convingerea că după ce au spoliat ţara, după atâtea calamităţi provocate de clasa politică autohtonă, moldovenii vor răspunde unui apel patriotic?...

Mulţi ani adepţii moldovenismului avansau teoria „Republica Moldova - Elveţia Răsăritului”, „viţelul blând cu două mame”, „Moldova, puntea între Est şi Vest”. Ei bine, visul lor s-a împlinit. Moldova chiar a devenit o „punte”, doar că pe ea circulă nu atât valori umane şi culturale, nu se derulează schimburi comerciale spre beneficiul popoarelor, ci curg fără istov banii criminalilor din spaţiul ex-sovietic. „Laundromatul” rusesc ne-a asigurat o faimă mult mai solidă decât eforturile Occidentului de a ne vedea „povestea de succes” a Parteneriatului Estic. Cam aşa şi-a justificat până acum rostul Republica Moldova: nu ca stat ce oferă cetăţenilor săi şanse mai bune de dezvoltare şi prosperare, ci ca stat care apără interesele clanurilor oligarhice şi tranzacţiile mafiilor transnaţionale. Frumos bilanţ după 25 de ani de independenţă!

Vitalie Ciobanu