Presa şi opinia publică au fost complet luate pe nepregătite de Nota pe care i-au adresat-o ambasadorului rus de la Chişinău doi înalţi demnitari moldoveni: spicherul Parlamentului Andrian Candu şi premierul Pavel Filip. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât alegerea lui Igor Dodon ca preşedinte, cu sprijinul puternic al guvernării actuale, anunţa o relansare a relaţiilor moldo-ruse. S-au făcut destule comentarii pe marginea „conflictului diplomatic” dintre Chişinău şi Moscova. Unii l-au luat în derâdere, vorbind despre capcana în care „s-a prins” oligarhul-coordonator, alţii, dimpotrivă, au remarcat seriozitatea confruntării, curajul autorităţilor moldovene de a spune „nu” Rusiei, descifrând totodată natura şantajului şi a şicanelor exercitate de Moscova, care obstaculează parcursul european al Republicii Moldova. Mesajul subiacent al acestora din urmă este că trebuie să uităm rivalităţile interne, să fim solidari cu conducerea Moldovei, singura care menţine „strocul” nostru spre Europa.

Ceea ce merită scos în evidenţă, din punctul nostru de vedere, este stilul abrupt, de „breaking news”, în care această ştire a fost servită publicului. Guvernanţii moldoveni au produs un document lung şi stufos, un adevărat rechizitoriu-şaradă, care aglomerează informaţii năucitoare, păstrând suspansul şi învăluind în mister o serie de detalii.

Aflăm, de pildă, din Nota înaintată ambasadorului rus că de mai mult timp oficialii moldoveni sunt tracasaţi, umiliţi, percheziţionaţi la intrarea în Federaţia Rusă. Aflăm că anumite servicii speciale ruseşti au tot încercat în baza unor informaţii false şi trunchiate să obţină punerea sub monitorizarea Interpolului a unor demnitari de la Chişinău – în privinţa unuia dintre ei s-au emis chiar 15 asemenea cereri! E drept că numele acestui „martir” nu apare în comunicat, ceea ce a alimentat tot felul de speculaţii, unii afirmând că ar fi vorba de Vladimir Plahotniuc. Şi pentru ca indignarea diplomatică moldoveană să fie mai convingătoare şi să provoace empatia moldovenilor în Notă se mai spune că atitudinea inamicală a Moscovei e o formă de represalii la avansul justiţiei noastre care investighează cele 22 de miliarde de dolari ai mafiei ruse „clătite” în băncile moldoveneşti. Situaţia e atât de gravă, încât semnatarii Notei (preşedintele Parlamentului şi primul-ministru) anunţă partea rusă că oficialii moldoveni nu vor mai vizita Federaţia Rusă până când Moscova nu va înceta hărţuielile.

Din toate informaţiile şi interpretările legate de acest subiect putem deduce, mai ales într-un stat minuţios „coordonat” ca Republica Moldova, că amintitul conflict diplomatic are cauze mai degrabă particulare: sunt atinse interesele unei persoane influente de la Chişinău. Asta ne-o sugerează şi felul în care este redactată Nota – nervos, confuz, aluziv, aglomerând, cum spuneam, tot felul de detalii şi, mai ales, lăsând loc pentru o înţelegere între părţi. Cu excepţia „spălătoriei” ruseşti, Nota nu evocă problemele reale care există de ani de zile în relaţia Moldovei cu Rusia: embargourile economice, şantajul energetic, trupele de ocupaţie din Transnistria, situaţia şcolilor româneşti terorizate de separatişti, propaganda veninoasă, antinaţională şi antioccidentală a posturilor ruseşti retransmise în Republica Moldova, încurajarea separatismului în regiunea găgăuză, încercările Rusiei de torpilare a Acordului nostru de Asociere cu Uniunea Europeană sau recenta decizie a Dumei de stat de a oferi cetăţenie rusă moldovenilor născuţi în URSS. Nu sesizăm în documentul domnilor Candu şi Filip vreo revoltă împotriva schemelor mafiote şi criminale care spoliază Moldova prin firmele-căpuşă transnistrene de felul lui „Energokapital”.

Nimic din toate acestea. Politicienii noştri fac afaceri profitabile cu regimul separatist de la Tiraspol, care arborează steaguri ruseşti pe sediile sale, iar pentru popor, pentru a-l cabra şi mobiliza în jurul guvernării, pretind că Rusia ne-a pus gând rău. Şi pentru ca acestui teatru de mucava să nu-i lipsească nicio piesă de decor, Igor Dodon, ales preşedinte cu sprijinul masiv al actualei puteri, s-a delimitat de Nota lui Candu şi Filip, grăbindu-se slugarnic să ia partea Rusiei în această dispută. Mai mult, Dodon a anunţat că va face o nouă vizită la Moscova, unde se va întâlni cu preşedintele Putin, cu care obişnuieşte să joace şah după micul dejun.

Dar să vedem şi cât de serios pare argumentul formulat în Nota demnitarilor moldoveni referitor la anchetarea afacerii cu miliardele de dolari ale mafiei ruse. Nu ne îndoim că organele noastre de drept deţin suficiente informaţii despre „spălătoria” rusească – maşinărie care nu putea fi pusă în funcţiune fără încuviinţarea autorităţilor de la Chişinău. La fel de bine ştiau procurorii noştri (au recunoscut-o ei înşişi!) despre furtul miliardului din buzunarul cetăţenilor moldoveni. În acest dosar însă investigaţiile s-au blocat din cauza că, afirmă cunoscătorii, sunt amestecate persoane înalt îndrituite de la Chişinău.

Ieri, de pildă, presa de investigaţie publica o informaţie interesantă despre un oarecare Marios Papantoniou, fondator al companiei Fortuna United Ltd, citată în raportului Kroll ca fiind principala firmă implicată în furtul miliardului din cele trei bănci moldovene. Aceeaşi firmă figurează în calitate de fondator al mai multor offshore-uri ce apar pe firul tehnologic al „spălătoriei ruseşti”. Cele două afaceri, se vede treaba, sunt intim legate, de aceea supărarea ruşilor ar fi avut nevoie de explicaţii mai credibile decât „eficienţa” instituţiilor de anchetă din Moldova.

O altă preocupare, ba chiar obsesie a guvernării, este votul uninominal. Deşi, curios lucru, schimbarea sistemului electoral nu figurează în niciun angajament al Republicii Moldova faţă de partenerii noştri occidentali – nu i-am auzit niciodată pe aceştia din urmă să sugereze conducerii de la Chişinău această reformă. Iată însă că holdingul lui Plahotniuc citează nişte sondaje în care peste 75% din populaţie îşi doreşte cu ardoare votul uninominal, cel care ne va aduce, ca prin minune, o nouă clasă politică: conducători cinstiţi, modeşti, patrioţi. E o manipulare grosieră, heirupistă, care produce un efect diametral opus celui scontat. Am auzit oameni stând la cozi în alimentare şi la policlinici (unde se mai întâmplă să trecem fiecare dintre noi) şi glumind: „Gata, uninominalul ne va scăpa de sărăcie şi de problemele de la vezica biliară, şi de pietrele de la rinichi!”… Oamenii îşi păstrează luciditatea şi, uneori, şi umorul sub asaltul propagandei deversate de pe micile ecrane. E ca în cunoscuta comedie a lui Nae Caranfil, „Asfalt tango”, despre anii tulburi ai tranziţiei româneşti, în care personajul principal, hăituit de nevoi şi de mafia care-i trafichează iubita, află de la radio că există un panaceu pentru toate necazurile lui de la serviciu şi din viaţa personală: să-şi cumpere un fax.

Cine a văzut filmul lui Nae Caranfil, desigur, îşi aminteşte cât de spontan-naturală a fost reacţia protagonistului la acest anunţ uluitor.

Vitalie Ciobanu