Până când autorităţile mai fac echilibristică şi, probabil, vor mai tărăgăna acest proces, care pare a fi interminabil, de ”calculare a datelor ca să iasă aşa cum trebuie”, am încercat să evidenţiez câteva impresii şi percepţii generale despre câţi am fost (3,65 milioane în 1998) şi dacă într-adevăr atâţea  am rămas (3,55 milioane în 2016), conform datelor oficiale de la statistică. Aparent diferenţa e infimă, dar:

1. În sate lume e tot mai puţină. Unele sate nici nu mai sunt sate, ci doar câteva gospodării rupte de lume. E suficient în lunile decembrie-februarie pe la 5-6 seara să intri într-un sat ca să vezi din hogeagurile câtor case mai iese fum. Cu siguranţă, în mai puţin de jumătate din casele şi gospodăriile de adineaori mai arde-n sobă focul.

2. Un alt indicator este şi lumina (felinarul) aprins/stins în gospodăriile săteşti. Lume tot mai puţină.

3. Îmi aduc aminte de satul meu natal, când eram în sat: la doar 3 mii populaţie – grădiniţă, şcoală, echipă de fotbal, casă de cultură cu un colectiv de circ, cor, dansatori, casă de deservire socială, cizmărie, frizerie, colhoz, fermă, … Şi mereu în activităţi. Cu oameni în acţiune, spectatori şi clientelă. Azi toate acestea lipsesc pentru că nu sunt … nici cine să muncească, să meargă la şcoală, la grădiniţă, nici să facă fotbal, nici să presteze servicii. Nu mai are cine şi nici pentru cine.

4. Acum sunt sate cu case de vânzare/demolare şi fără cumpărători dornici de a sta la ţară. Sate întregi scoase la vânzare. Dar cine să le ia? Cui ele trebuiesc?

5. Cimitirele sunt pline. De blajini tot mai puţină lume pe la morminte.

6. Familii, neamuri, vecini şi chiar sate intregi au plecat să costruiască alte sate prin alte ţări.

Unde-s oamenii? Unde-s cei din ”registre oficiale” şi unde-s cei care ”merg” la vot?

Cum poate fi statistica oficială atât de oarbă? Sau miopia statisticii oficiale este indusă de politicieni cu pretenţii de prezbitism politic?

Încotro?

Veaceslav Negruţa