Iniţiativele CPR nu sunt ”atacuri la demnitarii ce nu ne plac”.

Ele sunt eforturi de a promova valorile în care credem şi pentru care am şi decis fondarea acestei organizaţii. Una din aceste valori este transparenţa instituţiilor şi accesul la informaţie. Pentru asta o să continuăm să luptăm şi o să continuăm să cerem. Nu este un rol pe care mi l-am asumat odată cu fondarea CPR. Aşa eram şi în guvern, şi înainte de guvern.

Noi am făcut un anunţ clar – nu dăm nici o calificare cât de justificate sunt aceste cheltuieli. Problema pe care am atacat-o este faptul că această informaţie se vrea ascunsă. Noi doar am publicat-o. Cum a reflectat presa infograficele noastre nu este sub controlul nostru şi aşa e normal.

Faptul că informaţia asta a fost dosită este motivul adevărat din care infograficele s-au răspândit viral, nu cheltuielile per se (dacă acestea ar fi disponibile public, nu ar fi existat un interes atât de mare).

Am fost acuzaţi de ”manipulare”. Să iei nişte cifre şi să le reprezinţi grafic nu este manipulare. Cifrele au fost oferite de Parlament.

Am fost acuzaţi că manipulăm suprapunând anii 2015 şi 2016. Am arătat anii 2015-2016 pentru că aceştia sunt anii actualei legislaturi (ultimele alegeri au fost în noiembrie 2014). Nu e vina noastră că avem vreo 30% de transfugi în Parlament care au trecut dintr-o fracţiune în alta. Pe fiecare deputat l-am atribuit fracţiunii actuale. Asta a fost soluţia optimă pentru a povesti o istorie mai clară cu ajutorul unui grafic.

Am fost acuzaţi că nu am solicitat comentariile demnitarilor. Noi nu suntem presă şi nu am făcut material jurnalistic. Unicul lucru pe care l-am făcut a fost să reprezentăm grafic informaţia prezentată de Parlament. Presa a solicitat comentarii la subiect şi au făcut corect.

Dacă unii demnitari cred că noi am stat luni de zile şi am complotat asupra scenariilor de „denigrare”, probabil, se cred prea importanţi. Noi nu ne-am dorit să “uneltim” împotriva cuiva anume. Noi complotăm împotriva problemelor.

Aş vrea să văd demnitarii să sară ca arşi atunci când apare următoarea investigaţie jurnalistică despre următoarea schemă coruptă prin care sunt furaţi banii publici..

Ce ar putea face oricare din deputaţi acum la subiectul dat?

Să ia atitudine, în loc să se simtă atacaţi. Să încerce să aducă o mai multă transparenţă în aceste cheltuieli. Pentru că s-a demonstrat – opinia publică este interesată de acest subiect.

Vrem să vedem această informaţie pentru fiecare deputat în parte pe site-ul Parlamentului – de exemplu aici, pentru fiecare în parte.

Dacă tot se va discuta ideea, puteţi adăuga şi datele despre combustibilul consumat pentru transportul fiecărui parlamentar.

Nu trebuie modificate legi, ci doar (puţin) pagina web oficială a Parlamentului.

Dacă iniţiativa nu va fi susţinută, deputaţii care vor să fie mai transparenţi, pot să o facă individual, pe blogurile personale, sau cel puţin pe reţelele de socializare. Să arate un exemplu colegilor.

Ce ar putea face jurnaliştii?

Pentru că noi nu suntem jurnalişti de investigaţie, vom pune punct aici acestui subiect. Dar dacă aş fi jurnalist de investigaţie, aş mai solicita şi cheltuieli detaliate per deputat.

Să vedem câte nopţi au stat şi cât au plătit pe noapte (pentru că sunt hotele care costă 50 – 70 de euro şi sunt hotele care costă 200 euro şi mai mult), sau câte zboruri au efectuat şi cât a costat fiecare din ele (pentru că poţi să cumperi biletul online sau poţi să lucrezi prin tot felul de ”agenţii de turism” care ar putea include discret un comision de 30% pe deasupra). 

Şi am mai fost acuzaţi de ”incompetenţă”. Că am cerut de la Ministerul Finanţelor informaţia pe care nu o avea.

Aici toată istoria ping-pongului cu Ministerul Finanţelor.

De fapt, noi am încercat un fel de ”troubleshooting” – să vedem cum instituţiile încearcă să rezolve problema unui cetăţean de rând şi cum îl ajute pe ce li se adresează. 

La prima solicitare, Ministerul Finanţelor ne-a oferit informaţie agregată. Într-o administraţie deschisă, funcţionarul de la Ministerul Finanţelor urma să se adreseze, de exemplu, Parlamentului, solicitând informaţia şi oferindu-i-o cetăţeanului. Pentru asta sunt date acele 15 zile în lege, nu pentru ca solicitarea să stea 14 zile pe masa cuiva să adune praf.

La a doua solicitare, Ministerul Finanţelor nu ne-a oferit informaţia pe ministere, deşi la Trezorerie ea există. Aici e ceva mai grosolan, pentru că legea spune clar – dacă informaţia există, ea trebuie oferită.

Prea multe ”secrete” în ultimul timp, nu cumva? 

Urmează un exerciţiu similar (dar nu prea, pentru că vrem să rămânem originali) despre deplasările pe ministere. Stay tuned.

Dumitru Alaiba