În ultimul timp, am sesizat preocuparea excesivă a guvernării faţă de o nouă amnistie fiscală. Adică, se propune ca, în schimbul unui minim pe care l-ar vira în bugetul de stat, să-i iertăm pe bandiţii care, neplătind impozite, au făcut averi pe căi ilegale. Nu ar întoarce tot ceea ce au furat de la buget, de la cetăţenii acestei ţări (căci ei sunt beneficiarii finali ai bugetului), ci doar o micuţă părticică. Iar pentru această micuţă părticică, va trebui să le garantăm că nu vor fi deranjaţi pe viitor, că nu vor avea probleme cu legea pentru nelegiuirile făcute.

Şi dacă tot suntem atât de buni la suflet şi de iertători în raport cu criminalii care au făcut averi pe căi ilegale, de ce să nu fim la fel de buni la suflet şi iertători cu criminalii din politică? Să facem nu doar o amnistie fiscală, ci şi una politică. Să acordăm prin lege un termen anume criminalilor din politică să-şi mărturisească crimele în faţa unei comisii create special în acest sens, să plătească un procent anume din averile făcute pe seama furtului din bunul statului şi să le garantăm că pe viitor nu vor avea probleme cu legea, dar cu condiţia obligatorie că pleacă pentru totdeauna din politică.

Înţeleg că pentru orice crimă trebuie de plătit şi ar fi perfect ca acei ce şi-au bătut joc de popor în toţi aceşti ani să fie traşi la răspundere, dar trebuie să luăm în calcul şi faptul că mulţi aşa-zişi politicieni continuă să facă politică doar pentru a se asigura astfel că, ieşind din joc, nu vor avea probleme cu legea. Şi, probabil, unii dintre ei vor continua să facă politică mulţi ani înainte, nu din plăcere şi deja nici măcar nu din dorinţa de a face bani, ci de frică că, ieşind din politică, vor avea probleme cu justiţia. Din acest punct de vedere, amnistia politică ar fi o soluţie bună şi pentru ei, şi pentru ţară.

Cu eutanasia politică e şi mai simplu. Mai mult de două treimi din partidele ce figurează oficial în Registrul deţinut de Ministerul Justiţiei sunt „moarte” de mulţi ani, dar sunt ţinute artificial în viaţă de legislaţia imperfectă. Aceste partide nu au capacitatea de a convoca congrese, de a trece prin proceduri legale destul de anevoioase pentru ele doar pentru a se autolichida. Ele ar vrea să dispară, să „moară” de facto, dar legislaţia nu le permite. Folosind un termen medical, de ce să nu permitem eutanasierea? Să stabilim că, în perioada cutare şi cutare, partidul care prezintă la Ministerul Justiţiei o simplă fiţuică precum că îşi încetează activitatea, să fie considerat oficial autolichidat şi radiat din Registrul deţinut de Minister.

Ştiţi care ar fi efectul amnistiei şi eutanasiei politice? În Moldova practic nu ar rămânea partide şi politicieni. Doar două-trei partide cu politicieni mai mult sau mai puţin integri, dar care ar asigura în sfârşit o clasă politică responsabilă în stare să asigure dezvoltarea RM pe un făgaş normal.

Igor Volniţchi