Sufletul oamenilor este întinat cu minciună şi dezinformare. Dezmăţul mediatic de cea mai joasă speţă a devenit o normă pentru aşa-zişii lideri de opinie ai regimului. Ajunşi la limita bunului simţ, unii, care-şi zic jurnalişti, în dispreţul lor total pentru adevăr, continuă să spună lucruri despre care sunt conştienţi că sunt false, să arunce săgeţi otrăvite în liderul Platformei Demnitate şi Adevăr.

Poate că nu ar merita nici cea mai mică atenţie atacurile mediatice ale holdingului Plahotniuc tv, care încearcă, vorba clasicului, „să ne cătrănească cu vreo poşircă mucegăită şi tulbure”. Dar aflam dintr-un filmuleţ că, cică, şi eu aş deţine nişte imobile de milioane pe strada Bucureşti. Mi-ar plăcea să fie aşa, dar nu le am şi nici nu le-am avut vreodată. Şi atunci de ce mint cu bună ştiinţă? De ce tirajează toate aceste neadevăruri? Poate pentru că aceasta-i sarcina pusă de comanditar: să ne denigreze, să ne descurajeze. Pentru că în această campanie acidă de dezinformare a populaţiei îl au drept călăuză pe odiosul personaj al sec. XX, care susţinea că o minciună, repetată de o mie de ori, devine adevăr. Iar pentru a-şi atinge scopul şi a ne compromite, vor recurge la cele mai mârşave trucuri, la şantaj şi manipulări. Dacă va trebui, ne vor strecura narcotice, arme sau muniţii. Ne vor organiza flagrante. Ne vor hărţui şi aresta nemotivat. Vor face orice doar să ne închidă gura. Au învăţat bine lecţia tiraniei comuniste.

Îmi amintesc de sfârşitul anului 2004, când, la ordinul ministrului Papuc, poliţiştii au reuşit, după multă insistenţă, să-mi „organizeze un flagrant”. Nu putea ministrul analfabet să-mi ierte declaraţia de demisie din funcţia de şef de Direcţie la MAI în 2002 în semn de dezacord cu politica  promovată de sluga comuniştilor şi nici gestul din 2004, când m-am solidarizat cu jurnaliştii de la Radio-Moldova, alăturându-mă protestatarilor care declaraseră greva foamei, dar nici articolele din presa timpului, în care chemam angajaţii Ministerului de Interne să nu fie ”papucari”. Papuc era arogant şi răzbunător. Mai întâi, m-a trecut în rezervă cu pensia de ... o mie şi o sută de lei pe lună. Dar era o pedeapsă prea blândă pentru a alina orgoliul generalului cu diploma falsă de studii superioare! Şi, pentru că se dorea cu orice preţ să-mi pună căluşul în gură, a ordonat să se recurgă la metodele „verificate” ale regimurilor totalitare.

Colegii mei de atunci (unii se regăsesc şi astăzi în funcţii mari în cadrul Ministerului de Interne) au recurs la un truc încercat de mai multe ori: organizarea unui flagrant. Mi s-a întins o cursă elementară! Se întâmpla pe 2 decembrie 2004. M-am lăsat copleşit de insistenţa unui tânăr (poliţist sub acoperire), care dorea să se odihnească cu doi prieteni neapărat la mine în saună. Naivitatea mea a fost răsplătită din plin. Peste puţin timp, casa mi s-a umplut de poliţişti. Aveam să aflu mai târziu (mai erau oameni de onoare în MAI) că am fost filat săptămâni la rând, îmi erau interceptate convorbirile telefonice... Şi pentru că nu s-a găsit niciun motiv de a mă reduce la tăcere, au organizat un show de zile mari. Credeau că mi-au închis gura. Ba bine că nu! Am ripostat. Prin „replici” dure împotriva guvernării comuniste de atunci, prin luările de atitudine faţă de acţiunile abuzive ale poliţiei. 

Stau şi mă gândesc acuma dacă s-a schimbat ceva de atunci încoace în Republica Moldova? Ba bine că nu! Mai abitir ca atunci, cetăţenii nemulţumiţi de regimul de la putere sunt filaţi, monitorizaţi 24 din 24 de ore, intimidaţi, arestaţi. Ce am reuşit să obţinem după debarcarea regimului comunist? L-am obţinut pe Plahotniuc, Ghimpu, Lupu, Filat şi compania! Şi îmi pun aceeaşi întrebare ca şi acum 12 ani, ce este mai important pentru un om cu demnitate: să slujească răul, oricare ar fi numele lui, sau legea şi adevărul? Ştiu că foarte mulţi jurnalişti, ca de altfel şi poliţişti, au simţul datoriei şi al dreptăţii şi îşi exercită meseria cu onestitate. Şi cu onoare. Pentru că onoarea este ceea cu ce ne naştem. Însă depinde de fiecare în parte dacă o pierde sau nu...

Chiril Moţpan