Sondajele! Sondajele de opinie! Şi cele pe care le cunoaştem, dar mai ales cele reale, de pe biroul Păpuşarului.

Favorabile opoziţiei protestatare, capabile să câştige detaşat alegerile prezidenţiale şi parlamentare, dezolante pentru GCO (Gruparea Criminală Organizată), înregistrată la MJ ca Partidul Democrat.

Iată adevărata furie a coordonatorului.

De aici şi loviturile suburbane, ticăloşite, imorale ale netrebnicilor lui Plahotniuc asupra Platformei Demnitate şi Adevăr, asupra liderului acesteia, asupra întregii mişcări protestatare.

De aici şi turbăciunea sconcşilor care au depăşit orice limită posibilă, atacând în haită o femeie de biserică, o mamă iubită şi adorată nu doar de propriii copii, de propriii fraţi, de rude şi vecini, ci de o întreagă comunitate unde-şi duce veacul.

Sentinţă cu executare

Deprinşi să macine minciuni şi să intoxice opinia publică cu fel de fel de gogomănii, celulele teroriste media ale oligarhului aflat în cădere liberă şi-au depăşit propria condiţie inumană.

Au declarat fără drept de apel, că, vezi doamne, mama unor lideri ai protestelor a rămas să zacă într-o sărăcie lucie, neavând nici posibilitatea să-şi facă barem o intervenţie chirurgicală.

Una de care nici măcar nu este nevoie!

Pentru că au fost multe.

Prea multe pentru o viaţă de om.

Niciodată nu e suficient ceea ce faci pentru părinţii, copiii, consângenii tăi.

Trebuie, însă, să-i întristăm pe şobolanii lui Plahotniuc care ne-au pângărit casa părintească, călcând cu ciolanele otrăvite pe ulicioara din lumea copilăriei noastre. Strictul necesar si decenţa sunt şi vor fi mereu prezente în viaţa celei care ne-a dat suflare, educaţie şi caracter.

 Suferinţa, sau Femeia dintre icoane

Uneori, mama îmi recitea versuri în limba franceză.

O întrebam de ce nu a mers să facă studii superioare, de ce a rămas acasă.

„Eram singura fată la părinţi, printre cei 6 fraţi. Mi-aş fi dorit să fiu profesoară, dar a trebuit să rămân pentru a îngriji de gospodărie, împreună cu bunicii tăi”.

Şi-a sacrificat un vis, acela de a ajunge într-o aulă universitară.

Şi l-a compensat, cumva, muncind o bună parte a vieţii sale la grădiniţa de copii. Şi asta după ce şi-a măcinat sănătatea la avicola din sat, la culesul şi înşiratul frunzelor nocive de tutun.

Se întâmplase, mai exact, după ce a suportat prima operaţie din viaţă, cea de varice, efectuată de doctorul Lîsîi la Spitalul Republican din Chişinău.

Jubileul a prins-o pe un pat de spital, după ce a suportat o a doua intervenţie chirurgicală, una extrem de complicată la nivelul coloanei vertebrale.

A fost momentul când a obţinut şi gradul nenorocit de invaliditate…

… Acum trei ani, în urma unei crize pulmonare, am fost puşi în faţa unei dileme greu de rezolvat. Profesorul Gladun nu doar că recomanda, insista asupra oportunităţii extirpării unei părţi din zona pulmonară. “E o crenguţă uscată acolo, vom tăia-o uşor şi totul va fi bine”, ne încuraja experimentatul doctor.

Am convocat un consiliu de familie. Inclusiv cu participarea lui Simion Potlog, şeful secţiei de chirurgie de la spitalul raional Teleneşti, un specializat redutabil şi ruda noastră prin alianţă. La peste 70 de ani e greu, imposibil să calculezi efectul anestezic asupra organismului. A trebuit să ne pronunţăm fiecare în parte şi am decis, unanim, să mergem pe mâna bunului doctor.

Experienţa şi profesionalismul profesorului Gladun şi echipei sale de medici au dat rezultatul scontat.

Ni s-a permis să intrăm la câteva ore de la intervenţie în secţia de reanimare.

Era ziua în care se născuse, parcă, a doua oară.

Iernile de lângă mama…

Ultimele 7-8 ierni au fost cele mai călduroase din viaţa mea.

Începând cu mijlocul lui noiembrie şi până în martie-aprilie, mama s-a regăsit mereu la Chişinău, fie la Andrei, fie în apartamentul nostru din bulevardul Dacia.

Mergea la biserică în fiece duminică. Ba la Ciuflea, ba la Sfântul Dumitru, ba în bisericuţa pe atunci în construcţie a părintelui Tudor Bortă de la intersecţia dintre Independenţei şi Hristo Botev. Mama a fost, este şi va fi mereu printre icoane.

În toţi aceşti ani era mereu cu cartea în mână.

După ce a citit cam tot din bibliotecă cu conţinut religios, m-a rugat să-i recomand ceva dintre scriitorii noştri.

M-am oprit, mai întâi, la Eminescu.

Acasă

Primăvara, când soarele iese din captivitatea iernii, mama vrea acasă.
E dorul de iarbă, de frunză, e suferinţa şi singurătatea unei intimităţi pe care numai icoana ei şi locul unde-şi pleacă genunchii le pot înţelege.
E chemarea pământului, a veşniciei, a sacralităţii.
E neliniştea copilului din sufletul ei care a crescut odată cu războiul, foametea, deportările.
E durerea mamei care şi-a pierdut doi băieţi, Ion şi Nicolae, imediat după naştere, în 1962 şi 1964.
E durerea unei soţii care şi-a pierdut bărbatul la nici 40 împliniţi.
Şi poate e aşteptarea fără de care sângele nu ar avea puls.

Fereastra cu umbre

Mai aproape de tot şi de toate este sufletul tău, mamă…
Însingurată, alinând peste vremi aşteptările
Mereu alături de noi, adunând depărtările…
Mai aproape de tot şi de toate este crezul Tău, mamă.
 
Clepsidra toamnei cerne clipele-n gene sumbre.
Liniştea unei jumătăţi de inimă bate ca o dumnezeie…
Şi-n cealaltă jumătate e furtună de curcubeie.
Mamă, e Cineva la fereastra ta cu umbre!

Purificarea

O vom ruga numaidecât să stropească cu agheasmă locul prin care a trecut haita.

Pe unde au călcat spânii lui Plahotniuc care ne-au pângărit casa părintească, călcând cu ciolanele otrăvite ulicioara copilăriei noastre.

Vasile Năstase