Cu poliţia am avut de furcă pe timpul grevei jurnaliştilor de la Teleradio-Moldova în 2004. Un anchetator, numele căruia nu-l voi da, în speranţa cu nu lucrează şi pentru Plahotniuc, m-a citat într-o bună zi şi am mers în biroul său pentru interogatoriu. Era un bărbat tânăr, chipeş, inteligent, cu bune maniere. M-a invitat să stau jos şi mi-a pus nişte întrebări în legătură cu scopul grevei noastre. Acestea s-au epuizat repede, şi, într-un final, vădit stingherit, bărbatul a dat agasat cu mapele de masă şi a exclamat: ”Ei, de ce mă impun ei să fac porcăria asta?!” Altă dată vreo trei poliţişti au poposit noaptea târziu la uşa mea în acelaşi scop. Nu am vrut să semnez nimic şi le-am reproşat: ”Halal de asemenea bărbaţi ai neamului! Prin asta vă manifestaţi? Veniţi noaptea să sperieţi femeile pe la casele lor?!” Şi ei, stânjeniţi de situaţie, şi-au cerut scuze şi au plecat, invocând ordinul superiorilor pe care au fost nevoiţi să-l respecte. Atunci, în 2004, nu a fost arestat nimeni dintre grevişti, deşi nostalgicul Voronin era considerat un mare autoritar. Astăzi, în ”pro-europenescul” 2016, fără nicio jenă, au fost ridicaţi de acasă în zorii zilei câţiva protestatari, cărora li s-au făcut percheziţii în faţa familiilor speriate şi niciun poliţist, cu siguranţă, nu a avut remuşcări. Căci nu-mi imaginez cum poţi să ai moralitate şi să continui să-l slujeşti pe cel mai odios politicianist moldovean din toate timpurile.
Alexandru Pănuţa, Radu Cebotari şi Ion Matasevici au fost arestaţi doar pentru că au avut curajul să lupte pentru bunăstarea familiilor lor, pentru că au dorit să-şi ia ţara înapoi din mâinile celor care ne-au jefuit băncile şi au pus datoria pe umerii noştri, au irosit resursele valutare şi au aruncat Moldova în zona obscură a izolării internaţionale.
Iurie Iordan, Ghenadie Lîsîi şi Silvia Vrabie, judecătorii care examinează cazul celor trei protestatari arestaţi, nu aud glasul raţiunii, fac abstracţie de protestele cetăţenilor activi – ei au un ordin de îndeplinit şi ştiu că sunt captivii celui care l-a dat. De fapt, tot sistemul judecătoresc, forţele de ordine, celelalte instituţii din domeniul respectiv sunt captivele lui. Şi această realitate va avea repercusiuni nu doar asupra familiilor celor arestaţi pe motive politice, ci asupra fiecărui cetăţean al Republicii Moldova. Doar criminalii vor avea şanse să scape. Căci corb la corb nu scoate ochii.
Aş spune că eliberarea protestatarilor ţine de demnitatea noastră naţională, altfel odată cu ei ne putem considera încarceraţi cu toţii. Deci, şi în această ordine de idei, solidarizarea este crucială. Umberto Eco spunea: „Nimic nu îi dă mai mult curaj unui om fricos decât frica altuia.” Fiind fricos (nu degeaba se înconjoară de zeci de hăndrălăi înarmaţi şi nu iese singur în stradă), Plahotniuc recurge la înfricoşarea noastră prin arestări, prin creşterea numărului de deţinuţi politici, prin, repet, instituirea unui stat poliţienesc. Să nu-i dăm curajul să persevereze!
Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.
Jurnal.md
