Am mai spus şi cu alte ocazii că îmi place filmul american „Nimic nu e ceea ce se vede”. Titlul exprimă exact realitatea de la noi. Şor a fost arestat nu pentru crime financiare, reţinerea lui pentru 72 de ore, prezentată triumfalist la toate televizoarele, n-a fost dictată de dorinţa sinceră de luptă cu corupţia. La mijloc e nouă reglare de conturi dintre Il Coordonatore Căpcăunito şi Bobocelul de Iasomie.

Ce n-au împărţit cei doi hoţi ai miliardului? Probabil că asta n-o vom afla prea curând. Ceea ce putem spune cu certitudine e faptul că după ce îl mai bagă în sperieţi şi cedează atât cât trebuie, Bobocul de Iasomie va fi răsădit la locul lui tihnit din inima Codrilor.

Da, nu e ceea ce se vede. Să recapitulăm doar câteva spectacole televizate regizate de Il Coordonatore Căpcăunito. Mai întâi, televiziunile lui ne-au arătat cum slăvitele forţe de ordine au descoperit un depozit de coctailuri Molotov. Ce a urmat? Nimic. Pur şi simplu lumea care se pregătea de o acţiune de protest organizată de Platforma DA trebuia descurajată să vină la Chişinău. Exact aşa cum s-a întâmplat ceva mai târziu când, în preajma altui protest, buhăieşii publici ne asigurau că, dacă nu ne liniştim, vor veni teroriştii din Doneţk şi vom avea un Maidan local. S-a întâmplat ceva? Nimic. Doar propagandă scârboasă de sorginte ruso-sovietică.

Pe urmă, televiziunile Căpcăunului ne-au prezentat o altă faptă eroică a forţelor de ordine: a fost capturat un grup de terorişti de la Bălţi care planificau asaltul Filarmonicii şi a Teatrului de Operă. Aţi mai auzit ceva de teroriştii ceea? Nici nu veţi auzi. Aceeaşi propagandă şi spălare de creieri de moldoveni analfabeţi.

Dar vă amintiţi de cei doi indivizi arătaţi la zoiniţele publice, cu nişte geamantane pline cu dolari, cu care, chipurile, urmau să fie cumpăraţi nişte deputaţi din Parlamentul Moldovei? Aţi mai auzit ceva despre ei? Da, nimic nu e ceea ce se vede. Atunci Il Coordonatore avea o reglare de conturi cu Platon, un alt mafiot de la noi. Ca să-l pună cu botul pe labe, le-a ordonat buhăieşilor să prepare un reportaj în care să fie arătate bancnote cu ştampila băncii controlate de Platon. Şi acesta a cedat. Iată aşa discută ei între ei. Limbaj de puşcăriaşi, ce vreţi?

Dar Coteţ? Viceprimarul liberal al capitalei care, acum două săptămâni, a fost arestat pentru luare de mită, vi-l amintiţi? Credeţi că regimul a pornit lupta cu corupţia? Nimic nu e ceea ce se vede. Filmările care-l compromit pe Coteţ au fost făcute acum vreo jumătate de an. De ce atât de târziu l-a reţinut? Fiindcă Ghimpu nu voia să voteze în Parlament Legea Bugetului, condiţionând cu votarea împuternicilor suplimentare pentru nepotul său. Şi ca să-l potolească, Il Coordonatore l-a arătat la televizor pe un subaltern de al său liberal. Mă îndoiesc că şi acest caz va fi dus până la capăt.

La noi singurul caz încheiat victorios a fost cel al unui amărât care a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru furtul a doi harbuji. Pentru doi pepeni verzi insul a luat 5 ani! Beţişor, cum dormi noaptea?

Acum înţelegeţi care e miza pariului meu? Şor a fost reţinut nu pentru furtul miliardului. Şi nici nu poate fi arestat pentru asta, fiindcă va începe să spună tot ce ştie. Pur şi simplu, ni se prezintă un nou spectacol televizat. De acum înainte, îl vom tot vedea pe Şor urcând şi coborând treptele CNA, iar pe Beţişor o vom auzi explicând de ce Bobocelul de Iasomie nu poate fi atins nici cu o petală.

Vom privi cu atenţie, bineînţeles, dar nu vom uita că nimic nu e ceea ce se vede.

Val BUTNARU

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.