Preţul? Cel puţin 9 luni pe an muncesc nonstop. După calculul meu, în jur de minimum 12 ore/zi. O muncă deloc uşoară, mai ales în sere, la călduri infernale. Nu au asigurări, nu cred în stat, nu vor avea pensie. Muncesc şi strâng puţinii bani. Sunt oameni în afara statului.
În ultimii ani îmi spun că situaţia devine tot mai grea din cauza importurilor masive. Grosul câştigurilor lor ţinea de faptul că ieşeau pe piaţă cu legume mult înaintea celor sezoniere. Cu ajutorul serelor scoteau legume ceva mai devreme. În ultimii ani însă, piaţa a început să fie invadată de legume de import. De o calitate mult mai proastă, dar şi ceva mai ieftine. Asta a început să-i distrugă. Acum aruncau toată producţia de varză pentru că nu o mai puteau vinde. Investiţiile din acest an nu vor fi scoase. Toată munca a fost în zadar. Speră să vândă roşiile. Dacă şi cu roşiile va fi la fel, şi au toate şansele ca povestea să se repete, vor pleca şi ei în cele patru zări. Ultimii gospodari se pregătesc să plece. Unde? Nici ei nu ştiu.
Un economist îmi scrie despre un subiect extrem de serios. „La 10 salariaţi din economia reală, avem 7 bugetari şi 15 pensionari!!! Avem peste 350 de mii de lucrători, care nu procură nici poliţe de asigurare medicală, nici nu plătesc contribuţii în bugetul Asigurărilor Sociale”. De unde, cu ce?, îl întreb eu.
Mă întâlnesc cu Alexei Tulbure, fostul ambasador al RM la ONU, şi-l întreb, iar el încearcă să-mi explice: „Dacă ar fi să analizăm această tranziţie complicată, devenită tot mai anevoioasă şi lipsită de speranţă, care crezi că sunt principalele probleme ale ei? De ce nicidecum nu ne reuşeşte să edificăm un stat funcţional măcar cu puţină speranţă de prosperitate? Ce se întâmplă, de fapt, cu noi?”.
Pentru o funcţionalitate normală a statului e absolut indispensabilă realizarea unor condiţii fundamentale. Aceste condiţii ar fi diferite, ajustându-se situaţiilor concrete. Dar, în general, e nevoie de teritoriu, populaţie şi un program comun pentru viitor. Noi avem primele două condiţii, dar nu o avem pe a treia, care este una determinantă. Ne-am convins de faptul că e important nu atât teritoriul sau numărul populaţiei (sunt ţări cu teritorii şi cu un număr al populaţiei comparabile cu un centru raional din Moldova), ci capacitatea oamenilor de a elabora o viziune comună asupra viitorului lor, un program comun pentru bunăstarea lor. Capacitatea de a-şi asuma responsabilitatea pentru o bună gestionare a propriului stat.
Se pare că nu suntem pregătiţi pentru a ne asuma o asemenea responsabilitate. În 1991 am obţinut libertatea, dar nu am devenit liberi. Nu am stors din noi, cum scria Cehov, picătură cu picătură „complexul de rob”. De aceea nu ne-am putut aranja până acum viaţa în condiţii de independenţă, ci continuăm să ne căutăm stăpânul pierdut.
În toţi aceşti ani în Moldova nu a apărut o clasă politică de calitate, capabilă să unească societatea dispersată pe diferite subiecte sensibile, care ar fi putut mobiliza tot potenţialul acestei societăţi pentru soluţionarea unor probleme cu adevărat importante pentru întreaga populaţie.
Nu s-a conturat acea clasă politică capabilă să-şi asume responsabilitatea pentru reforme, care ar fi asigurat un alt fel de modernizare decât cea prin care a trecut Moldova după al Doilea Război Mondial. O modernizare în condiţii de libertate, de independenţă.
La noi nu s-au format instituţii ale statului independente, care ar activa autonom. Şi, odată ce ele nu există, atunci nu există nici lege şi nici stat de drept. Am depus multe eforturi (la recomandarea FMI şi a Băncii Mondiale) pentru asigurarea stabilităţii macroeconomice, dar poate trebuia să acordăm mai multă atenţie instituţiilor statului şi, în primul rând, justiţiei.
Societatea civilă este slabă, presa - angajată, justiţia - controlată politic. Noi continuăm să ne ,,iubim” conducătorii. La noi nu s-a produs o desacralizare a Puterii, aşa cum s-a-ntâmplat în ţările apusene, iar acest lucru face imposibilă crearea unui mecanism eficient de control civic asupra celor sus-puşi. Puterea este răul necesar, dar corupe, tentează prin oportunităţi.
Ea, de aceea, trebuie să fie controlată şi limitată prin legislaţie şi instituţii etc. Nouă nu ne reuşeşte acest lucru, de aceea puterea care acţionează incontrolabil a degradat până la limitele inadmisibilului.
Rămânem sub presiunea trecutului nostru fanariot, a cărui caracteristică fundamentală este corupţia. Corupţia pandemică. Şi noi, în loc să depăşim această moştenire toxică, o reproducem an de an, de la un deceniu la altul. În toţi aceşti ani în Republica Moldova nu a apărut nici un proiect politic cu adevărat…
Pentru o funcţionalitate normală a statului e absolut indispensabilă realizarea unor condiţii fundamentale. Aceste condiţii ar fi diferite, ajustându-se situaţiilor concrete. Dar, în general, e nevoie de teritoriu, populaţie şi un program comun pentru viitor. Noi avem primele două condiţii, dar nu o avem pe a treia, care este una determinantă”.
Jurnal.md
