În diverse foste republici sovietice, o astfel de activare a decurs în mod diferit. În ţările baltice, chiar şi în proporţii foarte ridicate (în Estonia 40%) de minorităţi prosovietice şi pro-Moscova, un câmp puternic de influenţă occidentală, o consolidare semnificativă a titularilor grupurilor etnice şi realizarea rapidă a unor standarde sociale ridicate au inversat rapid tendinţa spre dezintegrare socială. Din păcate, politica de creare a societăţilor divizate a avut un succes maxim în Ucraina şi Moldova.

În acest moment, societatea din Moldova este împărţită după un număr mare de criterii - limbă, etnie, tradiţii naţionale şi culturale, percepţia trecutului istoric, orientarea de politică externă, valori (e destul să ne amintim de încăierarea impusă societăţii moldoveneşti cu privire la adoptarea Legii de nediscriminare). În comparaţie cu alte ţări post-sovietice, o astfel de fragmentare a societăţii este accentuată în RM de faptul că grupul etnic titular trece printr-un antagonism intern extrem de puterni: separarea moldovenilor între cei care se identifică drept „români basarabeni” şi „moldovenişti” - cu o aversiune reciprocă profundă unii faţă de alţii.

În timp ce evenimentele din Ucraina de la sfârşitul anului 2004 şi Maidanul din 2013-2014 au folosit drept un factor puternic de consolidare a naţiunii politice ucrainene, în Moldova situaţia a continuat să degradeze de la un al la altul. Până la începutul acestui deceniu, a dispărut orice motivaţie nebazată pe priorităţile de politică externă de a participa la alegeri şi de a susţine un partid sau altul: oamenii nu mai votează pentru programe sociale sau proiecte de reconstrucţie a societăţii, există doar principiul „sunteţi pentru Europa sau Rusia”, „pentru România sau moldovenism”, „pentru limba română sau bilingvismului oficial”. Astfel, neînţelegerile între fragmentele sociale a atins limitele extreme.

Această situaţie s-a dovedit a fi extrem de benefică pentru grupările oligarhice care s-au perindat la cârma statului şi s-au folosit de aceasta pe rând. Voronin şi PCRM şi au voalat toate păcatele şi greşelile pe seama generării urii biologice faţă de românismul şi faţă de promotorii acestuia în Moldova. Odată ce a devenit preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar, Mihai Ghimpu a preluat această tradiţie de bună voie, doar că obiect de ură de data aceasta a devenit populaţia vorbitoare de limbă rusă. În prezent, „oligarhul principal” Vladimir Plahotniuc a adus practica duşmănirii între grupurile sociale la perfecţiune, sprijinind şi finanţând în acelaşi timp şi unioniştii N. Dabija şi V. Pavlicenco, precum şi socialiştii promoscoviţi în frunte cu I. Dodon.

Tactica lui V. Plahotniuc şi a echipei sale de a pune în aplicare politica „divide et impera” (divizează şi stăpâneşte) a dat roade inevitabile. Până la sfârşitul anului 2014 - începutul anului 2015 a devenit atât de evident că statul este capturat de oligarhi, încât despre acest lucru au început să vorbească şi politicienii occidentali care au cheltuit în ultimii ani o mulţime de bani şi de efort pentru a apropia RM de normele şi standardele europene. În acest moment a devenit clar deja că întregul sistem al Republicii Moldova nu doar că este în primejdie, ci că se îndreaptă furtunos spre colapsul total. Ieşirea la suprafaţă a furtului de un miliard de euro, care a devenit o axiomă a corupţiei exorbitante din justiţie, starea catastrofală a sectorului bancar şi financiar, starea mizerabilă a mediului de afaceri, lipsa totală de înţelegere şi interacţiune între autorităţi şi societate, subordonarea de către oligarhi a tuturor structurilor de reglementare şi control, au pus societatea moldovenească în faţa alegerii: fie această societate găseşte o idee unificatoare şi, lăsând la o parte divergenţele, îşi uneşte rândurile în lupta cu regimul atotputernic plahotniucist, fie societatea moldovenească se va confrunta cu un colaps complet şi final.

Răspunsul la această provocare este apariţia unei mişcări de protest în masă, instituţionalizat prin formarea Platformei „Demnitate şi Adevăr”. DA a reuşit să facă ceea ce timp de două decenii şi jumătate nu i-a reuşit niciunui politician şi niciunei formaţiuni - să găsească o formulă simplă, pe înţelesul tuturor, care a unit cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de originea lor, de orientarea politică, valorile culturale şi lingvistice etc. Această formulă este „NU - oligarhiei, DA - suveranităţii poporului”. Această formulă a încorporat în sine obiectivele şi perspectivele de rezolvare a tuturor problemelor enumerate mai sus - întoarcerea miliardului furat şi pedepsirea celor vinovaţi, depolitizarea organelor autonome ale puterii de stat, purificarea sectorului justiţiei de corupţie, îmbunătăţirea sectorului bancar etc. Şi oamenii, indiferent din ce segment al societăţii fac parte, au înţeles şi au primit această formulă, susţinând programul de acţiuni şi de rezolvare a problemelor sociale şi politice specifice.

Cu toate acestea, să nu fim patetici. Nu există nicio îndoială că sloganele şi acţiunile DA nu au eliminat peste noapte acele linii de delimitare care au divizat societatea moldovenească. Susţinătorii integrării europene şi susţinătorii vectorului estic au rămas pe poziţiile lor, „românii” şi „moldoveniştii” au rămas la fel. Ceea ce este mai important: DA a reuşit să găsească, fără prea multă teorie, ci în practică, punctul de intersecţie al intereselor tuturor celor care anterior nu s-au înţeles reciproc, reprezentanţi ai diferitor segmente ale societăţii. Desigur, procesul de formare a unei naţiuni politice unite în Moldova este încă foarte lung şi dificil, cu multe „capcane” şi „distorsiuni”. Dar fundamentul a fost pus deja şi o platformă comună a fost deja creată.

Ar trebui remarcat faptul că DA a fost în măsură să găsească o formă flexibilă de asociere a două elemente: definirea clară a orientării de politică externă şi unirea tuturor grupurilor sociale în jurul unei cauze comune şi a unei luptei comune. A fost suficient doar ca ideea de integrare europeană să fie scoată din contextul etnic egoist şi de interese înguste. Oligarhia în Moldova a profanat atât de mult sarcinile şi directivele apropierii de UE, încât a creat sloganul „Ordine europeană şi prosperitate prin eliminarea corupţiei şi detronarea oligarhilor”, unul pe înţelesul tuturor grupurilor etnice, lingvistice şi de altă natură ale populaţiei Republicii Moldova. Reprezentanţii tuturor comunităţilor etnice care locuiesc în Moldova s-au convins că la baza tuturor dezastrelor nu este vina Uniunii Europene, a României sau a altor forţe externe, ci a lui Vladimir Plahotniuc şi a complicilor săi. Însăşi componenţa conducerii Platformei civice DA şi a partidului DA format pe baza acesteia, condus de A. Năstase, reflectă această realitate - aproape jumătate dintre lideri fac parte din minorităţi etnice sau sunt de etnie mixtă.

Poziţia pe plan ideologic îşi găseşte expresia clară în planul practic de acţiuni. Este cunoscut faptul că la DA s-au alăturat, la un moment dat, două părţi ale taberei politice de stânga, care au împrumutat în mare parte sloganurile DA. Este vorba despre PSRM-ul lui I. Dodon şi de „Partidul Nostru”, al lui R. Usatîi. În prezent, rezultatul este pe faţă: lupta cu forţele plahotniuciste o continuă doar DA, doar echipa lui A. Năstase, care evită în continuare pedalarea pe probleme politice externe, etnice, lingvistice şi de altă natură, şi se concentrează pe un singur lucru - victoria în lupta cu oligarhia. În acelaşi timp, socialiştii lui I. Dodon, în frunte cu liderul lor, obişnuiţi să paraziteze pe probleme de politică externă, diferenţe lingvistice, etnice, culturale şi istorice, nu numai că au renunţat la lupta comună, dar în mod clar au trecut în tabăra lui Plahotniuc.

În concluzie, dacă forţele civile din Moldova vor fi în măsură să se unească pe baza principiilor generale propuse de DA, ţara poate evita colapsul şi ieşi din starea actuală dezastruoasă. În cazul în care, dimpotrivă, vor prevala diferenţele şi contradicţiile, societatea moldovenească şi statalitatea riscă să dispară.

Vlad Constantin,
Politcom