Plahotniuc vrea ca noi să credem că:
1) el este de neînlocuit, pentru că oameni ca noi pot fi guvernaţi doar în aşa stil şi
2) chiar de va pleca, el doar va elibera locul şi cineva repede va acapara pârghiile.

Prima este o minciună, iar a doua ar fi o greşeală oribilă pe care am repeta-o.
 

Faptul că Plahotniuc va dispare şi castelul său de nisip va fi năruit foarte curând este clar. Întrebarea nu este dacă el va dispare şi nici măcar când. Cea mai importantă întrebare este ce se va întâmpla după ce el va pleca?

Dacă, făcând schi, încerci nişte sărituri, înveţi rapid o regulă – doar ca să decolezi de pe o trambulină, multă minte nu trebuie. Mai important e cum aterizezi ca să rămâi în picioare. În momentul în care decolezi nu te relaxezi, ci te concentrezi imediat pe aterizat. Asta este, cel puţin, lecţia mea după câteva căzături zdravene.

Cum am zis într-o postare precedentă, cred că acum suntem în anul 2007, când era clar că regimul lui Voronin e pe cale de dispariţie. Sunt şi diferenţe. În special, faptul că, spre deosebire de Voronin, care era urât de unii dar iubit de alţii, Plahotniuc a reuşit ceea ce nu i-a reuşit nimănui – să concentreze toată ura oamenilor asupra persoanei proprii, să concentreze toată responsabilitatea pentru toate relele din ţara asta, asupra lui. O fi, nu o fi adevărat – nu contează. Aşa cred oamenii, în pofida imperiului mediatic ce încearcă cu zero rezultat să convingă lumea altfel. Nu-l iubeşte nimeni. De aceea, el va dispare mult mai degrabă decât Voronin şi fiecare din noi trebuie să pună umărul ca să grăbim acest moment, să pierdem cât mai puţin timp cu acest personaj care demult trebuia lăsat în trecut.

Eu privesc asta în felul următor: Plahotniuc are acum în jur de 50 de ani. Unicul lui plan e simplu, deşi nesustenabil – să rămână la guvernare cât mai mult timp posibil. Adică, până când va fi alungat. Chiar vreţi copiii voştri să fie guvernaţi tot de Plahotniuc, sau poate luăm şi îl alungăm acum?

Holdingul media, bloggerii şi analiştii de buzunar ne sperie cu haosul ce urmează în cazul în care şeful lor este înlăturat. Tot cu asta sunt speriaţi şi ambasadori europeni pe la cafele. Sunt decât nişte sperietori. Încercarea lor să ne convingă că ar trebui să ne temem de faptul că Plahotniuc (tot el fiind şi cauza principalelor probleme din această ţară) va dispare, este un nonsens disperat.

Totuşi, privind Publika şi Prime, cetăţeanul de rând este manipulat să rămână pasiv, descurajat şi să nu se mobilizeze. Viziunea omului după o doză de ”ştiri” marca Publika este simplă: ”o să plece ăsta şi o să vină altul. Ce folos?” Anume asta Plahotniuc vrea ca noi să credem. Să credem că:

1) el este de neînlocuit, pentru că oameni ca noi pot fi guvernaţi doar în aşa stil
2) chiar de va pleca, el doar va elibera locul şi cineva repede va acapara pârghiile.

Prima este o minciună, iar a doua ar fi o greşeală oribilă pe care am repeta-o.

Prima este o minciună, pentru că vedem cum societăţi din ţări vecine foarte comparabile nouă, deja sunt guvernate altfel. Toţi din regiunea asta am început din comunism, nu?

A doua ar fi o mare greşeală. Tot generaţia noastră a comis această greşeală după aprilie 2009, dar asta nu înseamnă că trebuie să o repetăm. De la înlăturarea unei singure persoane, este adevărat, lucrurile nu se vor schimba. Va trebui să gândim puţin mai larg decât asta. Să fim mai înţelepţi şi să nu ne bucurăm prea devreme. Şi totuşi, schimbarea poate începe doar de la înlăturarea acestei persoane.

Deci, să găsim câteva răspunsuri la întrebarea: „OK, să zicem că Plahotniuc e înlăturat. Mai departe ce facem?”

Pentru că, se pare, mulţi ne împiedicăm anume aici. Mai jos trei paşi pe care cred că ar trebui să îi întreprindem, împreună, în perioada imediat următoare ce Plahotniuc este smuls din acest stat.

Primul pas. Decapitarea sistemului. Pentru început, Plahotniuc pur şi simplu trebuie înlăturat. El trebuie scos din toate instituţiile statului. El nu-şi poate permite riscul să stea în opoziţie nici măcar o săptămână, de aia începutul sfârşitului va fi atunci, când i se va tăia oxigenul (a se citi cashflowul) din schemele ce-i alimentează sistemul cu bani grei. Asta va fi o lovitură, în urma căreia el nu-şi va reveni. Probabil pe atunci el deja va sta prin Geneva, trăind din economiile pe care şi le-a pus de o parte şi conştientizând că ţara nu mai e a lui. În acel moment, noi vom avea două opţiuni: să ne bucurăm că am scăpat de el, sau să mergem mai departe şi să-l plesnim atunci când el este cel mai slab. Eu cred că va trebui să mergem până la capăt.

Până la capăt. Dintotdeauna am avut o problemă cu faptul că moldovenii nu sunt deloc răzbunători. E…comod unora ce ştiu să se folosească de creştinismul nostru.

„Când cineva te loveşte pe un obraz, întoarce-l pe celălalt”. De ce din tot noul testament, anume vorba asta o ştim cu toţii?

„Capul plecat sabia nu-l taie”. De ce nu ştim şi a doua parte a proverbului – ”…dar nici soarele nu-l vede”?

Să luăm exemplul Voronin. Înţeleg că acum el este un moş trecut prin viaţă. O fi, poate, cel mai politician din Moldova, etc. Dar de ce, în doar câţiva ani, am uitat că anume Voronin este cel ce a rupt în bucăţi această ţară, furând-o timp de opt ani? El a furat din sărăcia oamenilor, minţindu-ne de la TV şi exploatând melancolia post-sovietică a unora din oamenii noştri. Anume în timpul lui Moldova a devenit cea mai săracă ţară din Europa. El este cel ce a pus bazele unui sistem autoritar în Moldova. Iresponsabilitatea, aroganţa şi miopia lui, sau poate o agendă mai sofisticată, au dus la evenimentele din 7 aprilie 2009. Oamenii puşi în funcţie de Voronin au dat indicaţii ca tinerii să fie arestaţi, bătuţi, înjosiţi şi torturaţi. Au fost morţi – până acum nu cred că doar unul. De ce am uita atât de uşor de unde au ieşit Plahotniuc, Lupu, Dodon, Greceanîi, acelaşi Filip şi o mulţime de pitici de prin rândul doi sau trei, care acum se dau mari oameni de stat fără a fi câştigat cel puţin alegerile? Ei sunt cei ce au alimentat regimul Voronin.

Marea noastră greşeală a fost că nu am insistat pe răzbunare. Nu, nu de sânge vorbesc – în niciun caz. Nu am insistat să îl vedem pe Voronin judecat şi poate după gratii, acolo unde merita să ajungă pentru multiplele abuzuri comise timp de opt ani. Iar politicienii…ei sunt politicieni. Ei în primul rând se vor proteja unul pe altul. Pentru că nu ştii cine va fi mâine la guvernare, preferi să ”intri în situaţie” omului. Iar noi am adormit imediat după ce ”AIE-urile” s-au instalat.

Cred că este foarte important să insistăm pe răzbunare de data asta. O data şi o data trebuie să începem să fim mai categorici cu cei ce vin, îşi umplu buzunarele şi ne lasă în pace, iar noi ne bucurăm că am scăpat de ei. De ce să nu începem cu Plahotniuc? Văzând ce se întâmplă cu actualul, un următor pretendent se va gândi de două ori dacă vrea să îi calce pe urme. Pentru că acum, să fim sinceri, situaţia îi încurajează pe următorii anume să îi calce pe urme actualului ”stăpân”. Societatea va trebui să rămână mobilizată, sceptică şi extrem de critică faţă de orice personaj ce va încerca să se dea drept lider. Să ceară rezultate, nu justificări. Să ceară acţiune, nu explicaţii de ce ”nu s-a primit”. Să nu creadă pe cel ce va spune ”mai aşteptaţi, avem nevoie de timp”. Dacă va fugi, Plahotniuc va trebui dat în urmărire generală, iar activele sale – confiscate, astfel încât să nu rămână urmă de ”imperiu”. Să nu aibă la ce se întoarce vreodată în această ţară. Numele său va trebui să rămână o pată neagră în istoria Moldovei. A meritat-o din plin. Trebuie să facem astfel, încât nimeni niciodată să nu vrea să îi repete soarta.

Desigur, cei ce se tem acum să îi pronunţe acum numele nu vor fi în stare să o facă, de aceea ei vor trebui să plece.

Din păcate, însă, în 2009 am comis greşeala doar de a decapita sistemul şi nici măcar nu am insistat pe această răzbunare de care vorbesc.

Curăţarea sistemului. În 2009 ne-am oprit doar la primul pas. De asta şi am eşuat şi, drept rezultat, am pierdut vreo zece ani, pentru că acum suntem în 2007, după cum am zis mai sus.

După decapitarea sistemului, următorul pas logic va trebui să aibă drept scop schimbarea sistemului, fără să ne oprim la schimbarea unui singur om. Prin înlăturarea unui singur om, nu se va schimba absolut nimic. Va trebui să depunem un efort, să fim vigilenţi ca să nu permitem altui personaj să îi ia locul lui Plahotniuc. Deja se ivesc la orizont candidaţi ce se dau cine ştie ce alternativă, dar de fapt vor să ne folosească şi să îi ia locul lui Plahotniuc. Dacă permitem un asemenea scenariu, degeaba am fi luptat. Un mare eşec din 2009 încoace a fost faptul că oamenii comuniştilor au fost acceptaţi cu mâinile deschise. Am văzut bine cum în ultimii şapte ani corupţia şi corupţii au migrat dintr-un regim în altul, dintr-un partid în altul. Trebuie să învăţăm din această greşeală.

Să ne uităm în jur acum. Miniştri, viceminiştri, directori şi vicedirectori de agenţii sau întreprinderi de stat – în mare parte, oamenii crescuţi în regimul comunist. Unii nici măcar nu au fost stingheriţi. Numiţi prin 2005, 2007 şi până acum ”activează” (le place anume acest cuvânt – probabil ştiu şi ei că nu prea poţi numi ”lucru” ceea cu ce se ocupă). Anume ei sunt purtătorii de viruşi. Ei sunt autorii schemelor, ei sunt oamenii la care deja au acces acei businessmani, ce există doar prin coruperea funcţionarilor şi deci a sistemului. Ei nu au doctrine sau principii, ei ştiu să fure şi să îşi lase un mic procent, restul dându-l sus spre şef. Oricine a fost numit pe criterii politice, fără concurs, la ce nivel nu ar fi fost numit, va trebui eliberat. Există riscul să dăm afară şi câţiva oameni cinstiţi, însă, din păcate, riscul e mai mare ca să menţinem sistemul controlat de malefici în cazul în care nu o facem. Ah, nu-s oameni competenţi?

Următorul mit omniprezent în discursul public al unora. Eu n-aş fi atât de categoric. Oameni competenţi sunt, ei doar nu sunt deloc atraşi de sistemul prezent. În momentul în care lumea va vedea malefic după malefic eliberat din funcţie, va apare şi interesul oamenilor bine intenţionaţi, profesionişti, manageri, să se alăture. Iar dacă în anumite cazuri ei nu vor putea fi găsiţi, atunci ei vor trebui educaţi, crescuţi. E mai bine să mergem la acest risc decât să ne lăsăm în continuare ostatici incompetenţilor din prezent din motivul imaginar că nu ar exista alternative.

Nu, Plahotniuc de unul singur nu ar fi distrus sistemul. El a avut ajutorul umil şi sârguincios mai multor oameni ce merită tot dispreţul nostru. De unul singur Plahotniuc nu ar fi reuşit nimic. Asta trebuie să recunoaştem.

Pasul trei – însănătoşirea sistemului. De abia după ce oameni ce se fac responsabili de halul în care a ajuns această ţară, vor fi eliminaţi, unul câte unul, din diferite instituţii, va începe însănătoşirea sistemului. Nu, cei ce au furat ultimii 15, 10, 5 ani, nu se vor pune brusc pe făcut reforme. Ei vor căuta în continuare să saboteze, să frâneze schimbarea, să identifice probleme, nu soluţii. De aceea este mai bine ei să plece, iar uneori să răspundă şi în faţa legii – în funcţie de ce şi cine a făcut.

A treia şi ultima etapă a schimbării pe care o văd are două aspecte strategice:

Desigur, anticorupţia este primul aspect. Aici totul este clar, deci nu mă voi opri prea mult. Oameni integri, profesionişti şi cu nervi de fier în fruntea instituţiilor ce trebuie să lupte cu corupţia, nu să o ocrotească. De aici porneşte. Chiar şi în condiţiile legislaţiei actuale, dacă am elibera aceste instituţii şi le-am lăsa să îşi facă treaba, am face paşi uriaşi. Procuratura, CNA, MAI – să le numim doar pe câteva – sunt conduse de oameni compromişi, ce deja şi-au demonstrat în ani ineficienţa şi incompetenţa. Să strângi din umeri din când în când multă minte nu trebuie. Să nu mai credem scuzelor – să cerem şi ceva rezultate. Aceşti oameni trebuie să plece. Aceeaşi abordare va trebui să o avem şi faţă de instituţiile de supraveghere – BNM, CNPF, Consiliul Concurenţei, ANRE, etc – instituţii ce consumă banul public fără a fi adus vreodată vreun beneficiu bunului public. Nimic, zero. Aşa nu se face. Conducerea acestor instituţii va trebui demisă, iar în locul ei puşi oameni cumsecade – combinaţia cea mai reuşită dintre competenţă şi integritate – doar două criterii va trebui să aplicăm în procesul de selecţie.

Al doilea aspect ţine de bani. Anume pentru că maleficii îşi cumpără influenţa şi puterea tot din banii publici extraşi din buget prin diferite scheme, tăierea bruscă şi imediată a acestor scheme are nu doar scopul de a canaliza banii într-o direcţie utilă oamenilor, ci şi de a le tăia sursele de existenţă la tot felul de Plahotniuci. Scheme, achiziţii, intermediari, etc – cele mai mari şi profitabile sunt demult cunoscute (altă întrebare e de ce tot felul de miniştri s-au tot făcut că plouă până acum şi se fac în continuare) şi pot fi tăiate cu toporul în maximum două săptămâni. Celelalte, mai mărunte, pot fi eliminate una câte una odată ce vom avea o anticorupţie şi justiţie independente.

Iar pentru a duce la ireversibilitate acest proces, adică pentru a preveni apariţia schemelor noi pe ruinele celor vechi, va trebui să rezolvăm o problemă mai cronică – indiferenţa oamenilor faţă de ce face statul cu banii lor.

O mare problemă a societăţii noastre este nivelul scăzut al atitudinii civice. Cetăţenii sunt indiferenţi faţă de ce face guvernarea, inclusiv despre utilizarea banilor publici, indiferenţi faţă de deciziile ce ne afectează viaţa tuturor. Este o situaţie pe cât se poate de comodă oricărei guvernări – oameni docili ce nu pun întrebări şi rabdă cât sunt furaţi. O asemenea societate nu poate fi numită cu adevărat democratică. Doar alegeri o dată la patru ani nu înseamnă democraţie. Avem un deficit de democraţie, deci. Fareed Zakaria spunea în ”Viitorul libertăţii” că există două componente principale ale democraţiei – alegerile (o dată la patru ani) şi plata impozitelor (permanent). Ambele sunt, în principiu, benevole. Votând sau plătind impozitele, susţii acest stat, contribui cu partea ta. Odată ce îţi plăteşti impozitele, devii mult mai curios despre cum statul îţi cheltuie banii. La moment, nivelul de conştientizare a faptului că banii publici nu sunt banii nimănui, ci banii oamenilor, este minim – atât funcţionarii, cât şi oamenii au uitat despre asta.

Să zicem, dacă toţi în ţara asta şi-ar plăti impozitele, răspunsul oamenilor la istoria cu miliardul avea să fie mult mai agresiv şi categoric pentru că le-ar fi fost clar ca bună ziua că este vorba de banii lor, nu de banii bugetului sau statului. Şi ştiţi ce? Guvernanţii înţeleg asta. La moment, Plahotniuc nu are mare nevoie ca toţi să îşi plătească impozitele pentru că ştie că aceşti bani vin cu mari dureri de cap – prea multe întrebări şi potenţial de gălăgie. Iar lui îi place liniştea (pe care o savurează deja de trei luni – nu a prea apărut din ianuarie).

De aceea, pentru a educa o dată oamenii să se uite mult mai atent cum statul le cheltuie banii, va trebui să îi rugăm frumos să contribuie cu impozite.

Doar omul ce îşi plăteşte impozitele conştientizează cu adevărat că (spre exemplu) un drum din Chişinău ce s-a dărâmat a doilea an după renovare este o risipă a banului său, sau când în Guvern se cumpără maşini la un preţ cu 30% mai mare decât preţul de piaţă este tot din banul său, sau când demnitarii zboară în deplasări cu business class din banul omului, pe când omul vânează vreun low-cost. Asta, nemaivorbind de scheme, otkaturi şi companii intermediare, care pur şi simplu ar scoate mii de oameni în stradă imediat. Societatea ar condamna mult mai vehement irosirea banului public, pentru că ar şti că banul public nu e banul nimănui, aşa cum cred acum miniştrii.

Mai mult, dacă vom putea arăta oamenilor că sistemul este unul echitabil iar banii cheltuiţi le fac tot viaţa lor mai bună, arătând pe de altă parte o anticorupţie cu adevărat eficientă, vom construi ceea ce nu a existat niciodată între statul Republica Moldova şi cetăţeanul Republicii Moldova – încrederea. Iar cetăţeanul plăteşte benevol şi cu plăcere impozitele anume unui stat în care are încredere, unde ştie că aceşti bani sunt utilizaţi pentru a-i face viaţa mai bună lui, pentru a oferi o educaţie de calitate copiilor săi şi o bătrâneţe demnă părinţilor săi, fără ca el să aibă bătăi de cap. Pentru că, banal, statul şi instituţiile acestuia lucrează pentru el.

Desigur, mult mai multe trebuie făcute pentru că nimic nu este ca lumea pus pe picioare şi mai sus sunt doar trei paşi generali. Principalul – Plahotniucii de la guvernare (pentru că Plahotniuc este o fiinţă colectivă) trebuie să plece – cu cât mai repede, cu atât mai bine. Ei şi-au demonstrat abilităţile şi nu mai au dreptul moral să ne piardă timpul. Cu cât mai repede vor pleca – cu atât mai repede vom putea începe reconstrucţia acestei ţări distruse de o mână de bandiţi şi tâlhari ce au ajuns la conducerea acestei ţări oricum, numai nu democratic.

Dar pentru început, daţi să le arătăm că noi nu credem sperietorilor. Nu credem că ţara va fi cufundată în haos odată cu eliminarea lui Plahotniuc. Dimpotrivă, ţara este în haos acum, cât el există. Eliminarea lui va fi o şansă ca să ne reconstruim ţara. Sper să nu eşuăm din nou, aşa cum am făcut-o în 2009.

Dumitru Alaiba

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.