Acum toate acestea au fost date peste cap. Tocmai când ne întrebam, nedumeriţi, de ce parlamentul nu iniţiază procedurile inerente alegerii şefului statului, Curtea Constituţională ne-a şi spus de ce. Ca efect, acest „răspuns” buimăcitor este comparabil cu hotărârea aceleiaşi Curţi din 29 decembrie 2015, care îl obliga pe preşedinte să desemneze premierul recomandat de majoritatea parlamentară, fără a ţine cont de felul cum s-a format această majoritate şi cât de legitimă este ea. Decizia Curţii din 4 martie 2016 schimbă Constituţia şi practic invită la o rescriere a istoriei Republicii Moldova din ultimii 15 ani, de când avem regim parlamentar.

Întâmplarea e unică şi halucinantă, răsturnarea politică de la Chişinău i-a făcut pe unii comentatori să evoce o tradiţie „africană” în materie de jurisprudenţă şi să observe că în felul acesta se deschide Cutia Pandorei. Se umblă cu dezinvoltură la Constituţie, se schimbă articole care nu convin actualei puteri, fără să se ţină seama că în alte circumstanţe, cu o altă guvernare, Curtea Constituţională poate invoca precedentele create de magistraţii de azi care o compun şi să-şi dea deplina măsură a „talentului” normativ, în funcţie de comenzile politice primite.

Toate aceste hachiţe şi paranteze juridice vor fi dezbătute pe larg în lunile ce vin, când poate vom afla cât de raţională, corectă şi oportună a fost decizia din 4 martie 2016 a Curţii Constituţionale. Deocamdată, să vedem cum şi cine are de câştigat de pe urma noilor prevederi legate de alegerea şefului statului, dincolo de faptul că şi-o doresc majoritatea moldovenilor.

Principala consecinţă a deciziei din 4 martie a Curţii Constituţionale, ca şi cea a controversatei hotărâri din 29 decembrie, este că a fost îndepărtat spectrul alegerilor anticipate, astfel încât parlamentul să-şi continue mandatul până în 2018, numai dacă nu vor apărea alţi factori perturbatori. Curtea Constituţională impune o nouă agendă politică: vom avea alegeri prezidenţiale directe în 2016, e drept, încă nu ştim când. Totodată actuala guvernare, cu sprijinul justiţiei, s-ar zice că mai „bifează” o revendicare a societăţii civile protestatare şi a partenerilor externi.

Într-adevăr, cumulată cu demisia procurorului general şi adoptarea unei noi Legi a Procuraturii, cu modificările din Legea Audiovizualului şi cu identificarea unui nou guvernator al BNM, alegerea preşedintelui prin vot universal trebuie să dea senzaţia Occidentului că puterea de la Chişinău se ţine de cuvânt şi că finanţarea s-ar cuveni deblocată.

Tot prin decizia Curţii Constituţionale, aşa cum s-a remarcat, puterea a căutat să fenteze, să facă inutilă ampla campanie de colectare a semnăturilor pentru referendumul popular privind alegerea directă a preşedintelui, mai ales că organizatorii acestei acţiuni, Platforma „DA” în primul rând, anunţau că au adunat deja un număr dublu de adeziuni faţă de cele prescrise de lege. Aşadar, o manevră a regimului pentru a reteza elanul cetăţenesc şi a scădea impactul promoţional al forţelor politice angajate în colectarea semnăturilor. Mai ales că subiectul referendumului nu se reduce la alegerea directă a preşedintelui, ci prevede şi alte reforme făcute să sporească eficienţa şi responsabilitatea clasei politice, cum ar fi micşorarea numărului de deputaţi şi limitarea imunităţii parlamentare.

De-acum încolo, aceste şi alte revendicări ale societăţii civile vor trece pe plan secund. Partidele politice vor trebui să se gândească la candidaţii lor cu şanse pentru scrutinul prezidenţial. Stânga pro-rusă este singura care dispune de un candidat ce ar putea să ajungă în turul doi – şeful PSRM Igor Dodon. Partidele de la putere nu au în acest moment o persoană credibilă pentru campania prezidenţială. S-a crezut că liderul lor „din umbră”, oligarhul Vlad Plahotniuc, după ce ratase mai devreme funcţia de premier, va încerca să-şi ia revanşa preluând postul de preşedinte, pentru că îşi asigurase în parlament numărul necesar de voturi. Acum e clar că în condiţiile unor alegeri prezidenţiale directe, oligarhul nu va ieşi „din umbră” din cauza imaginii sale foarte proaste pe care o atestă toate sondajele de opinie. Prin urmare, se va căuta din nou un înlocuitor, un alt interpus – Republica Moldova, o democraţie prin interpuşi! – unul care să-i convină personal lui Plahotniuc şi Partidului Democrat.

Un nume cunoscut pe dreapta, primarul de Chişinău Dorin Chirtoacă, nu intră în calcul pentru proximul scrutin prezidenţial, neavând încă 40 de ani împliniţi, stipulaţi în hotărârea Curţii Constituţionale. Aceeaşi limitare a vârstei îl împiedică şi pe Renato Usatîi să candideze. De altfel, primarul de Bălţi, cel care şi-a dobândit o neverosimilă popularitate prin concerte, scandaluri şi gesturi hei-rupiste, s-a şi grăbit să afirme că a fost scos pentru a doua oară, în mod perfid, din cursa electorală.

Numele cu şanse, vehiculate pe dreapta, provin din rândurile opoziţiei pro-europene extraparlamentare, Andrei Năstase şi Maia Sandu. Însă pentru a-i învinge pe candidatul pro-rus şi, respectiv, pe exponentul oligarhiei, politicienii sus-pomeniţi vor trebui să-şi sporească turaţiile şi, probabil, să discute soluţia unui singur candidat, începând cu turul I, pentru a nu disipa voturile electoratului pro-reformă.

Cum spuneam, ecuaţia politică s-a complicat, puţini au anticipat această schimbare de perspectivă – evident, cu excepţia celor care au gândit mişcarea –, dar în acelaşi timp a apărut şi posibilitatea scoaterii statului din captivitate.

Un lucru e cert: interesanta, „solomonica” decizie a magistraţilor de la Curtea Constituţională exclude alegerea preşedintelui prin coruperea deputaţilor în parlament, aşa cum s-a întâmplat cu formarea guvernului, întrucât e mai greu să corupi un întreg popor, chiar dacă îi poţi denatura voinţa prin falsificarea voturilor. În plus, decizia Curţii deschide calea pentru alegerea unei femei preşedinte. Şi poate că într-adevăr e momentul unei schimbări de acest fel. Pentru că „marii bărbaţi politici” ai Moldovei au dezamăgit. În cel mai înalt grad.

Articol semnat de Vitalie Ciobanu