O fi sau nu demnă de Kafka decizia de ieri, nu ştiu. Mă tem să nu fie chiar mai grav. Sorin Ioniţă cunoaşte bine lucrurile în Moldova, însă chiar şi aşa, mă îndoiesc că a urmărit cu atenţie toate deciziile acestei Curţi, care nu ştiu cum, ca prin minune, de fiecare dată, în special în ultima perioadă, a salvat ţara de anticipate, salvându-l totodată şi pe Plahotniuc.

Constituţia oricum trebuia modificată

Decizia de ieri a Curţii vine într-un moment în care Platforma Demnitate şi Adevăr începe să-şi sistematizeze listele pe care s-au colectat semnături în vederea modificării Constituţiei. Sunt în jur de 500 de mii, din ce ştiu până acum. Oricât de mult n-ar fi tăiat Ciocan la CEC, era aproape imposibil să împiedici acest deziderat popular. Referendumul oricum ar fi trebuit să se desfăşoare, iar rezultatele sale erau mai mult decât predictibile.

Ştiu că cineva poate spune că până la referendum Plahotniuc şi-ar fi putut alege un preşedinte. Teoretic da. Dar la cât de înrăit e poporul şi admiţând că măcar a 4-a parte din cei care au semnat pentru un preşedinte ales de popor, ar fi venit să protesteze la Parlament în ziua unei astfel de tentative, tot aveam 125 de mii de oameni. Aşa că…cea mai bună decizie era asta.

Pentru Plahotniuc repetarea unui 20 ianuarie era mult prea periculoasă, putând duce până la urmă la anticipate şi prezidenţiale simultan, lucru care i-ar fi fost fatal.

Plus, făcând această modificare acum, lipseşti Platforma Demnitate şi Adevăr fără un mare atu – meritul modificării Constituţiei – care ar fi propulsat şi mai mult imaginea noului partid politic dar şi a liderului acesteia, Andrei Năstase.

Năstase, marele pericol pentru Plahotniuc

Apropo de Năstase. Atacurile furibunde la adresa acestuia, unele extrem de murdare, depăşind orice limită, nu sunt deloc întâmplătoare. Ele s-au înteţit în ultima perioadă şi au clar drept scop denigrarea celui mai periculos pentru Plahotniuc potenţial candidat la funcţia de preşedinte.

Lui Plahotniuc îi este frică de Năstase. Şi nu doar lui. I-am văzut la şedinţa în care Poalelungi a fost propus pentru un nou mandat la CSJ, pe ministrul Justiţiei, procurorul general sau şeful CSM, cum acceptau în tăcere toate reproşurile care li se aducea din partea acestuia.

Un preşedinte ca Năstase este de departe cel mai mare pericol pentru sistemul instituit de Plahotniuc, prin care controlează total acest stat. Orice prezidenţiabil actual, mă refer la cei plasaţi bine în sondaje, în special cei de stânga, au colaborat şi unii colaborează şi acum foarte bine cu oligarhul. Cu o singură excepţie – Năstase -, care are un singur mare inamic, pe care-l cheamă Plahotniuc.

Nu cred că va mira pe nimeni dacă în următoarele săptămâni acest linşaj mediatic se va accentua, în încercarea de a-i curma orice şansă lui Năstase. Însă la cum a funcţionat până acum efectul propagandei lui Plahotniuc, mai mult ca un bumerang, nu înseamnă că scopul va fi atins neapărat.

Dreapta trebuie să meargă cu un singur candidat

Pentru a împiedica victoria în scrutin a unui candidat de dreapta care ar reprezenta pericol pentru el, Plahotniuc va apela şi la obişnuiţii „iepuri”, care să rupă mai mult sau mai puţin din electoratul candidaţilor puternici.

Unul dintre ei, dar şi cel mai important, va fi Leancă. Vor mai exista cu siguranţă mulţi „unionişti” şi „proeuropeni” care vor ciuguli câteva voturi. Însumate, acestea se pot dovedi decisive, mai ales dacă pe dreapta vor fi mai mulţi candidaţi puternici, care să-şi împartă sufragiile.

Dacă dreapta nu va merge consolidat, pe un singur candidat, există toate şansele în turul doi, pe lângă Dodon să mai avem încă candidat pe profilul acestuia sau, de ce nu?, unul susţinut de imperiul mediatic şi financiar al oligarhului. Iar asta chiar ar fi o catastrofă.

Dar până la alegeri mai sunt cel puţin 3-6 luni. Perioadă în care puţinele forţe curate din această ţară mai au timp să se gândească bine la această variantă, să se fortifice şi consolideze.

Decizia de ieri, chiar dacă nu poate fi considerată o victorie clară a opoziţiei, înseamnă totuşi un mare pas în spate pentru Plahotniuc. Singura soluţie la care putea apela pentru a-şi prelungi existenţa.

Alex Cozer