De fapt deja toţi ştiu totul, e o suprasaturaţie de informaţie publicată (terifiantă, despre crime economice şi nu numai), scoasă la suprafaţă în toate domeniile de activitate, în toate instituţiile statale, unde hoţia mucegăieşte ca şampinionul pe gunoişte, iar rubedeniile şi pionii cleptocraţi ai împăratului de la Grozeşti, tremură într-un continuu gudurat pe lângă „şefu” şi adunat averi pe seama sărmanilor alegători... Să continui? Cred ca e superfluu, mai ales că m-am împiedicat de noţiunea de alegători şi mi-am amintit de o înţelepciune legată de victimizare şi de asumarea responsabilităţii pentru ceea ce ţi se întâmplă...
Alegătorii sunt de mai multe categorii: cei care merg la un vot conştient, iar apoi le cer socoteală celor aleşi prin activism civic şi proteste nonviolente; cei care intră şovăind în cabina electorală, iar apoi se plâng că degeaba au făcut efortul; cei care îşi bagă piciorul în procesul electoral şi habar nu au cine-i preşedintele ţării (bine, la noi e mai greu să-l identifici), dar pun o ştampilă „unde trebu”, daca li se dă un sac de cartofi... Şi mai există o categorie de alegători, care împrumută câte puţin de la toate celelalte categorii: merg la vot şi au suficiente cunoştinţe în materie e faună politică, dar sunt şovăitori, nu merg la proteste şi... iau sacul cu cartofi de fiecare dată. De fapt, datorită lor, prosperitatea plahotniucilor este asigurată pe termen lung la noi în RM.
Acum câteva zile mi-a scris cineva că multe cunoştinţe de-ale lui s-au lăudat că trăiesc bine nefăcând nimic. Adică, mă rog, făcând ceva insignifiant - comentarii pe FB şi alte site-uri de socializare. Pe bani frumoşi – fix o mie de euro pe lună. Neimpozabili, evident. E vorba de postaci, persoane racolate şi corupte de agenţii lui Plahotniuc pentru a distorsiona discuţiile, pentru a arunca cu gunoaie pestilenţiale în cei care, cumva, aparţin primei categorii de alegători, pentru a manipula minţile credule, pentru a transforma orice polemică în obstrucţie şi atac la persoană, pentru a lăuda guvernarea, a duce ministrele în braţe şi a călca la dungă pantalonii parlamentarilor, care au funcţia de a da din deget protestatarilor şi a-şi ridica salarii şi osanale extaziate.
Ceea ce vreau să spun, este că postacii, această categorie de alegători mai nou apărută, nu sunt persoane din cosmos sau din Guineea Bissau, ci sunt nişte colegi, prieteni, cunoştinţe de-ale noastre, care, parcă tot ar vrea să trăiască într-o ţară prosperă, parcă tot ar vrea să fim în Europa, parcă tot se plâng de corupţia nemaivăzută, care strangulează cu mâinile lui Plahotniuc acest stătuleţ, care parcă ar fi mai bine să se unească cu România... Dar... se vând, chiar dacă banii, cu care sunt plătiţi provin din miliardul furat tot de la ei, de la părinţii şi copiii lor... Cel care mi-a scris cu mare tristeţe despre aceste lucruri, era uimit în special, de faptul că prietenii lui postaci erau siguri că nimeni nu ar fi fost capabil să refuze o asemenea ofertă! „Hai, măi, şi, tu avei să zici nu?!” Iată... asta-i întrebarea...
Jurnal.md
