La 4 martie 2016, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a continuat seria de decizii stranii cu care a obişnuit atât Moldova, cât şi cancelariile lumii, modificând condiţiile de alegere a preşedintelui, cu câteva săptămâni înainte de terminarea, la 23 martie, a mandatului preşedintelui Timofti. Prin această hotărâre, Curtea anulează prerogativa alegerii preşedintelui de către Parlament, cu o majoritate de 3/5, adică 61 de voturi din 101, şi redă cetăţenilor acest drept. Aşa cum era până în 2000, când s-a modificat Constituţia, Moldova devenind atunci republică parlamentară, singura din Comunitatea Statelor Independente.
Nimic întâmplător
Decizia de acum contrazice alte hotărâri „definitive“ ale Curţii, dar nimic nu mai poate uimi în cazul Moldovei, unde singura certitudine este incertitudinea.
Şi totuşi, în Moldova, locul unde viaţa bate filmul, Curtea a „corectat“ şi situaţia de dinainte de 2000, ridicând vârsta preşedintelui la 40 de ani, în loc de 35.
Întâmplător? Nu! În politica moldovenească nimic nu e întâmplător. Chiar dacă preşedintele Curţii, controversatul Alexandru Tănase, se jura că nu ştia vârsta la fel de controversatului politician Renato Usatîi, cel care conducea în sondajele de opinie la intenţie la vot.
Decizia din 4 martie a consolidat statutul Moldovei de fostă republică sovietică total imprevizibilă, contrastând dramatic cu fostele surate din Uniune, care se remarcă prin stabilitate şi predictibilitate.
Decizia Curţii ar putea fi un veritabil game changer pentru scena politică, a cărei dinamică era dată de protestele antioligarhice, care au adunat într-un mare front comun forţe politice, civice care altădată stăteau pe poziţii adverse. Liantul era ura faţă de Plahotniuc, personaj ieşit din subteranele lumii criminale, de sorginte ex-sovietică, care a luat în captivitate un stat întreg. Fenomenul nu este nou. Şi în alte republici sovietice s-au produs evoluţii similare. Printre puţinele obiective tactice comune ale acestei coaliţii ad-hoc se numărau alegerile parlamentare anticipate şi alegerea preşedintelui de către popor, şi nu de către Parlament, cum se întâmpla din 2000, odată cu schimbarea Constituţiei. Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, cea care a organizat demonstraţiile de protest de anul trecut (iar la sfârşitul anului o parte a ei s-a transformat în partid politic), a desfăşurat o mare campanie de strângere de semnături pentru referendumul la care populaţia să se pronunţe pentru sau împotriva alegerii preşedintelui prin vot direct. Peste 400.000 de semnături au fost strânse, cifră record pentru Moldova. Deci, alegerea preşedintelui de către întregul electorat este un proiect care se bucură de o mare susţinere politică. Decizia Curţii încearcă să anuleze tot efortul mişcării civice şi să răpească opoziţiei un proiect de succes.
Un singur învingător
Anunţul din 4 martie, privind modificarea felului în care se alege preşedintele, în condiţiile în care mandatul actualului şef al statului se termină pe 23 martie, deci la ceva mai mult de două săptămâni de la publicarea hotărârii, a dat practic startul campaniei electorale. Şi a adâncit haosul în care se cufundă Moldova. Toată lumea aşteaptă ca Plahotniuc să se hotărască când se organizează alegerile, după ce Cod electoral se vor desfăşura ele, dacă e nevoie de semnături pentru toţi candidaţii sau doar pentru cei independenţi, cine vor fi principalii candidaţi înscrişi în cursă. Multe întrebări, la care are răspuns doar un singur om în Moldova, Plahotniuc.
Bomba Tănase, detonată de controversatul oligarh, a spulberat toată scena politică de la Chişinău, de la dreapta la stânga, de la proeuropeni la proruşi. Aliaţii de până mai ieri în marele front anti-Plahotniuc se vor concura de mâine într-o aprigă competiţie pentru funcţia de preşedinte al republicii. Au uitat de cererea privind alegerile parlamentare anticipate şi au început o luptă pentru poziţionarea pe culoarele tradiţionale ale scenei politice din Moldova. Adică fac exact ceea ce dorea Plahotniuc, revenirea la paradigma clasică, pro-Est, pro-Vest, pro-ruşi, pro-români, în care oligarhul se simte ca peştele în apă.
În această paradigmă există doar un învingător: Plahotniuc.
Ce-i de făcut?
Pentru a ieşi din cercul vicios în care Moldova se învârte de 25 de ani, trebuie depăşită paradigma geopolitică Rusia-SUA, Est-Vest, Moscova-Bruxelles. Şi trebuie menţinut cu orice preţ frontul anti-Plahotniuc, în care să stea alături şi ruşii, şi românii, ucrainenii, găgăuzii din Moldova.
Liderii acestor partide antioligarhice trebuie să se aşeze la masă, să negocieze susţinerea pentru un candidat sau câţiva candidaţi care să colecteze voturile şi să blocheze jocurile politice ale oligarhului. Condiţia pentru o candidatură validă în logica antioligarh este foarte simplă: un om nou în politică, neşantajabil, care nu a mai deţinut funcţii publice, ca să le dea ocazia procurorilor să-i încropească dosare penale, care nu a făcut avere şi nu are afaceri în Moldova sau în altă parte, om de o integritate absolută, care nu poate fi cumpărat şi care nu va negocia cu Plahotniuc nimic. Cineva care înţelege dramatismul situaţiei, nu se lasă manipulat nici de agenţii Moscovei, nici de ai Bucureştiului, începe să se gândească la Moldova, la sutele de mii de oameni disperaţi, care-şi caută în rost departe de casă, de copii, de părinţi şi vrea să facă ceva pentru ţara lui. Altceva decât să fure şi el, cum au făcut-o majoritatea politicienilor de la Chişinău.
Da, va fi complicat de negociat. Probabil că mulţi şefi de partide nu înţeleg că Moldova e într-un moment de cotitură, de care depinde nu evoluţia ei pe următorii câţiva ani, ci chiar supravieţuirea ţării. Dar ieşirea din paradigma geopolitică care a permis capturarea ţării de un oligarh este singura şansă de a scăpa din mocirla în care bălteşte această ţară de un sfert de veac.
Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.
Jurnal.md
