În ambele cazuri am avut parte de nişte demisii de onoare. Tiberiu Niţu, procurorul general al României, a demisionat pentru că a fost acuzat că ar fi folosit coloana oficială. Aivaras Abromavicius dintr-un cu totul alt considerent, pentru că oligarhii nu i-au permis să-şi facă treaba pentru care a fost angajat.
Amândouă gesturile comportă însă multă responsabilitate şi demnitate. Ele au venit firesc şi au scos la iveală anumite probleme de sistem. În primul caz demisia a venit pentru că omul a greşit, în al doilea – pentru că nu-şi mai vedea rostul în funcţie.
Ieri, la Chişinău, l-am văzut pe unul dintre cele mai detestate personaje publice ieşind într-o conferinţă de presă şi spunându-le jurnaliştilor că au în faţă „un guvernator al Băncii Naţionale în deplinătatea atribuţiilor funcţionale”.
Iar asta o spune un tip responsabil în mare parte de jaful miliardului din sistemul bancar. Cu o bună parte din vină pentru spălările de zeci de miliarde de dolari şi aproape completamente vinovat pentru că astăzi sistemul bancar din Moldova este extrem de bolnav şi aproape de colaps.
O spune un tip a cărui demisie este cerută de mai bine de un an de zile de cetăţeni, jurnalişti, analişti politici, politicieni şi doi foşti premieri. Un tip care până la urmă, în cadrul unui joc murdar, şi-a dat chiar el demisia acum 5 luni de zile. O demisie care aşa şi nu s-a mai materializat.
Tot zilele astea un caz tragic a şocat o ţară întreagă şi cred că în curând va trece şi de graniţele Republicii Moldova. Este vorba de medicii de la ambulanţă care au lăsat să moară un om în casă pentru că nu le-a deschis nimeni uşa la o adresă la care au fost chemaţi pentru a salva două vieţi.
Oriunde în lumea civilizată ar fi urma o demisie a ministrului Sănătăţii. Chiar dacă acel ministru nu ar avea nicio vină directă, demisia în astfel de cazuri este firească, pentru că ea relevă greşelile dintr-un sistem şi oferă un exemplu pentru viitor, de a nu se mai repeta aceste greşeli. Dar asta se întâmplă doar în ţările unde există măcar un pic de normalitate.
Care sunt şansele ca revendicările protestatarilor să fie îndeplinite?
Forumul Civic a prezentat ieri o rezoluţie care a fost înaintată celor de la guvernare. Structurat în nouă puncte, documentul cuprinde o mare parte dintre revendicările care au tot fost sonorizare la mitingurile Platformei Demnitate şi Adevăr deja de un an de zile.
Aceste solicitări, absolut legitime, au fost ignorate aproape cu desăvârşire până astăzi. Întrebarea pe care mi-au adresat-o mulţi şi pe care mi-o pun şi eu este dacă cei care controlează statul vor asculta aceste solicitări măcar acum.
Eu sunt aproape sigur că acest lucru nu se va întâmpla. Pentru că eu, atât în calitate de protestatar cât şi de jurnalist le-am tot înaintat aceste revendicări de nenumărate ori. Rezultatul a fost însă de fiecare dată acelaşi, nicio schimbare spre bine şi un stat capturat şi mai mult.
Dar cele două exemple de mai sus, ale lui Drăguţanu şi Glavan, sunt şi mai grăitoare în acest sens. Moldova este acum condusă de către nişte oameni bolnavi. Afectaţi cu toţii de virusul liderului lor, Plahotniuc. Ei trăiesc într-o realitate paralelă, construită din aroganţă, tupeu şi lipsă totală de empatie. Orice revendicare îndeplinită ar fi echivalentă cu o lovitură aplicată acestei realităţi paralele, acestui sistem bolnav.
Rezoluţia este totuşi una necesară. Ea arată încă o dată unde este miezul problemei şi că există soluţii pentru a remedia situaţia. Că aceste soluţii vor fi implementate în următoarele 30 de zile, conform termenului acordat, sau mai târziu, de către o nouă clasă politică, urmează să vedem.
Jurnal.md
