Nu, n-o să mai şterg nimic din ceea ce scriu, pentru că această stare de revoltă internă se datorează mediului în care trăiesc eu, dar trăiţi şi voi, jurnaliştii care citiţi aceste rânduri; se datorează modului în care mulţi dintre voi înţelegeţi să vă faceţi, conştient, strâmb meseria şi, culmea, unii dintre voi vă simţiţi OK şi nu aveţi nicio remuşcare. Exact ca killerii!
Nedreptatea a expulzat, de la începutul anului (deci, într-o singură lună), cel puţin trei jurnalişti din Moldova – oameni deosebiţi alături de care am lucrat şi pe care „i-am crescut”. Au capitulat în faţa răului. În 2015, au plecat alţi şase. Pur şi simplu, din cauza principiilor sănătoase, au fost rejectaţi de meseria asta nocivă, cu specific moldovenesc. S-au văzut nevoiţi să plece ca să nu moară de foame aici. Ieri a mai plecat un om drag, iar la sfârşitul lunii va mai pleca unul... şi mai drag, cel mai drag – tot jurnalist, dar nu doar jurnalist. Cel puţin trei familii de jurnalişti dezbinate. Fug toţi din ţara în care nimic din ce-i scris în lege nu se respectă, ţara în care nici măcar jurământul cu mâna pe Constituţie nu mai costă nimic, la fel cum nu mai costă nimic nici jurământul lui Hipocrate - ţara în care strigoii pupă drapelul pe la miez de noapte şi se instalează miniştri. Aici oamenii mor ca muştele din cauza nepăsării criminale şi a corupţiei, iar cei rămaşi se vând ca roşiile la piaţă doar ca să mai reziste un pic. Vă amintiţi cum, atunci când ardeau turnurile gemene în SUA, oamenii săreau de la al 10-lea, al 20-lea etaj? O făceau ca să mai trăiască măcar câteva secunde... Oricât aţi încerca să amânaţi momentul nefast, această soluţie provizorie de a te vinde ca jurnalist oricum vă va duce, în cele din urmă, la deces profesional, pentru că aşa e legea naturii - indiferent câţi bani ai avea, nu te poţi apăra de boală atunci când totul în jur e infectat, pute şi emană viruşi.
Eu am decis: rămân să lupt, să rezist şi să lucrez în acest sistem ucigaş! Nu am buton de „autoexpulzare”, ci doar de „autolichidare”. Dar s-a blocat. Celor de afară vreau să le spun că noi, aici, în Moldova, am ajuns să ne salvăm unii pe alţii de boli pe Facebook. Fără autorităţi. Ne gazăm suspect în case, în timp ce medicii de pe ambulanţă vin, sună la uşă şi, dacă nu le deschidem, pentru că suntem deja leşinaţi, ne lasă o scrisorică în poartă şi pleacă. Am ajuns să ne păzim de „statul” care ar trebui să ne apere! Mai bine zis, de cei care cred că ne reprezintă pe noi, cetăţenii. Ne apărăm de ei ca de strigoi. Pe cei care îndrăznesc să-i confrunte deschis, îi plimbă prin puşcării (nu la cazul Filat mă refer aici), iar pe ceilalţi îi intoxică mediatic ca nu cumva să se răzvrătească.
Până aici a fost „lirică” – vorba unui apărător al strigoilor. Urmează concretizările dure şi morala.
Ca cetăţean onest al acestei ţări, periodic, răsfoiesc Constituţia şi Codul fiscal. În art. 34 (4) din Constituţia Republicii Moldova scrie: „Mijloacele de informare publică, de stat sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”. La câţiva metri de mine, la televizor, o prezentatoare sexy, dar vădit plictisită, încalcă această prevedere constituţională şi crede că face jurnalism la singura televiziune de ştiri din Moldova (culmea, afiliată CNN). Urmăresc reportajul despre „cel mai sincer protestatar” din cortul lui Usatîi până la capăt, apoi dau nervos la CNN. Acolo, surpriză! În doar câteva minute am constatat că acest post de televiziune, deşi nu este din Moldova, respectă Constituţia ţării mele. Urmăresc în continuare şi văd un reportaj scurt şi o bucată de discurs ţinut de Secretarul de Stat american, John Kerry, la inaugurarea noului sediu al ziarului „Washington Post”, despre nevoia de adevăr şi importanţa presei libere: „Este vital ca adevărul să iasă la lumină şi faptele să fie cunoscute, pentru că, altfel, oamenii inventează lucruri şi distribuie propagandă. Uitaţi-vă la ce se întâmplă când cunoştinţele lipsesc şi câtă putere dă această stare de fapt dictatorilor, demagogilor şi tiranilor. Tăcerea permite infracţiunilor şi corupţiei să ruineze ţări întregi. Ignoranţa le permite demagogilor să spună că sus e jos, iar negru e alb”, a spus John Kerry. Demnitarul acesta american nu locuieşte în Moldova şi, aparent, nu a spus nimic ieşit din comun. Seamănă cu un citat din manualele pentru studenţii de la jurnalism. Dar câtă putere capătă aceste cuvinte atunci când în ţara în care eşti, aceste valori sunt suprimate şi înlocuite cu non-produse jurnalistice, cu propagandă care duce la dictatură, corupţie şi, în cele din urmă, la tiranie!
La începutul acestui comentariu, mă gândeam să trec materialul jurnalistic despre cetăţeanul turmentat din cortul lui Usatîi prin filtrele expertizei jurnalistice. Să-l demontez bucată cu bucată. Am renunţat. Ar fi penibil. La fel de penibil cum ar fi să fac analiza reportajului difuzat de acelaşi post TV în ultima campanie pentru alegerile locale, în care lui Dorin Chirtoacă i se reproşa de după cadru că „în perioada rece, Chişinăul nu e prea verde, iar vara orăşenii sunt nevoiţi să-şi şteargă pantofii de colb de două ori pe zi”.
Am impresia că suntem nişte cobai, că cineva îşi testează aici „armele” propagandistice. Ne testează nu răbdarea, ci intelectul. Este un joc la limita absurdului. Există în Moldova nişte jurnalişti şi analişti politici pe care, în diferite perioade, îi regăsim prestând servicii ba unei grupări politice, ba alteia. Pentru ei nu contează orientarea sau principiile acelei grupări. Aceştia acceptă tot felul de cadouri de la liderii acestor partide – de la telefoane mobile, tablete şi burse în străinătate, până la case şi maşini. Poate o să vi se pară ciudat, dar eu încă nu am înţeles ce îl poate determina pe un jurnalist, analist, sociolog, consultant politic foarte cotat în România pentru corectitudine şi profesionalism, să lase totul baltă şi să vină în Moldova în slujba unui partid? Ciudate lucruri se întâmplă. Se vorbeşte în breaslă că materialul propagandistic la care mă refeream ceva mai sus a fost rodul minţii şi imaginaţiei unui „jurnalist” care tocmai a migrat dintr-o tabără verde în una albastră, după ce verzii nu i-au mai plătit, deoarece liderul a ajuns la puşcărie. Cică „găselniţa” cu cetăţeanul turmentat a fost dovada loialităţii lui faţă de noul său finanţator albastru. A lucrat „pe cont propriu”, cu resurse minime, dovadă fiind şi faptul că microfonul în care vorbeşte „cel mai sincer protestatar” nu are sigla canalului TV... E o ipoteză alimentată de bârfe, dar există suspiciuni că, în trecut, acest „jurnalist”, venit de peste Prut, a deservit contra cost şi alte regimuri nedemocratice din Republica Moldova. Deci nu are principii. E mercenar!
Poate că acest derapaj jurnalistic putea fi trecut cu vederea. Poate, deşi este de o gravitate de nedescris. Dar el este cu atât mai grav cu cât riscul NIT-izării presei audiovizuale şi online din Moldova la ora actuală este mai mare ca oricând. Vorbim de un fenomen tolerat şi chiar încurajat de proprietarul principalelor reţele de televiziune din această ţară. Vorbim de un singur proprietar-beneficiar, indiferent câte firme sunt trecute oficial ca proprietari ai posturilor de radio şi TV care îl deservesc. Vorbim de mecanismele concertate de intoxicare mediatică aplicate de instituţiile media din trustul acestui „terminator” al libertăţii presei în Moldova.
Colegii noştri americani şi europeni ne spun, diplomatic, de fiecare dată când au ocazia că niciun guvern, oricare ar fi pretenţiile acestuia şi indiferent de realizările lui, nu poate fi considerat bun, dacă cetăţenilor nu li se permite să spună ceea ce cred sau li se refuză dreptul de a afla despre evenimente şi decizii care le afectează viaţa. „A face jurnalism, a scrie despre adevăr nu este o crimă - este o insignă de onoare. Acesta este un serviciu public”, le-a spus John Kerry jurnaliştilor de la „Washington Post”.Imaginaţi-vă pentru un moment că un jurnalist ajunge la spital în stare gravă... Are nevoie de o intervenţie chirurgicală. Suferă de cancer, dar este recuperabil, iar medicii, neprofesionişti şi indiferenţi, nu-l duc în sala de operaţii, ci îi administrează laxative... Şi nu o zi, nu o lună, ci ani la rând... Cum v-aţi simţi, stimaţi colegi? Nu-i aşa că aţi avea obiecţii faţă de profesionalismul medicilor care vă tratează? Nu-i aşa că aţi fi furioşi? Sunt convins că da. Dar ce folos? Aţi fi prea slăbiţi, iar vocea voastră nu ar mai auzi-o nimeni. Nu aţi mai conta. Aceasta este societatea monstruoasă pe care o clădiţi strâmb, pentru bani, acum. Mâine veţi culege roadele.
Jurnal.md
