Cum puteţi să conduceţi o maşină pentru s-a plătit cu tone de lacrimi fierbinţi ale copiilor care nu şi-au îmbrăţişat părinţii cu anii? Cum puteţi sta în case luxoase care, ca în legenda Meşterului Manole, au fost construite cu trupuri de cetăţeni moldoveni morţi prin străinătăţi? Vouă nu vă tresaltă inima când citiţi ştiri despre copii care s-au sinucis de dorul părinţilor? Chiar dacă sunteţi politicieni, deci cinici, nu puteţi avea şi voi o ţâră de suflet? Este chiar aşa de greu să pricepeţi că nu furaţi dintr-un sac fără fund? Nu realizaţi că toate maşinile voastre, toate amantele pe care le întreţineţi, toate vilele, toate şcolile copiilor voştri sunt lacrimile noastre? Chiar nu vă pasă niciun pic?

Se pare că voi, politicienii moldoveni, nu ştiţi nimic despre disperare. Dar absolut nimic. Vreţi să învăţaţi ceva acum? Vreţi să vedeţi cu ochii minţii o dâră de disperare teribilă? De pe iPhoanele, de pe iPadurile voastre aurite daţi la căutare pe google cuvintele „vând rinichi”. De pe internet o să vă lovească o deznădejde cruntă a poporului pe care, chipurile, îl conduceţi. Este o deznădejde pe care doar sărăcia trecută de limita umanului ţi-o poate sădi în suflet.

În poza de la acest articol am cules nişte anunţuri. Anunţuri cu ajutorul cărora zeci, poate chiar sute de cetăţeni moldoveni speră să îşi vândă organele. Te doare inima. Un crâmpei de durere insuportabilă într-un anunţ de două propoziţii. Să ajungi să-ţi vinzi propriile organe ca să scapi de datorii, ca să îţi ajuţi familia – reprezintă culmea abisului în care a ajuns Republica Moldova. Voi, politicienii, ştiţi cum este să ajungi în situaţia în care să simţi că nu ai ce să faci şi trebuie să vinzi un rinichi, o parte din ficat? Nu ştiţi. De fapt, nici nu vă pasă. Este atâta nepăsare şi corupţie că te întrebi, oare ce urmează? Oamenii disperaţi care să-şi vândă copiii? Oamenii disperaţi care să se mănânce între ei ca pe vremea foametei?

Vitalie Cojocari