Pentru mine, ca om de teatru, este o mare tristeţe să văd cum un om în care credeam cândva, ajunge să facă declaraţii atât de nedrepte şi de răuvoitoare. Generaţia mea se mândrea cândva cu Ion Ungureanu, care alături de un Ion Druţă, Emil Loteanu şi Eugen Doga reprezentau celebrul „cvartet” de moldoveni care cuceriseră Moscova. Îmi amintesc cu cât entuziasm îl întâlneam acasă când a devenit ministru al culturii. Dar probabil aşteptările noastre, ale oamenilor de cultură, erau prea mari ca domnia sa să ni le satisfacă pe ale tuturora. Şi dacă venea în postul de ministru ca un salvator, pleca de acolo ca un om care reuşise să adune mai multe dezamăgiri decât reuşite.

În ciuda acestor neîmpliniri, însă, pentru cei mai mulţi moldoveni Ion Ungureanu s-a întipărit cu aura omului care a citit, cu vocea-i inconfundabilă de actor, de la tribuna Marii Adunări Naţionale din anul 1989 celebra Declaraţie. Totodată, a fost perceput mereu ca un patriot şi un unionist neclintit. Înţeleg că pornind de la acest patriotism înflăcărat al său, domnul Ion Ungureanu s-a simţit dator să-l atace – şi încă într-un mod atât brutal - pe Andrei Năstase. S-ar putea, însă, ca la mijloc să fie şi raţiuni de alt ordin. Ieşirea lui Ungureanu pare să fie inspirată de cercuri care s-au şi grăbit să tirajeze declaraţia dânsului. Mă refer la bloggerii şi jurnaliştii lui Plahotniuc. În favoarea acestei ultime teze vorbeşte şi faptul că Ungureanu l-a pus pe Andrei Năstase pe acelaşi cântar cu Vlad Filat, ca pretendent la titlul de „ticălos al anului”. Fiindcă banda lui Plahotniuc a insinuat mereu o legătură dintre Filat şi Andrei Năstase, nu am decât să deduc că anume din aceste surse s-a inspirat (oare doar dezinteresat?) şi domnul Ion Ungureanu.

Etichetarea lui Andrei Năstase pare cu atât mai rău intenţionată, cu cât timp de un an, cât Moldova s-a cufundat într-o criză politică şi socială fără precedent, Ungureanu nu a scos un cuvânt în apărarea asupriţilor regimului, inclusiv a unioniştilor nedreptăţiţi. Nu a zis nimic despre mişcarea de protest şi despre cel care se face vinovat de jefuirea Moldovei, inclusiv a unioniştilor. Cel care merită titlul de bandit nu doar al anului, ci al deceniului, Vladimir Plahotniuc. Ce fel de artist, intelectual şi patriot te poţi considera când eşti surd la suferinţele a 90% dintre „înjosiţii şi nedreptăţiţi” - vorba lui Dostoievski - acestui pământ?!

Nu ştiu ce şi cât cunoaşte Ion Ungureanu despre Andrei Năstase. Eu, fiindcă îi ştiu pe ambii, pot să-i spun că destinele lor se aseamănă într-un fel. Aşa cum Ungureanu a fost obligat de Bodiul să fugă din Moldova la Moscova, şi Năstase a fost în situaţia de a lua calea exilului din cauza unui Plahotniuc. După care ambii au revenit acasă ca să schimbe lucrurile în bine aici. Acum un an Andrei Năstase a participat la crearea unei Platforme civice. Şi la protestele acestei platforme au început să vină mii de oameni. După care, fiindcă oamenii au început să creadă în Năstase, au început să vină zeci de mii. Aşadar, la începutul anilor 90 veneau zeci de mii de oameni ca să-l asculte pe Ion Ungureanu, astăzi la proteste vin zeci de mii ca să-l asculte şi să-l urmeze pe Andrei Năstase. Oare să nu înţeleagă Ion Ungureanu că dându-i calificative jignitoare lui Năstase, el jigneşte, de fapt, zecile de mii de oameni care vin la proteste şi care cred în el?! Oare aşa gândeşte dânsul că poate contribui la consolidarea unionismului? Sau dorinţa (comanda?) de a-l denigra pe Năstase a cântărit mai greu chiar decât faptul că ai putea să ajungi să fii huiduit de 90% dintre moldoveni?...

Legat de episodul cu „alungarea unioniştilor”. Există o cifră care nu mi-e dragă, dar de care nu ai cum să fugi – astăzi în Moldova avem circa 20% de unionişti. Cam atâţia veneau şi la protestele Platformei DA. Restul de 80% sunt oameni care sunt reci la - ori chiar nu agreează deloc - ideea unionismului (tot din cauza unora ca Ion Ungureanu şi mai jos o să spun la ce mă refer). Fiindcă tinerii unionişti, aşa cum le şede bine unor tineri, sunt oameni energici şi activi, la protestele Platformei ei se situau cu drapele si simbolistica specifică în primele rânduri, chiar lângă tribună. Nu doar cu intenţii inocente. Plahotniuc avusese grijă să infiltreze printre ei şi oamenii săi, după care tot televiziunea lui Publika îi filma pe aceşti tineri cu respectiva simbolistică şi anunţa toată Moldova că Platforma DA face mitinguri unioniste. Ce avea să urmeze după asta nu este deloc greu de ghicit. Treptat cele 80 % de ne-unionişti aveau să întoarcă spatele protestelor şi în consecinţă nu ar fi avut de câştigat nici mişcarea protestatară, nici unioniştii. Iată de ce la protestul de la 3 mai li s-a cerut tuturor să vină fără drapele şi simbolistică politică. Şi liberalii lui Mihai Ghimpu, de pildă, care avuseseră înainte de asta protest lângă Ştefan cel Mare s-au conformat, împăturindu-şi drapelele de partid şi alăturându-se protestatarilor Platformei. Unioniştii nu au dorit, însă, să se conformeze acestei cereri a organizatorilor şi s-au situat din nou lângă tribună. Iată de ce organizatorii s-au văzut obligaţi să le solicite ori să-şi ascundă simbolistica, ori să se retragă ei mai în spate. Şi unioniştii asta au făcut, s-au retras mai în spate şi au rămas acolo până la încheierea protestului. Aşa că nu poate fi vorba de alungare. Ungureanu şi alţii împreună cu el ar trebui să ştie că nu toţi unioniştii s-au retras de la protestele Platformei, mulţi dintre ei continuă să vină, unii fac parte din conducerea acesteia, iar alţii au stat luni întregi în corturile din orăşelul Demnităţii. Trebuie să spun că mie unuia îmi este mai apropiat anume un astfel de unionism, al celor care nu suferă de schizofrenia de a fi unionişti şi, totodată, de a-l agrea pe Plahotniuc.

Ce aş dori eu să-i spun domnului Ion Ungureanu apropo de „alierea cu Dodon şi Usatîi”. Andrei Năstase nu s-a aliat cu Dodon şi cu Usatîi, ci cu cetăţenii care vin la protestele celor doi. Iar Dodon şi Usatîi sunt produsul generaţiei de politicieni pe care o reprezintă tocmai Ion Ungureanu. La începutul anilor 90 existau un Moţpan şi un Şornikov, din care au ieşit Dodon şi Usatîi. Anume generaţia lui Ungureanu a făcut ca această „sămânţă” să se perpetueze în Moldova. Şi dacă ei au lăsat o asemenea moştenire, ce să facă Andrei Năstase, ce să facem astăzi cu toţii? Să le lăsăm şi noi urmaşilor o societate sfâşiată şi conflictuală? Nu-mi place să o spun, dar cred că generaţia lui Ungureanu a cedat prosteşte puterea agrarienilor şi apoi comuniştilor, demonstrându-şi întreaga impotenţă politică. Drept compensaţie pentru această ratare, oamenii aceştia au afişat un unionism patetic şi găunos. Tot ce au realizat ei în 20 de ani de independenţă se rezumă la „glorioasa” cifră de 5% de unionişti din populaţia Moldovei, câţi îi aveam până în anul 2009. În plus, nu ştiu cum „patrioţii” ăştia au reuşit atât de bine să îmbine cauza unionismului cu profitul personal. Au tocat fonduri româneşti de miliarde, oferite cu generozitate de indivizi de la Bucureşti tot atât de patetici şi zângănitori ca şi ei (care nu uitau să primească „otkaturi” de la „fraţii basarabeni”). Şi nu au reuşit să clintească cu nici o iotă cele 5%. Abia lansarea unei noi generaţii de tineri unionişti produsă după 2009 şi procesul de acordare a cetăţeniei româneşti a ridicat această cifră la 20%. 

Dar văd că astăzi alde Ungureanu îşi ridică din nou vocile găunoase şi tare mi-e teamă că o să mai îngroape o dată cauza pe care li se pare că o apără.

Constantin Cheianu

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.